România și Nobel-ul

Se pare că cea mai bună opțiune pentru a lua un premiu internațional de nivelul premiului Nobel este să pleci din România, indiferent de vârstă. Nu numai că o să fii deodată iubit în România, dar șansa de promovare e maximă, pe principiul că dacă supraviețuiești în închisoare, în afara ei te vei descurca admirabil.

Nu o să comentez despre vocile absurde care au început să vorbească despre valoarea românească atunci când un șvab vândut de Ceaușescu pe 5000 de mărci germane a câștigat Nobelul. Pentru că acesta e titlul corect: “Un șvab vândut de Nicolae Ceaușescu pe 5000DM a câștigat premiul Nobel pentru chimie”. Aviz marilor naționaliști care vorbesc de valoarea românească regretându-l în același timp pe Ceaușescu.

Oricum, problema premiilor e o falsă problemă. În primul rând, nu de premii e nevoie, nu de un pedigree aprobat de vreun for internațional. Românii au nevoie de niște rezultate concrete, în niște domenii mult mai banale decât cele pentru care se dă Nobelul. Nu se dă premiul Nobel pentru asfaltat străzi, pentru plantat copaci, pentru arestat infractori votați în poziții de conducere, sau pentru sisteme de sanitație (canalizări, toalete, etc.) funcționale. Nu se prea dă premiul Nobel pentru spitale și pentru educație decentă într-o țară care nu e de mâna a treia și, din păcate, am trecut de stadiul în care să merităm o mângâiere pe creștet și o felicitare pentru faptul că am reușit să facem ceva bine. Suntem, că ne convine sau nu, o țară europeană, iar pretențiile de normalitate sunt mult mai ridicate.

Însă suntem departe de a accepta defetismul lui Mihai Copăceanu, care scria, zilele trecute, în ziarul Adevărul:

… de ce românul, în România, nu va lua Premiul Nobel vreodată?

Păi Nobel se oferă pentru domeniile medicină, fizică, chimie, economie, pace şi literatură. În niciunul din aceste domenii nu se poate face excelenţă de rang mondial în România secolului XXI. Din moment ce trăim într-o ţară unde mediocritatea e la rang de virtute, unde plagiatul devine normă, cu educaţia la pământ şi evident cercetarea la nivel invizibil.

Citește întreg articoul

Ceea ce pierde el din vedere este că nu e nevoie de un Nobel, în primul rând. Dacă se vânează un Nobel de către România, acel premiu nu va veni niciodată. În al doilea rând, el argumentează că toate domeniile de Nobel sunt cele care ar trebui susținute de stat. Sunt de acord cu el, cu un mic amendament: Da, cercetarea în acele domenii (cu excepția literaturii și păcii, și economiei) ar trebui susținută de statul român. Poate și cu excepția medicinei, fizicii sau chimiei.

Pentru că nu statul este cel care trebuie să ia acele premii. Vorbim de indivizi care aduc contribuții valoroase acelor domenii, nu vorbim de state care primesc acele premii. Premiile se acordă indivizilor, nu statelor, ca să fie mai clar.

Ce poate să facă statul român e să lucreze la chestiile alea, de bază. Am zis, agricultură, sanitație, stabilitate socială, și lucrurile se vor întâmpla. În plus, pentru literatură nu e nevoie de nimic; doar de niște scriitori mai talentați, ori pentru asta trebuie să se schimbe nu statul român, ci cititorii români.

În rest, ca de obicei, plângăcim. Vai, ce valoare avem noi, dar nimeni nu ne iubește, și statul român e de vină. Ori problema e că statul român e o chestiune imaterială, fără identitate. Nu poți arăta cu degetul către adevăratul vinovat, vinovat care se numește cetățeanul român. Adică da, ăla care are WC-ul în curte și folosește cărțile doar pe post de hârtie (ne)igienică.

Stefan Hell, congratulations on your escape from Hell.

Colaj câștigători de Nobel, Adevărul.ro

Colaj câștigători de Nobel, Adevărul.ro

Comments

România și Nobel-ul — 1 Comment

  1. Pingback: Cea mai inutilă campanie electorală | dorinlazar.ro