România ar trebui să se retragă din concursurile școlare tip “olimpiadă”
Văd că se discută foarte mult despre elevii olimpici ba, mai mult, că universitățile din străinătate se „bat” pe ei((Realitatea e că nu se „bate” nimeni, nu a rămas nimeni în sânge pentru că nu a reușit să-l bată pe karatistul de la Oxford care l-a luat pe geniul nostru în matematică, fizică sau ce-o mai face geniul zilei.)).
Citesc articolul lui Vlad și sunt inițial tentat să fiu de acord cu el – că avem o școală a extremelor, că uite totuși cum niște elevi înzestrați reușesc să facă figuri frumoase la olimpiadele internaționale. De fapt, cred că avem acum rezultate mai bune la Olimpiadele Internaționale ca acum 25 de ani și cred că avem rezultate mai bune și decât acum zece ani.
Și nimeni nu se gândește că poate asta e problema. Că poate rezultatele acestor elevi sunt cele care distrug învățământul românesc, că poate motivul pentru care învățământul românesc este unul al extremelor e că e dominat de o cultură elitistă a olimpicilor.
Ați zice că nu e cazul, că de ce mă iau de valorile românești. Dar haideți să ne gândim un pic, că poate lucrurile nu stau așa cum credem noi.
Ce îmi spune mie faptul că avem atâția olimpici? Zice practic că învățământul românesc poate produce valori, însă le produce în număr mic și foarte inconsecvent. Cine produce aceste valori? Fără a pune o ordine a importanței, aș identifica părinții, care insistă și investesc în parcursul academic al odraslelor, apoi elevii care au energia și tăria necesară pentru a produce rezultatele dorite și, desigur, profesorii, care asistă elevii în efortul lor de a reuși.
Teoretic, la calitatea învățământului românesc, olimpicii sunt o anomalie. Calitatea învățământului nu justifică rezultatele individuale și totuși ele există, ca și cum ar fi o garanție în sine pentru succesul pe termen lung.
Pentru cine sunt benefice aceste concursuri? Din nou, fără o ordine a importanței, pentru profesorii care pregătesc astfel de elevi, care au un punct în plus pe CV. Apoi, pentru elevi și părinții lor, pentru că rezultatele astea le permit admisia mai facilă la facultățile de afară. Cine sunt cei care au de suferit?
Toți ceilalți 99.99% implicați în învățământul românesc. Educatorii la nivelul cărora nu se fac olimpiade, învățătorii ale căror merite nu le sunt recunoscute, profesorii de gimnaziu sau liceu care încearcă să-i ridice pe toți la un nivel acceptabil, elevii care nu au susținerea financiară a părinților, elevii care nu primesc aceeași atenție ca elevii olimpici. Cu toții sunt niște pierzători în fața rezultatelor de elită.
Pentru că deși rezultatele la olimpiade sunt meritorii ele se fac pe cheltuiala tuturor celorlalți. Orele de laborator la chimie sau fizică ale olimpicilor abundă, în timp ce ceilalți nu apucă să vadă cum se combină două substanțe în realitate și habar nu au ce e aia eprubetă. Copii care nu au parte de atenția profesorilor sau sunt constant terorizați de un profesor care nu explică bine „decât în particular” și care pentru rezultate mediocre au nevoie de meditații. Directori de școală care selectează clase de elită pentru care aleg profesorii pe sprânceană și depun eforturi, în timp ce celelalte clase sunt lăsate să se scufunde în anonimitate sau mai jos. Crearea unor elevi cu statut special, de „olimpici”, oameni care nu mai trebuie să treacă prin toceala de zi cu zi pentru că „se concentrează pe olimpiade”.
În plus, olimpiadele sunt niște locuri inaccesibile pentru elevii obișnuiți. Ca elev normal nu ai acces la materia de clasa a X-a sau a XII-a din clasa a IX-a, pentru că nu ai resursele necesare (nu, manualele nu sunt suficiente). Și când mergi la olimpiada de chimie sau fizică sau matematică și discuți despre chestii avansate pe care poate că o să le afli peste doi-trei ani îți cam piere cheful de competitivitate. Nu e un sistem meritocratic, ci un sistem de tip investiție-răsplată despre care nu vorbește foarte multă lume. De fapt, ca și elev normal, habar nu ai cum poți ajunge să fii competitiv la aceste concursuri și nici nu știi care sunt avantajele și nu te ajută nimeni. Sistemul olimpicilor e o conspirație mare de tot – o chestie urâtă pe care nimeni nu vrea să o demaște pentru că funcționează. E doar o oglindire a corupției din sistemul de învățământ, nimic altceva.
În plus, sistemul olimpiadelor complică viața tuturor. Noțiuni teoretice avansate, inutile pentru elevii de liceu, sunt împinse totuși pe gâtul lor pentru că sunt necesare la olimpiade și în învățământul de performanță, în loc ca materia să se restructureze pe elementele esențiale, pe lucrurile de bază, cele pentru care abordezi acele materii pentru marea masă a populației. Pentru că trebuie să ai un motiv pentru care vorbești despre benzeni și despre monocotiledonate și, suspectez eu, singurul motiv pentru care se predau anumite materii în felul în care se predau e performanța școlară.
Dar dacă noi am scoate din ecuație performanța școlară? Cât din disprețul profesorilor față de elevii slabi ar dispărea? Cât din materia greoaie și prost explicată în manuale ar dispărea? Câte din meditații ar dispărea? Dacă profesorii ar fi judecați după performanțele elevilor la bacalaureat și la capacitate? Dacă…?
Dacă singurul motiv pentru care învățământul românesc merge prost este pentru că profesorii buni se concentrează pe o mână de elevi și pe ceilalți îi abandonează?
Poate ar merita ca România să se retragă din circuitul Olimpiadelor Internaționale cu totul. Să nu-i mai sprijinim pe elevi să meargă la olimpiade, ci din contră, să întoarcem „armele” și să ne uităm spre elevii slabi și spre cei mediocri. Poate că ei merită mai multe investiții, un alt gen de pregătire, mai pragmatică, poate că profesorii ar trebui să refuze gloria olimpiadelor și să caute mediocritatea competentă. Poate că singurul motiv pentru care învățământul românesc e atât de slab e că investim enorm în foarte puțini oameni buni și nu e rentabil la costuri să extindem sistemul pentru toată lumea.
Tot ce fac e să pledez pentru egalitate de șanse, nimic altceva. Învățământul e o treabă asigurată de stat și ar trebui să înțelegem de ce el ar trebui să se concentreze pe masa mare de elevi, nu pe puținii privilegiați, pentru că altfel învățământul nu e decât o oglindă a ceea ce se întâmplă în societate. Foarte puțini, selectați de niște foști comuniști, iau caimacul (olimpiade sau Ferrari decapotabil), cei mulți care fac mult prea mult efort pentru o viață simplă și mediocră.
Ceea ce ne zice că, de fapt, Vlad Petreanu ne roagă să dăm un ban pentru băiatul lui Adrian Năstase, să aibă și el de-un avion până la Bruxelles.
To be continued.