De ce România votează contra educației sexuale în școli

Nu știam de ce a devenit atât de popular acest subiect zilele astea până și pe Twitter, și am văzut destul de rapid știrea referitoare la discuțiile din Parlament. Evident, nu e vorba că se elimină educația sexuală, ci se elimină sintagma „educație sexuală”. Nimic de substanță nu se modifică, însă cei de la PSD și PNL, ambele partide conservatoare, primul de dreapta, celălalt de stânga, vor să-și păstreze confuzul electorat mulțumit. Și sincer, nu e o problemă atât de mare cât s-ar putea crede. 12 ani de Religie nu reușesc să-i învețe pe copiii români să nu fure și să nu mintă, de ce ar schimba doi-trei ani de educație „sanitară” ceva?

Ca să fie clar, nu mă opun educației sexuale în școli, dar ceea ce voi scrie mai departe se referă la motivele pentru care România nu va adopta foarte curând o lege acceptabilă referitoare la educația sexuală, prostituție sau legalizarea drogurilor ușoare. Discutați pe orice subiect cu tangent cu problemele sexuale cu oameni de 50-60 de ani (majoritatea legislatorilor din România) și o să vedeți că dincolo de glumele fără perdea și câteva miștouri, oamenii o să retragă instinctiv într-o carapace ultra-conservatoare în care sexul e ceva urât despre care nu vorbește.

Și la suprafață aș spune că e vorba de un puritanism al comuniștilor, care după ce s-au dezis de propria lor ideologie (în care libertatea sexuală era printre idealuri) au șters orice formă de expresie a individului care ar putea să-i dea idei. Doar că nu e. Citiți basmele populare, cele culese de Petre Ispirescu, și numărați câte aluzii, glume sau cuvinte cu conotație sexuală găsiți. Zero? Spre zero? Ispirescu și mai toți culegătorii de folclor românesc au șters complet cam orice ar putea să deranjeze. Avem cel mai curat folclor, mai că începi să crezi că românii s-au înmulțit ca efect secundar la fotosinteză, și că Împăratul Roș se ducea în dormitor cu Împărăteasa ca să se roage, și să le aducă barza și lor un copil.

Avem așadar nu zece, nu cincizeci ci mai mult de o sută de ani de epurare a ideilor „necurate” din spațiul public. Trupele de hip-hop nu au fost împiedicate pentru că deranjau cu mesajele lor sociale sau violente, ci pentru că puneau în versurile lor cuvinte rușinoase pe care dacă le-aș scrie în această postare 50% din public ar roși, și ar reacționa cu „vai, Dorin, dar chiar trebuie să folosești cuvintele alea?”.

Bun, avem așadar o participare largă la un fenomen de epurare a oricărei expresii inconvenabile, în care făurim subspecia umană care se înmulțește prin rugăciune, respect față de organele statului și comunitate. Suntem după un program de mai bine de 100 de ani de bătut obrazul și aruncat cu rușine pe orice problemă sexuală. Voi cum credeți că am putea reacționa?

Nu foarte grozav. Și când văd activiștii din ONG-uri cum se zbat pentru educația sexuală mi se pare și mai groaznic. Bun, băieți și fete, înțeleg ce ziceți voi acolo, dar voi vă dați seama cu cine vorbiți? Că dacă vorbiți cu mine, crescut și cu frustrările sexuale ale optzeciștilor dar și cu eliberarea mentală a anilor ’90, da, o să fiu receptiv. Dar când vorbiți cu omul ăla care e efectiv speriat să treacă peste zeci de ani de condiționare anti-sexualitate? Când vorbiți cu omul de la sat care a fost reprimat de fiecare dată când a făcut ce i-a trecut prin cap? Cât de mult ajută că sunteți atât de vehemenți, atât de agresivi, atât de sfidători?

Pentru că da, ăsta e felul în care se consideră că trebuie să faci activism: ca în cazul comunicării ateilor cu BOR, totul se face cu agresivitate, cu ură, cu superioritate, cu sfidare. Nu, oameni buni, lucrurile se fac în etape, se fac treceri succesive. Începi cu „educația sanitară”, că și aia e o idee bună, o lași mai moale cu agenda ta în care vrei ca toată lumea să nu se mai auto-eticheteze ca o literă în megaacronimul tău, aia e o treabă ca și caviarul, o faci puțin și doar la mesele foarte scumpe. O iei ușor, cu treburi practice.

Activismul românesc trebuie să învețe răbdarea. Activiștilor irlandezi le-a luat 35 de ani să schimbe lucrurile la ei în țară în legătură cu avortul. Ai noștri trebuie să învețe să nu se mai uite pentru soluții la nemți, la americani sau la britanici, ci să se uite la ăia pe care îi scuipă în ceafă cu dispreț și să învețe de la ei. Că pentru ei faci astea, nu pentru americani. Trebuie să înveți cine e omul din fața ta, să-i înțelegi istoria, să-i înțelegi problemele. După aia discuți de cum se servește caviarul.

Mno că nu m-am abținut.


4 Replies to “De ce România votează contra educației sexuale în școli”

  1. Ioan Mitiu

    Posibil dar greu de crezut în condițiile unei vulgarizări majore a limbajului în ultimii 15-20 de ani.

    La obiect vorbind, și eu cred că da, agresivitatea extremă a ONG-iștilor sau a celor percepuți ca atare și non-argumentele invocate de aceștia ( gen mamele minore ) e principalul motiv de respingere. Și o respingere viscerală – nu așa.
    În treacăt fie spus nu-i văd bine pe respectivii dacă se taie țâța finanțărilor din afară. :p

  2. Dorin Lazăr

    Finanțările alea de pe-afară sunt un quid pro quo – ei dau niște bani (nu foarte mulți) și își mențin statutul de NGO care ajută în toate colțurile lumii, și atrag la rândul lor finanțări mult mai mari de-atât. Ce ajunge la ai noștri e fărâmitura de la masa bogatului. Cu alte cuvinte, nu numai că nu o să dispară finanțările alea, dar finanțatorii sunt foarte bucuroși că lucrurile se întâmplă foarte lent.

    Bine, nu pe față.

  3. Ioan Mitiu

    ONG-urile reprezintă o afacere globală de peste 3000 de miliarde de parai. Drept e că majoritatea se învârt în continuare în interiorul SUA deoarece provin practic din deducerile șmecherești de taxe dar tot pică și pe-afară ceva. 😉

    Deși da, situația relativă e nasoală pentru activiștii de profesie: față de anii ’90 când un ONG era cam singura cale pentru o persoană medie să prindă viză + bilet de avion în Occident acum deja cursa de Timișoara – München e ca personalul de Simeria. 🙂 Unde mai e aroganța întărită de sentimentul valorii unei cutii de Milka de pe aeroport? :)))

    Trebuie să pape și gura lor ceva așa că se înfigă paraziți la o materie de genul acesta pare alegerea logică. 😉 Mai ales că probabil vor ocoli cancelaria pentru a nu sta lângă aceeași profesori pe care i-au criticat non-stop.

    Și uite așa, în loc de subiectul în sine, vorbim tot de cei care îl promovează agresiv.

  4. Ioan Mitiu

    Cât despre rămasul fără bani/finanțări nu-i chiar așa clară treaba.

    Eu am văzut cu ochii mei disperarea ONG-iștilor locali în ’97 când, după gherla majoră din Rusia, a tăiat tata Soros masiv din finanțări. Jale, nu alta.
    E amuzant când mă gândesc retrospectiv: în primăvara lui ’96 eram mare revoluționar prin Complex cu “Văcăroiu – roiu” și mă cuplasem cu o tipă care se învârtea pe la ceva organizație din constelația Open Society. Și mă ia cu ceva de genul “mi-ai zis că ești și ceva slovac + polonez, nu te bagi și tu? Ca voluntar nu iese mult dar mai încolo cine știe, că ăștia care sunt angajați au câteva sute de dolari pe lună”. Astea erau vremurile – 700 de dolari ( brut bănuiesc, nu mi-a fost clar niciodată ) cât lua un juristconsult acolo erau bani de bani – nu exista vreo multinațională în Timișoara să dea atâta.
    M-am dus, am văzut că din nucleul de 7 angajați propriu-ziși 5 erau ungurași și unul neamț 😉 ( ceea ce confirma premisa enunțate atunci ) iar restul voluntari hămăliți pentru un pișcot și o ladă de busuioacă pe lună și am plecat. Și admit că m-am bucurat câinește când în ’97 au rămas doar 2, cu salariile reduse la jumate.
    Am mai rămas în contact doar cu cei de la ProDemocrația locală. Până la alegerile din 2000.

Comentariul tău (dacă comentezi prima oară, comentariul va ajunge în moderare)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.