Românii sunt sociopați

Săptămîna asta am călătorit cu trenul, cu CFR, evident. Nu vreau să mă plîng de condițiile de pe tren – nu acum – deși știm cu toții că un Brașov-Cluj nu ar trebui să dureze mai mult de trei-patru ore și durează 6:45 cînd îți iei biletul și 8 ore și ceva cînd chiar te urci în tren. Nu o să urlu contra CFR-ului, o să mai am ocazii.

Am cunoscut o mulțime de oameni mișto pe tren de-a lungul timpului. Oameni cu care te întîlnești o singură dată, oameni interesanți care au călătorit mult sau mai puțin – care aveau întrebări, povești, curiozități sau certitudini. Oameni care nu se temeau să intre în vorbă cu cei din jurul lor și să nu împuie capul cu preconcepții tîmpite – pentru că întotdeauna există reversul, oameni cu absolut nimic interesant de spus, care vorbesc doar despre ei înșiși, despre boli și alte chestii macabre.

Însă de ceva ani e aproape imposibil să mai dai de astfel de oameni care să fie și români. Începusem să cred că toți românii decenți și-au cumpărat mașină și au renunțat la serviciile CFR-ului, însă de data asta călătoream spre Cluj pe 29 septembrie, două zile înainte de 1 octombrie – deci era plin de studenți și studente, oameni tineri care, indiferent de condiția socială, ar trebui să aibă ceva de zis, de vorbit, să fie comunicativi, chiar dacă într-un fel naiv.

Așa că, înghesuit în niște vagoane cu încă vreo 150 de studenți, m-aș fi așteptat să am parte de discuții interesante, de ceva oameni cu ceva de zis, niște oameni cu ceva speranțe, ceva de zis, ceva de întrebat, în fond, începe un nou capitol din viața lor.

Așa că de cum îmi pun gențile deasupra scaunului încerc să intru în vorbă cu oamenii de pe lîngă mine. Nimic agresiv, salut, pînă unde mergeți, genul de prostii pe care le spun oamenii cînd vor să înceapă o discuție despre nimic. Tăcere. Nimeni nu răspunde. O tipă se uită la mine de parcă tocmai am violat-o. Tac.

De obicei, fetele sunt mai deschise la discuții, așa că atunci cînd ești înconjurat de trei te aștepți ca măcar una din ele să spună ceva la un moment dat. Dar ca la un semn toate își pun căștile pe urechi și tac.

Bun, zic, poate nu avem noi o chimie deosebită. După vreo jumătate de oră mă ridic și încep să mă plimb prin vagon. Ca într-un film horror, toată lumea se privește tăcută, în mersul molcom al trenului. Nimeni nu vorbește. Nimeni. Și hai să zicem că am eu ceva, da’ cu băiatul ăla frumușel ce ați avut? Îl văd cum zice ‘salut, merg și eu la facultate’. Stau de vorbă două minute pe hol cu el despre facultate – are 18 ani și ai lui nu sunt prea încîntați că tre’ să plătească chirie în Cluj. După două minute îmi spune că n-are încărcător, și i se termină bateria. Îi dau un încărcător. Gata, l-am pierdut.

În cîteva minute toată lumea a fost cu tehnica pornită. Ba un laptop, ba un telefon cu muzica pe el, cu căștile în urechi toată lumea tace. Nici măcar baba de la următorul rînd, unde mă mut pentru că priza de la mine nu funcționa, nu zice nimic. A încercat să-i povestească cuiva de cîte boli are și nimeni nu s-a arătat interesat.

Nu aș fi scris despre asta dacă nu m-aș fi întors prin Sibiu – și nu aș fi luat un tren pînă la Brașov. Trenul destul de plin, dar unul din vagoane e gol. Intru și dau să mă așez, și remarc o persoană într-un colț. Nu intenționez să intru în vorbă, că deja m-am învățat – e o tipă, și poate și asta o să mă considere vreun libidinos pentru că zic ‘salut’ sau mai știu eu ce. Îți e frică să intri în vorbă cu ele – mai ales dacă sunt un pic mai frumușele, te tratează de parcă le-ai omorît pisica numai pentru ca dai impresia că ai vrea să vorbești cu ele.

Și da, îmi aranjez bagajele pe raftul de deasupra scaunului, și întreb în ce direcție merge trenul, ca să știu să mă pun cu fața. Nu înțelege ce-i spun, zice ‘Sorry?’ – repet întrebarea în engleză și îmi spune că habar nu are, că și ea s-a urcat în Sibiu, dar presupune că în direcția în care stătea și ea. Cool, după două minute deja am conversat mai mult decît mă așteptam. Își ia o carte și se pune să citească. Îndrăznesc, o întreb de pe unde e, și deja avem o conversație de două ore și jumătate care e încheiată doar de faptul că ajung la Brașov. O conversație de oameni normali, în care nu te simți ca un prădător sexual doar pentru că zici ‘salut’ unei persoane de sex opus. Un sentiment pe care o tînără româncă nu e în stare să ți-l ofere – e de la sine înțeles că ești un nenorocit libidinos dacă saluți o persoană pe care nu o cunoști.

Inițial vroiam să scriu ‘Românii tineri sunt sociopați’ dar ar fi incorect; în fond am învățat să comunicăm de la cei din jurul nostru, cei mai mari ca noi și, deci, suntem sociopați în chipul și asemănarea lor. Bătrînii au alte metehne – ei nu știu să dea drumul la muzică și să tacă. Ei vorbesc – și vorbesc despre cele mai neinteresante lucruri posibile. Vorbesc despre ei înșiși, și lipsa lor de experiențe interesante e compensată de cele mai sufocante introspecții în lipsurile lor de orizont. Îți vorbesc despre cum merg ei la spitale pentru nu știu ce boală – îți zic ce nu faci bine deși habar nu au pe cine au în față și te judecă de la secunda 0. Îți reproșează toate problemele societății, te deprimă cu povești despre cît de tari sunt copiii lor de care nu îmi pasă absolut deloc, pentru că nu sunt de față. Și dacă ar fi de față, probabil nu mi-ar păsa decît în măsura în care mă deranjează.

Pentru că tot o sociopatie e și asta, să fii atît de interesat în tine însuți, să vorbești numai de tragedii, de boli și să le dictezi celor din jur ce să facă cu viața lor. Să presupui că faptul că ai ajuns la 60 de ani impune respect în vreun fel. De un astfel de caz îmi amintesc de acum un an, cînd o babă care abia știa engleză reușise să-l demoralizeze pe un turist britanic ce tocmai afla că el e de vină că societatea asta e așa decăzută. Fantastică babă.

Din păcate, șansele de a cunoaște oameni interesanți în călătoriile din România încep să se diminueze teribil. Suntem un popor de sociopați, și nu mai văd vreo șansă de scăpare.

Comments

Românii sunt sociopați — 30 Comments

  1. eu mă gândeam, în tinerețe, că tu ai mai multe șanse la a găsi conversații interesante, pe principiul “grașii sunt joviali”.

    dar fă experimentul ăsta: ia de la țigani un inel din ăla ieftin suflat cu aur și poartă-l pe post de verighetă. 😀

    • 😀 Împrumutat verighetă de la om însurat, și funcționează. Dar nu mă interesează să ‘mă cuplez’ ca să punem elegant problema, ci chiar mă interesează o conversație normală, care să ajute să treacă alea opt ore în care CFR mă ține ostatic.

      Oricum, lecția e că tre’ să-mi iau mașină, și să termin relația mea prea îndelungată cu CFR-ul, pentru că nici măcar lucrurile mișto de acum cîțiva ani nu se mai găsesc pe-acolo – și mă refer la conversații, oameni interesanți și alte asemenea 😀

  2. De obicei prefer să citesc sau să ascult o carte decât să discut cu oamenii în tren. Nu mi-e frică de faptul că aș putea da peste vreun nebun, ci călătoria aia cu trenul înseamnă câteva ore în care pot citi liniștită, fără să fiu presată de muncă. Șansele să găsești un om interesant în tren sunt mici.

    Ultima dată când am călătorit cu trenul, lucram la o jucărie ca să treacă timpul mai repede până urma să schimb trenul. În compartiment cu mine s-au nimerit 3 bătrâne cârcotașe. Care-au început să comenteze despre cât de nesimțiți și proști sunt tinerii. Jucăria mea a fost mai interesantă decât discuția lor.
    După ce-am schimbat trenul am nimerit într-un vagon unde niște tipi dintr-un sat de lângă Arad urlau și ascultau manele pe culoar, iar la fiecare 3 cuvinte scoteau un „să-mi bag p***” ori „curva” etc.
    Nu pot socializa cu astfel de oameni.

    • De acord – dar mi se pare că și comportamentul respectiv e cumva sociopatic – deși acum întind definiția prea mult.

      Și da, șansele de a găsi oameni interesanți pe tren sunt mici. Erau mai mari acum o vreme, acum însă s-au cam diminuat.

  3. Pingback: Scurtele de vineri, 04.10.2013 - Moga Florin

  4. Am vrut sa-ti comentez de dimineata, cu niste exemple “pozitive”, nu numai de pe drumurile CFR-ului, dar si de pe cele ale Metrorex-ului, RATB-ului si Bucurestiului, in general. Da’ am zis eu ca-s prea paranoia, asa ca am lasat-o moale.
    Dar la pauza de pranz am fost interceptata de un nene care m-a auzit vorbind cu o colega despre hamburgeri (faceam si noi misto) si a inceput sa ne tina teoria chibritului, “ca stiti voi ce pun astia in hamburgeri?! otrava curata!!!” si era tare indignat ca noi, doua fete asa dragute si curate (his words) s-ar gandi sa cumpere asa ceva.
    Noi am zis ca “stiti, faceam si noi o gluma, vorbeam de-ale noastre”, la care el “da, se vede ca nu mancati asa ceva, aratati bine”.
    Acum te rog si te invit sa ne mai spui o data de ce sa nu fie fetele suspicioase.

    Si eu prefer sa folosesc tehnologia, ca mie pur si simplu mi-e frica de oameni si nu am incredere in ei, bazandu-ma pe foste experiente mai mult sau mai putin tragice.

    • Exact genul de chestii pe care le reclamam și eu în postare. Și nu înseamnă că nu avem justificare. Dar asta nu schimbă ce am devenit.

  5. Chestia e că nici de partea astalaltă de Atlantic nu se discută în mijloacele de transport în comun. Fiecare are treaba lui și e concentrat doar pe ea.

    • Una e un autobuz/metrou, alta un tren, care te duce pentru n ore 🙂 În plus, asta nu schimbă fondul a ceea ce am zis. Doar lărgește spectrul.

    • O particularizez la români pentru că știu că românii nu erau chiar așa. Adică erau vremuri în care chiar găseai oameni cu care să ai o conversație. Și, încă o dată, subliniez, era plin ochi de studenți care nu își vorbeau. Mă simțeam într-un horror de doi lei.

    • welcome to the jungle of modern days.
      pe vremuri, vecinii de casa sau apartemente vorbeau intre ei. acum, aproape ca nici nu se mai saluta.

    • nu sunt idiot. titlul este insa prea general, asta a fost observatia mea. la tara lumea inca socializeaza masiv, in acest sens nu s-au schimbat multe pe acolo.

  6. ca tot iti place tie logica:
    romanii sunt sociopati.
    Dorin Lazar e roman.
    rezulta ca Dorin Lazar e sociopat.

    poate ca era un titlu mai corect: unii romani sunt sociopati. sau: majoritatea romanilor sunt sociopati.

  7. Pingback: Cum e să renunți complet la piraterie [Partea5] | dorinlazăr.ro

  8. Sociopati sunt oameni carora le lipseste empatia, sunt foarte buni la a mintii si nu simt niciodata regret ( Ted Bundy si Charles Manson sunt sociopati ). Oamenii mai tacuti se cheama introvertiti… stiu, un cuvant rar auzit in Romania.

    Mai bine studiezi sistemul Myers-Briggs Type Indicator, probabil asumezi ca toti oamenii au mintea structurata exact ca a ta. Nu tuturor oameniilor le face placere sa vorbeasca despre banalitati. Oricum tarile in care mai multi oameni sunt introvertiti sunt si cele mai dezvoltate ( ex Japonia )

    • “Asumi”, “minți” cu un singur i, și știu de MBTI, sunt INTJ, nu sunt ‘introvertiți’, iar sociopatie se numește ‘tulburare de comportament datorată creșterii într-un mediu nefavorabil’. În cazul ăsta România comunistă și post comunistă, și ăsta e un mod de a o arăta.

    • mai degraba post comunista, daca nu chiar exclusiv…
      pe de alta parte, e un pattern care se remarca in mai toate tarile dezvoltate sau in curs de dezvoltare.
      ce e asa greu de inteles? ritmul vietii este unul accelerat, preocuparile sunt inzecite si de alta factura decat in trecut, stresul pe masura etc. te astepti la comunicare? din pacate pentru majoritatea noastra covarsitoare socializarea se reduce la cercul familiei, a prietenilor apropiati (daca exista) si, eventual, la locul de munca.

    • Perfect de acord, cu mențiunea că uneori socializarea redusă la cercul familiei, prietenilor și la muncă sunt toate trei mereu sub semnul întrebării.