Rușinea de România la sefiștii români

Citesc review-ul la cartea lui Eftimie, scris de Mihai Iovănel și publicat pe Scena9, și îmi amintesc de o chestiune care m-a deranjat dintotdeauna. Sefiștilor români (și nu numai, dar vorbesc mai mult de ei) le e rușine de România, și ăsta e unul din motivele pentru care nimeni nu mai cumpără SF românesc.

Titlul este chestiunea care m-a deranjat și enervat destul de tare: tema cosmodromului din Slobozia. Îl las pe Mihai Iovănel să explice:

„Cosmodromul din Slobozia” era o glumă care circula printre SF-iștii optzeciști și privea, în termeni marxiști, distanța de la cer la pământ dintre infrastructura și suprastructura României – adică dintre felul în care arăta în realitate România și felul în care scriitorii SF erau forțați de meserie să-și imagineze că ar trebui să arate. În anii ’50-’70, sefeiștii români, ca toți pionierii unui domeniu, trecuseră printr-o etapă idealistă, în care-și închipuiseră viitorul/viitorurile României în feluri care astăzi provoacă crize isterice de râs. Dar, spre deosebire de înaintașii lor, autorii din anii ’80 erau mult mai cinici și mult mai dispuși să ia peste picior scenarii de felul „România cucerește Cosmosul”. De aici poanta cu „cosmodromul din Slobozia”, care placa un orășel trântit în mijlocul Bărăganului cu tehnologie de tip Star Wars.

Eu dacă aș locui acum în Slobozia mi-aș jura să nu mai las picior de sefist să treacă prin orașul meu. Tonul ăla de miștocăreală ieftină la adresa unui viitor în care România poate fi vârf tehnologic mi se pare unul din motivele pentru care nimeni nu citește SF românesc: că nu se poate identifica cu el. De ce s-ar identifica cu un Michael, cu un John, cu o Emily sau Samantha, mai bine decât cu un Mihai și cu un Ion, un Vasile sau un Gheorghe, cu o Emilie sau Laură, sau Samantă sau Gheorghină?

Nu, eroii noștri sunt John, Kenny, O’Brien, Qin’Gong Zhuo1)da, știu că numele astea nu se referă direct la nume din SF-ul românesc. Nu mai dau referințe reale din SF-ul românesc pentru că după aia iar îmi aud voci isterice că lovesc în nulități. Ei nu au cosmodrom în Slobozia, dar nu ar fi o problemă să aibă în Cummings, Georgia. SF-ul românesc modern lasă România în groapa de gunoi, și România a răsplătit SF-ul românesc necumpărându-i cărțile.

SF-ul românesc nu are cum să supraviețuiască fără un Gheorghe modern în spațiu plecat de pe un Cosmodrom de la Slobozia. Un Gheorghe născut în Cocorăști, care a făcut liceul la Urlați și facultatea la Petroșani. Am avut un Titi în spațiu, de ce nu am avea și un Sică sau un Miță?

NOTES   [ + ]

1. da, știu că numele astea nu se referă direct la nume din SF-ul românesc. Nu mai dau referințe reale din SF-ul românesc pentru că după aia iar îmi aud voci isterice că lovesc în nulități

Comments

Rușinea de România la sefiștii români — 14 Comments

  1. Ba eu te-aș contrazice parțial:
    1. SF-ul trebuie să fie credibil, că nu e fantasy . O Românie super-dezvoltată hard în sens pozitiv, privind înapoi la toată istoria noastră, e puțin plauzibilă, că nu a existat nici în era industrială, deja apusă; una negativă, de strivire meagalomaniacă, da, am trecut prin ea în Epoca de Aur cu nenumărate combinate. Și-a fost nasol.
    Ar fi însă perfect credibilă și (încă) posibilă o viitoare Românie tigru soft, că pe IT chiar stăm bine. Așa că cyberpunk petrecut la Politehnică, de exemplu, se poate scrie și s-a și scris foarte bun, poate nu ai dat peste el (exemplu Stalker – Iulia Albota). Dar Gigi în spațiu nu prea, că și Titi a ajuns acolo ca invitat într-o rachetă rusească, nu făcută pe aici.
    2. Asta e firește părerea mea, poate complet greșită; eu cred că sefiștii nu ar trebui să fie naționaliști, ci în avangarda ideii de unificare a omenirii, iar eroii noștri, atât ca cititori cât și ca scriitori, să ne fie în egală măsură Jaques, Jien Jie, Jan, Sașa și Vania (numele nu-s fictive, ci din cartea mea, mi le asum eu). Ca să vezi ce înseamnă perspectiva subiectivă, eu m-am apucat de scris pentru că mi s-a părut că tot ro-SF-ul e cu români! Și încă mi se pare aproape 100%, cred că citim reviste/cărți diferite.
    3. Oricum ar trebui să judecăm textele după valoarea ideilor, nu după hachițele personale, fie ele prea cosmopolite sau patriotice; eu cartea cu Slobozia (că doar știm la care te referi) o s-o citesc și nu o voi evalua în funcție de asta, deși nu-mi place personal fundalul, ci după ce are de zis. A o judeca (pe ea sau alta) după criteriul dacă e sau nu cu români, indiferent că-i un plus sau minus, nu mi se pare sefist – adică open-minded.
    și 4. Acum am belit plua când o să-mi recenzezi cartea 🙂 Dar rămânem amici, că pentru asta avem prieteni, ca să ne contrazică.

    • pe de altă parte, pe la 1500 o mare parte din planetă era cucerită de spanioli, ar fi fost absolut ridicol să-ți imaginezi că în 3-400 de ani toți vor vorbi limba unei insulițe ce se străduia să supraviețuiască… deci sunt șanse bune să vorbesc eu prostii. Sau ca viitorul să fie nigerian, cine știe…

    • 1) SF-ul trebuie să fie credibil – nu văd problema de credibilitate. Repet, am avut om în spațiu, avem centrală nucleară și o conexiune la internet de invidiat. Un SF nu trebuie să fie despre un tigru soft, nu trebuie să fie despre cel mai tare din parcare. Un SF decent poate fi scris și despre o națiune medie.

      Ca să reiau gluma cu cosmodromul, poate va fi o vreme când un cosmodrom va fi la fel de comun ca un aeroport. De ce nu unul la Slobozia?

      2) Naționalismul fanatic e un alt tip de boală mentală despre care nu vreau să vorbesc. Nu vorbesc de naționalism. Vorbesc despre a comunica cu cel care îți cumpără cartea, pe limba lui. Toți sefiștii români scriu cu gândul la universalitate fără să se gândească că îi pun la dat bani pe băieții și fetele din imediata apropiere, din Slobozia, vorba ceea.

      3) Chestia cu valoarea ideilor e altă Fata Morgana despre care voi vorbi poate într-o altă postare. Sigur, și valoarea ideilor e importantă, și nu văd de ce Jien Jie e mai util în context decât Sile sau Gheorghina. Sau Miloș, că de ce nu?

      4) Nu-ți fă griji, încă nu am început cartea ta, și nu o să o judec dintr-o perspectivă naționalistă, că nu am așa ceva. Postarea asta nu are nicio legătură cu ce ai scris tu. 🙂

    • dacă pui problema așa, da, ai dreptate. oricum, am vz că ți-a dat pe FB Hăulică o listă deja de ro-SF cu români, nu mai insist. Le-am citit pe toate de acolo, mai puțin Liviu Radu.
      aștept postarea, dacă e cazul te contrazic acolo 🙂
      nu-s încă destul de artist ca să cred că e despre cartea mea. Am vz că nu ai început-o, deci nu bănuiam asta. Dar dacă tot te-am contrazis, trebuia să dau exemple concrete, și atunci am preferat să-mi aparțină.

  2. Cam ce gen de SF s-ar potrivi pe la noi ?… păi să vedem…
    Cyberpunk ? un Ionel Mnemonic sau mai bine, poate Dorel Mnemonic ? Au fost odată ca niciodată trei Matrici, una s-a stricat, una s-a furat și a rămas doar aia cu Sistemul.
    First contact ? Păi vin extratereștrii să cucerească Pământul și aterizează în România. ”Hmm… p’aici e cam totul distrus, cred că am fost deja p’aici, hai la altă planetă!”
    Time travel ? setează exploratorii români mașina timpului pe 3016 și pornesc. Zoium. Deschid trapa și se uită afară ”… ce dracu’, s-a stricat asta că încă n-am plecat !”
    Post-apocalyptic ? după alegeri.

    • Se potrivește de toate felurile. Cyberpunk și steampunk, first contact, de ce nu? Ce le lipsește românilor, nu avem și noi tot două mâini, două picioare?

    • steampunk ? îmi vine în minte ceva cu niște căciuli de miel în jurul unui cazan de țuică…

  3. ”We choose to go to the Moon in this decade and do the other things, not because they are easy, but because they are hard” – hint: n-a fost declarația de campanie a vreunui candidat din Slobozia.
    Aia cu Slobozia a fost clar un răutăcism. Eu mă gândeam la Caracal.

  4. N-ai pus încă problema întregii literaturi românești: pentru a avea o valoare, dincolo de cea din micuțele cercuri locale, o carte trebuie să se vândă. Cum vânzarea presupune ca autorul să lase egoul la o parte și să lupte pentru carte, atât ca scriitor, cât și ca promotor, experții în fenomen trebuie uneori să se mărginească la a surprinde esențialul, nu esențele. Cu alte cuvinte, dacă nu poți rezuma acțiunea romanului în 2-3 propoziții, s-ar putea să ai o problemă (anii de publicitate îmi spun “o propoziție”, dar să nu exagerăm).

    Ce legătură are asta cu subiectul propus de tine? Simplu, până să avem S.F. românesc plasat local (până la urmă, și A Doua Venire a lui Marian Truță se înscrie și la fel și Dacic Parc, a lui Teodorescu), ar trebui să avem S.F. românesc scris pentru cititori, nu pentru fani. Aici Eftimie a reușit ce n-a reușit o generație întreagă de autori simpatici, dar încă blocați în paradigma aia ilară a “inițiatului”. A vândut și a fost citit. Când o să avem 10 best seller-uri locale (dar pe bune, că am vândut 1500 de bucăți dintr-o carte pentru copii,fără mare promovare – nu poți să dai vina mereu pe piață pentru faptul că o carte apărută la o editură imensă, nu spun care, se vinde în 700 de bucăți!), cred că o să putem pune cu adevărat problema ta.

  5. Zapez: dacă ai fi fost elev de liceu la mijlocul anilor 1990, nu ţi-ai fi imaginat cyberpunkul. L-ai fi simţit pe pielea ta şi respirat în aer, pe străzile din Bucureşti.

    Anul 2013, judeţul lui Dragnea. Ştire în ziare: o jucătoare de baschet s-a accidentat căzând de la un geam. Numele ei? Chelsea Ann Lyons. Martor la accident? Colega ei de echipă, Ashley Arlen.

    Poate că în vremea în care SeFeiştii făceau haz de necaz în jurul cafelei nechezol era ceva neobişnuit, dar posibil, să fi întâlnit prin Bucureşti sirieni, irakieni, marocani sau turci. Aşa cum te-ai fi încrucişat în trafic cu vreun 12-B-xxxx condus de vreun franţuz, uitat cu invidie după vreun expat de la Siemens şi ai fi plâns de ciudă când îi vedeai pe nepoţii lui Unchiu’ Sam în vreun filmulete rătăcit la TVR din anii 1970.

    Dar în ruptul capului n-ai fi crezut că în viitorul apropiat o americancă din cele care agaţă başcheţii de firele de curent va ajunge să locuiască şi să joace, cu legitimaţie şi leafă plătită în lei pe card, la Alexandria. Metropola fără canalizare.

    De, uneori lumea modernă se mişcă atât de repede încât în 30 de ani se întoarce roata, mai ceva ca roata-mare din parcul Tei.

Comentariul tău