Să învățăm să savurăm

Dacă e ceva mai enervant decât hype-ul pe care îl fac oamenii de la HBO în jurul serialului Game of Thrones, acel ceva e gașca de plângăcioși care îl privesc. Și au început să apară, natural, deranjați că de data asta nimeni nu a leak-uit primele episoade pe net, deranjați că nimeni nu le poate satisface adicția instantaneu, că, Doamne iartă-mă, trebuie să aștepte următorul episod ca niște sălbateci.

După ani, poate 5, poate 10, sau poate 15 ani de furat conținut, de satisfăcut nevoia imediată, ideea că trebuie să aștepți pentru următorul episod e dureroasă. Că nu poți să-ți satisfaci foamea imediat, e oribil. În loc să savureze în așteptare oamenii plâng că nu se poate mai repede. În loc să-și organizeze seara de luni pentru o vizionare plăcută, se trezesc la 4 dimineața, de parcă cele 16 ore ar schimba conținutul pe care îl consumă. De parcă nu ar putea să se trezească la 6 și să urmărească episodul online. Nu mai e un conținut de care se bucură, ci conținut pe care îl consumă. Fiecare episod nu mai e un capitol dintr-o poveste pe care o gustă, ci încă o felie de drog pe care o consumă.

Iar cei care refuză să se trezească la 4 dimineața ca să vadă un episod o să plângă toată ziua că nu vor să primească spoilere. Că așa suntem noi maturi, nu suntem în stare să ne bucurăm de un episod dacă știm că Arya moare la sfârșitul primului episod omorâtă de vrăjitoarea cu părul roșu. Cei 15 ani de furt de conținut ne-au transformat în niște copii imaturi, incapabili să se abțină când e vorba de culoarea drogului pe care îl consumăm. Faptul că Jon Snow revine, că de fapt nu a murit, o să le strice oamenilor vizionarea. Păcat.

Eu sper că oamenii vor învăța cum să savureze un fenomen. Că o să înțeleagă ce plăcut e să știi ce vei face luni seara de la ora 8. Și dacă de spoilere vă e frică, închideți Facebook-ul pentru o zi. O să fie o vizibilă îmbunătățire adusă vieții personale.

game-of-thrones-season-6-live-stream


Comments

Să învățăm să savurăm — 14 Comments

  1. Eu nu l-am mai văzut de la lupta viperei cu muntele, am decis atunci că nici un serial nu merită văzut pe episoade cu ţârâita. E gata sezonul, hai să îl vedem. Legat de plângăcioşi la Mihai Vasilescu am citit un link la o plângăreaţă care cică îl compătimea pe Prince că nu a ştiut să se adapteze internetului şi să se lase furat. S-a autosabotat cică.

  2. nu cred ca ai inteles bine exemplele si ce a vrut sa zica Lorena.
    Mai baga o fisa

    daca o mama care isi pune fata pe YT dansand pe prince = furt, avem o mare problema.

  3. Si eu tot lui Andrei ii raspundeam. doar ca sistemul de reply e la limita, deci nu l-am folosit 🙂

    are dreptate cu ce zice acolo Lorena..adica are dreptate Lorena sau Andrei? ca nu prea inteleg exact.
    Lorena nu zice decat ca Prince s-a speriat tare de internet si nu a reusit sa il foloseasca sa scoata bani. In nici un caz nu zice “uite si la prostu ala, face scandal ca ii piratezi muzica”.

    • Hai mă, mă faci să o zic în public? Lorena are dreptate cu ce a scris. Autosabotajul lui Prince nu are legătură cu furtul, ci cu un deranjament mental și social.

  4. Eu zic că nu prea are dreptate domniţa Lorena. Da, a greşit cu procesul ăla împotriva femeii care i-a pus 20 sec muzica, se putea rezolva lejer cu un proces asupra celor de la youtube, să şteargă toate clipurile care ţin de activitatea lui dacă încalcă reguli de copyright. Dar de ce trebuie ca un artist de succes să se mulţumească cu bani de seminţe pe youtube? nu vedeţi ce argumente aduce? că Cyrus şi cu Gaga fac views şi milioane. Acum fac, dar el face asta neîncetat din anii 70, oare câteva milioane din youtube îi ajung cât să plătească echipa, producătorii, instrumentele etc? Omul şi-a asumat pierderea asta mică, dar a transmis mesajul clar, artiştii trebuie plătiţi nu furaţi. Defapt articolul ei a fost făcut fugitiv pe tema morţii artistului, s-a gândit ce să scrie de Prince a google-it şi a repetat ce au mai spus alţii. Concluzie: ca artist de ce ai avea nevoie de fani care nu te plătesc? Ca artist realizat that is, ca să te minţi că te plac toţi?

    • Lorena nu se referă numai la asta. Pe bune, citește articolul Lorenei, că e cât se poate de lucidă acolo, și e un articol foarte corect.

    • “bani de seminţe pe youtube” – nu stiu ce seminte mananci tu, dar youtubeul este o sursa de seminte serioase.
      Banii seriosi se fac din concerte. Atunci cand o arzi dubios antiinternet s-ar putea sa suferi. Cum dracu trupele mari, care au toate melodiile pe jewtube fac bani in continuare?

      Atitudinea asta tampita “tre sa platiti mereu” e paguboasa in secolul asta. Trebuie sa vezi cum sa primesti mai putini bani/per produs…dar mai des, rezultand tot multi bani.

  5. Evident ca este mult mai placut sentimentul de a astepta dupa aparitia fiecarui episod in parte. Anul trecut a fost chiar o prostie cand au fost scapate acele episoade pe internet inca din primele zile, desi, spre rusinea mea, si eu le-am vazut imediat ce le-am gasit.. din pura curiozitate dar si din cauza faptului ca oricum as fi fost asaltata cu tot felul de informatii de la cei din jur.

    • Partea faină când ai o memorie ca a mea e că după ce îți zice lumea uiți tot în vreo două-trei zile, și până se face săptămâna și apare episodul următor deja ai uitat ce se întâmplă. Și poți să te bucuri oricum de serial și dacă lumea vorbește despre ce se întâmplă în el înainte să apară episoadele. Așa cum oamenii cu scaun la cap o să trebuiască să se obișnuiască cu ideea că ceva oameni se vor trezi la 5 dimineața ca să vadă episoadele, și să vorbească despre el pe Facebook.

  6. Încercat de curiozitate, am zis să văd ce scrie miss Lorena, trecând peste tema ei, care e primul avertisment că ar trebui să ies de acolo :)). Haoleu, Tourette lvl 100. ce ţigăneală cu comentatorii nene, la cea mai mică contradicţie.

  7. Pingback: Un model depăşit | hoinaru.ro

Comentariul tău