Sacrificiul fiilor nerisipitori

Hai să vorbim cu un pic de onestitate despre românii plecați din țară, că m-am săturat de atâta ipocrizie. Acum vreo 15 ani îmi puneam și eu aceeași întrebare – și am ajuns la o conferință a liberalilor, cu Tăriceanu și Crin Antonescu (nu-l știți, un tip care a dormit vreme de-o lună în scaunul de președinte al țării). M-am ridicat și le-am pus întrebarea care mă durea pe mine: „Bă, băieți, plec sau rămân? Sunt băiat care știe cu calculatoarele, dar n-am răspuns la întrebarea asta”1)parafrază. Eram mult prea tânăr, și mult prea impresionat de prezența notabilităților în acea sală.

Mi-a răspuns Tăriceanu, pe-atunci un tip liberal care părea decent de la distanță. „Dacă ți-e mai bine, dacă ceea ce vei putea realiza dincolo e mai mult decât ce poți face aici, liberalismul zice că e cazul să pleci”. Am insistat, pentru că mi se părea important să mă simt dorit de către politicienii români în România, mai ales că eram unul din tinerii care erau peste medie: educați, inteligenți, tot tacâmul. Am întrebat, așadar, dacă nu i se pare normal ca România să-și dorească să rămân în țară. „Sigur”, răspunde Tăriceanu nu foarte convins, „România te vrea aici, dar dacă tu nu vrei să rămâi de ce să te chinui să rămâi undeva unde nu-ți dorești?”2)Parafrazez, desigur, nu mai țin minte dialogul respectiv. Ceea ce zice Tăriceanu e corect – dacă nu vrei să rămâi în țară e cazul să pleci. Dacă îți poți face un rost mai bun dincolo, fă-ți-l. Mulți au făcut-o, mulți o mai fac, cei mai mulți promit că o vor face. Eu nu am făcut-o dintr-o serie de motive pe care nu vreau să le descriu aici. Lucrurile, însă, nu sunt atât de grozave cum le prefigura Tăriceanu pentru cei care se pregăteau să plece.

Mihnea Măruță scrie un articol lăcrămos pe PressOne despre oamenii plecați din țară. În martie, PressOne a publicat o serie de 17 texte scrise de români care trăiesc afară, și Mihnea Măruță trage concluziile. Lucrurile pe care le știm le enumeră de la început.

  • salariile mai mari din Vest,
  • respectul și ordinea din sistemul medical,
  • încrederea în instituțiile statului de adopție (pe care românul nostru o câștigă treptat și care îl ajută să se elibereze de traumele de acasă ca de o piele blestemată) și
  • liniștea că, dacă muncești și îți vezi de treabă, vei scăpa de stresul acela inconfundabil (care vine din comunism sau poate chiar de dinainte), ce poate fi rezumat astfel: oare cum va fi luna viitoare?

Nimic de comentat aici – deși am putea să discutăm despre fiecare în parte. Mai interesante sunt însă „emoțiile noi” pe care le surprinde autorul, care denotă pentru mine neasemuita ipocrizie a românului și motivul pentru care românul e interlocutor nesincer.

Tinerii necăsătoriți, cu precădere ei, pleacă din țară fiindcă România nu oferă aventură. La vârsta asta, indiferent dacă ești student sau nu, ai vrea să riști, ai vrea să fii testat, provocat, stârnit. Îți dorești, de regulă inconștient, să-ți cauți și să-ți forțezi limitele, să vezi cât poți duce, cine ești, “până unde merge soldatul”.

Cea mai bună glumă din lista lui Măruță e asta. România nu oferă aventură. Într-adevăr, nu poți în România să-ți forțezi limitele, să vezi cât poți duce. Știți de ce? Că e mult prea comod să stai acasă pe banii lu’ mama și lu’ tata. Chiar și plecați în alt oraș, românii depind în continuare de părinții și rudele lor. Lipsa lor de mobilitate li se datorează exclusiv. Absolut nimeni nu te împiedică să pleci de acasă de la mama și să trăiești pe barba ta. Absolut nimeni nu te împiedică să îți cauți și să-ți forțezi limitele. Vrei aventură? Mută-te într-unul din cele mai mari zece-douăzeci de orașe mari din România și trăiește pe barba ta, fără zacusca de la mama. Ia-ți trei joburi, împarte chiria cu alți trei oameni. Nu, nu „România de azi e cuminte, cultivă supușenia și înregimentarea, nu creează “oportunități” suficiente sau vizibile celor care s-au săturat de obrocul părintesc, școlar sau provincial” – ci tu, individule, ești cel cuminte, supus și înregimentat. Oportunitățile ți le cauți tu; dacă nu sunt vizibile trebuie să le descoperi tu, sau să le creezi tu. Că tu cauți aventură, nu?

Lucrurile sunt gata făcute afară. Da, mergi și te înregimentezi în sistemul lor, te faci cuminte în sistemul lor, accepți oportunitățile pe care ți le dau ei. Aventura ți-e deja trasată, aventura e dificultatea de a adopta sistemul lor, pe care nu-l vei putea schimba prea curând dacă e disfuncțional pentru tine. Dacă vrei o aventură reală, hai în România. Vino aici, ia-ți trei joburi simultan, lasă serialele și jocurile trase de pe torenți și lasă grătarele de weekend în seama altora, tu fă-ți un drum nou. Fii tu ăla tare.

Dar e mai comod cu zacusca de acasă, nu? Da, ați crescut niște mămoși, și motivul pentru care vă trece treaba asta dincolo e că zacusca de la mama nu poate să ajungă foarte ușor cu avionul. Acolo ți-ai tăiat toate legăturile cu casa – aici ai întotdeauna o plasă de siguranță. Aici, în România, poți zice că „vai, ce stresant e jobul”, când muncești 4 ore și 4 stai pe Facebook, stai două ore în trafic (cum de-ți permiți mașină? hai sictir, las-o moale cu necesitatea) și după aia te uiți la patru-cinci seriale simultan. Și România nu-ți oferă suficientă aventură. Hehehe.

Tot textele scrise de tineri mi-au confirmat că ei tânjesc după niște adulți, alții decât părinții sau bunicii, care să-i ia sub aripă, care să aibă răbdare să-i învețe − în primul rând meserie, și, în paralel, dacă se poate, și ce mai e cu viața asta.

Bwahahahaha. Cumva ca să confirme că de fapt nu vor niciun fel de aventură, ci cineva să-i ghideze, să-i facă cetățeni model, să îi înregimenteze, să le spună ce să facă. Nu, România oamenilor mari nu e „ciufută și nevrotică”, ci indivizii în vârstă care au dezvoltarea intelectuală desăvârșită în ciclul preșcolar sunt așa. Fii rezonabil și oamenii inteligenți sunt vizibili. Sunt în jurul tău. Vreți să vorbiți cu un om mare? Suntem câțiva și aici, pe net, vorbiți cu noi, căutați-ne.

Dacă nu-ți găsești un mentor într-o persoană, ai tot netul la dispoziție. Aristotel, Marc Aureliu, Seneca, oameni de la care să înveți ale căror lucrări au ieșit de sub incidența drepturilor de autor. Caută-l pe Sun Tzu, citește despre buddhism și taoism, învață mai multe despre creștinismul real, nu chestia aia la mișto unde mergi într-o noapte la o slujbă și de Crăciun și de Paște bagi în tine ca porcul.

După aia nu o să te mai plângi că:

În ciuda aderării la UE, a libertății de a călători, a internetului și a conectării la toate rețelele posibile, noi suntem o societate temătoare și “degrabă vărsătoare” de idei proaspete. Ne place sau nu, mecanismul de selecție a profesorilor − cu precădere a celor din învățământul superior, locul unde ar trebui să se umple vasele sufletești ale viitorilor lideri − este unul complet dereglat. Suntem provinciali și ne furăm singuri căciula, închidem ochii și ne acoperim unii pe alții, iar asta se vede limpede în extraordinara înflorire personală a majorității studenților români ajunși la o universitate din Vest: dintr-odată, în mediul corect, se relaxează, încep să aibă inițiative, să le comunice și să creadă în ele.

Păi cine te pune să fii tu omul ăla nasol că îți furi căciula? Hai nu mai fi tu ăla care vine să îmi explice de ce pirateria nu e furt, dar că tu susții că „nu vrei să fii o nație de hoți”. Nu-ți place că îți furi căciula? Nu o mai face. „Mâncătoria de acasă”? Ghici ce – tu ești parte din ea. Că nu mai poți să participi la mâncătoria lor – că tu nu mai ești decât hrană pentru alții, nu ești vânător dincolo, ești un cetățean supus și care respectă convențiile, poate chiar mai tare ca un localnic, pentru că legea cu tine va fi mereu mai aspră. Tu ești omul cu capul plecat care merge după regulile lor.

De-asta pe mine nu mă impresionează „naturalețea cu care acești oameni sunt gata de sacrificiu”. Nu sunt gata de sacrificiu. Nu e niciun sacrificiu să fii tu ăla cu capul plecat pe care sabia nu-l taie, să fii sclavul întreținut dincolo.

Desigur, nu toată lumea care pleacă dincolo e asta. Unii sunt real învingători, oameni cu potențial, cu forță, care se ridică asupra lucrurilor ăstora. Lideri, oameni cu viziune, oameni care sunt valoroși oriunde ar ajunge. Nu la ei mă refer – dinamica lor e diferită, motivată de alt gen de necesitate. Când programatorul de reală valoare merge să studieze la MIT, când ai oameni care merg la Harvard, la Oxford, care vor să studieze în elita mondială, când ai oameni care devin pietre de fundație pentru business-uri tari, când ai valori universale incontestabile, oamenii ăia nu merg dincolo doar pentru că România îi ține înapoi, și nu merg acolo să facă politica în România, să se plângă pe la reviste, exodul lor nu face România mai săracă, ci întreaga lume mai bogată. Mă refer la restul, ăia 99% din cele enșpe milioane de oameni care au plecat peste hotare, care și-au găsit brusc cheful de muncă și apetența pentru calitate dincolo.

Nimeni în afară de tine nu te împiedică să faci România mai bună și să-ți faci treaba mai bine. Dar așa-i că e comod în România? Nu de alta, dar în România stăpânesc oameni ca tine, fără caracter, fără un sistem moral puternic, mămoși și mincinoși. De-aia România nu merge mai bine, că ai nevoie de un vătaf străin de țara ta să te biciuiască ca să îți faci tu treaba cum trebuie.

Nu România e de vină, tu ești de vină. Hai, plângem mai puțin și lucrăm mai mult?

PS: Ai nevoie de o discuție filozofică și nu știi de unde să pornești? Fă legătura între titlu și articol.

PPS: După ce-am publicat am dat peste articolul ăsta al lui Manowar despre un britanic care vine la România, că viața e prea grea în UK. Pentru cei care nu știu, atenție la stilul ireverențios și fără perdea al lui Manowar.

NOTES   [ + ]

1. parafrază. Eram mult prea tânăr, și mult prea impresionat de prezența notabilităților în acea sală
2. Parafrazez, desigur, nu mai țin minte dialogul respectiv. Ceea ce zice Tăriceanu e corect – dacă nu vrei să rămâi în țară e cazul să pleci. Dacă îți poți face un rost mai bun dincolo, fă-ți-l. Mulți au făcut-o, mulți o mai fac, cei mai mulți promit că o vor face. Eu nu am făcut-o dintr-o serie de motive pe care nu vreau să le descriu aici. Lucrurile, însă, nu sunt atât de grozave cum le prefigura Tăriceanu pentru cei care se pregăteau să plece.

11 Replies to “Sacrificiul fiilor nerisipitori”

  1. Dorin Lazăr

    @idaho: Da, e bine. Pleacă dacă asta simți. Da’ nu sta cu picioarele în două luntrii, și nu da vina pe România. Dar dacă nu pleci, atunci pune mâna și fă lucrurile alea pe care crezi că doar dincolo poți să le faci.

  2. Mîțiu Ioan

    🙂

    Acum, doar ca adăugire, e și afară o aventură. Occidentul post-criză nu mai e cel până prin 2005-2006

  3. Mary

    Articole publicate in seria respectiva sunt putin patetice ca informatie, incomplete din punct de vedere jurnalistic si scrise ca sa sustina o anumita tema, ceea ce duce la “articolul concluzie” care pare facut inainte de scrierea celorlalte si arata ca un brief pt identificarea unei tipologi de oameni. Am tot citit diverse articole de opinie in legatura cu persoanele care emigreaza si absolut toate generalizeaza lucruri intr-un fel sau altul, chiar daca generalizarea se limiteaza la a lua ceea ce fac 40 % dintre emigranti si a sugera ca de fapt fac 80 % dintre ei.
    Cat despre provocari profesionale sau “thinking outside the box” asta este si motivul pt care eu am plecat din Romania, fara a face insa parte din elita celor 1% care pleaca pt universitati sau companii de renume; atunci cand lucrezi intr-un domeniu de “compliance and regulation” si esti intr-o tara ca Romania unde 80% dintre oameni au mita, inselaciunea si incalcarea regulilor in sange este foarte putin probabil sa iti gasesti mentori de la care sa inveti lucrurile corecte. Eu chiar am plecat din Romania din cauza tarii, a conditiilor de acolo si a mentalitatii unor oameni si tocmai datorita faptului ca nu am fost dispusa sa imi schimb comportamentul pt a alimenta sistemul respectiv.
    Exista doua tendinte acum, una a oamenilor ramasi in Romania de a gasi anumite lucruri de zis despre cei care au plecat, fie ca “ati plecat acolo dar nu e asa de bine”, “puteati sa ramaneti aici si sa schimbati sistemul, sa munciti de 100 de ori ca sa aveti un lucru pe care acolo unde sunteti il aveti by default”, “de fapt nu sunteti dispusi sa munciti in Romania pe bani mai putini”, etc si tendinta celor plecati care compara mereu tara unde sunt cu Romania, care se plang ca e rau printre straini, ca ei trebuie sa munceasca dublu, etc. si ambele sunt sau generalizari ale unor oameni care nu au trecut prin asta sau experiente individuale ale unor emigranti care duc le generalizari (de exemplu: nemtii sunt reci, englezii sunt rai). In momentul in care am plecat din Romania si am ales Australia am plecat intr-o tara in care comportamentul, personalitatea, convingerile si necesitatile mele sa fie normalitatea, nu m-am schimbat doar pt ca locuiesc intr-o alta tara si nici nu ma plang ca a fost greu sau ca m-am sacrificat pt ca nu a fost deloc cazul, asa cum in Romania trebuie sa iti gasesti job ca sa traiesti si trebuie sa vorbesti limba, asta trebuie sa faci oriunde mergi.
    Am scris un mesaj cam lung si stiu ca pe blogul tau publici ce pareri vrei pe care ti le formezi prin anumite experiente dar nu toti, sau nu majoritatea romanilor care pleaca sunt similari ca gandire, comportament, motive ca sa poata fi scrisa o concluzie asa generala ca cea din articolul tau despre “romanii care pleaca”.

  4. Dorin Lazăr

    @Mary: sigur că e imposibil să nu abordez problema cu un grad de generalizare. Fiecare emigrant are propriile lui probleme – fiecare caz e diferit de „cazul statistic”, e chestiunea care se înțelege prea rar despre statistică. O concluzie nu se aplică unui individ 1:1, individul e întotdeauna diferit de statistică. De-asta prefer să nu avem o atitudine defensivă când e vorba de treaba asta.

    Opinia despre România a celor plecați afară e importantă, poate fi interesantă, dar ar trebui să nu conteze în discursul public. Problemele din România trebuie rezolvate în România de români care au rămas în țară. Asta e esențialul, restul e doar comentariu.

Comentariul tău

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.