Sapiens – Yuval Noah Harari

Ultimul șpil în materie de inteligență între coperți din copaci morți este Yuval Noah Harari cu al lui Sapiens; o carte care ar putea fi interesantă dar mai departe de primul paragraf se pierde, posibil o lucrare mult mai monumentală decât capacitățile intelectuale ale autorului.

Știu că sunt printre puținii care au abandonat lectura; dealtfel, o carte pe care cititorii semi-profesioniști de pe Goodreads au gratulat-o cu un uimitor 4.45 (60% din cititori i-au dat nota maximă). Dacă asta nu e suficient să vă convingă de faptul că Sapiens e un fenomen, faptul că Obama și Gates au ajuns să fie citați pe copertă ar trebui să spună mai multe. Sapiens *este* o carte importantă; **trebuie** să o citești.

Prietenii tăi mai inteligenți au citit-o. Tot internetul a citit-o și o recomandă. E cazul să o citești și tu! Și ăsta e motivul pentru care am început lectura cărții cu o strângere de inimă: știam ce mă așteaptă.

Din păcate, Sapiens nu mi-a oferit niciun fel de surpriză. A fost ceea ce mă așteptam. Construită ca o carte centrală unui cult, introduce propriul limbaj, și îți reamintește din loc în loc că nu vorbești despre oameni, vorbești despre „Sapiens”. Încă de la început îți dă impresia că urmezi pregătirea pentru a deveni un inițiat, nu mai ești un neofit. Nu ești om, ești „Sapiens”, da?

Sapiens împinge în față două idei principale. Prima idee e că societatea umană e o ficțiune, că absolut toate chestiile pe care le facem sunt făcute pentru a întreține diverse ficțiuni. A doua, că evoluția e ceva rău, că omul este rău pentru mediu, pentru toată lumea, și că omul modern e mai hain decât absolut tot ce s-a întâmplat în acest univers.

Să le luăm în ordine. Da, se poate avea o discuție în jurul faptului că societatea umană e construită pe un strat serios de ficțiuni. Putem avea și o conversație inteligentă pe tema acestui strat ficțional, și putem într-adevăr să reducem aproape orice interacțiune inter-umană la nivel de ficțiuni. Ideea e neoriginală; ce e original la Harari este modul naiv în care explică aceste ficțiuni, demonstrând că Peugeot nu există. O fi având el ceva cu francezii.

Nu am de gând să-i demontez fracturile logice din felul în care argumentează partea cu ficțiunile – înțeleg ce a vrut să zică și până la urmă e neimportant dacă e capabil să argumenteze sau nu. În momentul în care analizezi la modul foarte superficial, într-adevăr, nu găsești elemente concrete pentru o entitate „ficțională”. Legea e ficțională, totul e ficțional. „Nothing is true, everything is permitted”. Am mai auzit undeva asta 😀

A doua idee este cea care a atras masa enormă de oameni care au luat Sapiens în brațe și au adoptat-o ca și crez în viață. Ura pentru semeni și ura de sine sunt niște idei comune care animă specia umană. Sapiens vine la fix pentru oricine caută un răspuns la dificultățile vieții. Modernitatea e de vină, evoluția e de vină, inteligența e de vină, capacitatea noastră de a face rău e de vină. E de la sine înțeles că persoanele de față nu se discută.

Este, așadar, o carte care merge pe ideea că societatea umană este cel mai rău lucru din univers, și pentru a exprima această idee în mai mult de o postare pe blog, tovarășul Harari face un ocol prin toată istoria omenirii, selectând niște informații care îi pică la fix pe argumentare, și interpretând prost acolo unde nu îi pică fix.

Dau doar un exemplu: Harari e foarte sigur că omul mezolitic – vânător-culegător – e mult mai fericit decât omul neoliticului, noul agricultor. Întreaga societate preferă agricultura în proporție covârșitoare, dar aparent ia această decizie în ciuda faptului că era mult mai fericit decât omul neolitic. În mod bizar, Harari mi-a amintit la faza asta de capitalistul vehement român care se plânge că primăria nu i-a salvat mașina de sub copacii doborâți de vijelie.

În fine, toată cartea e plină de astfel de idei, cred că fiecare paragraf are câte o idee chestionabilă, prost argumentată sau pur și simplu greșită. Și, vorba lui Ovidiu, la fiecare paragraf ar trebui pus un „[citation needed]” ca pe Wikipedia.

Sapiens este în materie de antropologie cam ce e 50 Shades of Grey pentru comunitatea BDSM – o carte foarte populară pentru cei care nu cunosc fenomenul, prost scrisă dar vândută în milioane de exemplare, prezentând niște idei foarte greșit înțelese. În fond, e tot despre sado-masochism – despre presupusul sadism al speciei umane, despre masochismul indivizilor care citesc cartea și adoptă ideile. Deci paralela e, cumva, naturală.

Am renunțat să citesc cartea în momentul în care explica cum grâul a dresat omul ca să devină cea mai populară plantă de pe planetă. Aș mai fi continuat lectura, dar am zis că dacă vreau gogomănii de același calibru intelectual avem încă cabinetul Dăncilă.

Cineva m-a abordat pe Goodreads fascinat de faptul că o carte căreia el i-a dat 5 stele a primit o stea. Când mi-a explicat că a fost puternic atins de ideea că societatea e o ficțiune, nu am putut decât să-i sugerez să citească seria Assassin’s Creed scrisă de Oliver Bowden. Împinge niște idei oarecum similare, doar că e mai bună ca ficțiune și măcar rămâi cu ceva util după (Bowden s-a documentat ceva mai serios pe perioadele istorice pe care le acoperă).