Sclavagismul comunist

Când am învățat istoria (și cred că încă se predă așa), epoca antică și cea clasică (perioada celor 7 minuni ale lumii antice, cea a lui Herodot, a grecilor care se bat cu perșii, a romanilor care pun mâna pe Mare Nostrum) era denumită perioada sclavagistă. Înțeleg că asta e teoria marxistă a muncii, că în obsesia marxistă de a regândi istoria din perspectiva muncii, a cui muncește și pentru cine.

Așa am aflat că întreaga Grecie Antică e nimic pentru că se baza pe sclavi. Romanii? Idem. Lucrurile deveneau neclare în momentul în care aflam că frații Gracchus se luptau pentru oameni liberi – era neclar când deveniseră ăia liberi, că toată lumea care muncea în sclavagism erau sclavii.

Teoria asta mergea departe – șerbia era sclavie ascunsă, imperialiștii americani s-au ridicat în urma sclavajului, aparent cam tot progresul din istorie, orice clădire mare era construită de sclavi pentru stăpânii lor. Să ne înțelegem, un sclav merge departe.

Până recent, însă, nu am înțeles obsesia comunistă cu sistemul sclavagist. Discutând însă cu un comunist român care s-a născut în anii ’90 au început să se aprindă sinapsele. Obsesia comuniștilor cu sistemul sclavagist vine din faptul că sistemul comunist este sclavagismul generalizat. Să explic.

În primul rând, să ne uităm la perioada comunistă din România, 1947-1990. Singura realizare majoră a sistemului de guvernământ românesc a fost „100% ocuparea forței de muncă”. Adică nu erau toate joburile acoperite, ci fiecare om avea un loc de muncă. Pentru că fiecare om era obligat să muncească. Dacă nu munceai făceai închisoare sau erai persecutat – trebuia să ai un loc de muncă. De-asta, de exemplu, și sportivii erau încadrați undeva – fie ofițeri de armată, miliție, sau cine știe ce locuri de muncă fanteziste li se mai găseau. Pentru că trebuia ca 100% din oameni să muncească.

Cu alte cuvinte 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână timpul nu îți aparținea. Restul timpului era al tău. Cu excepția exprimării religioase – mulți dintre români nu aveau libertatea de a intra într-o biserică, de exemplu, dar hai să zicem, religia e opiul popoarelor, nu, tov. Marx? În schimb era ok, românii puteau să citească orice vroiau (auăleu, cu excepția cărților interzise de aparatul de cenzură, care interzisese mii de cărți din literatura română, ce să mai vorbim de literatura universală care nu pătrundea în România decât controlat), să se uite la televizor (2 ore, în care jumătate de oră era un telejurnal în care aflai pe unde se mai plimbă Ceaușescu și o oră jumătate un film furat de la tovarășii capitaliști). Sigur, mai puteau mânca ce doreau ei. Maximum o jumătate de pâine pe zi, carne de două ori pe an, 5 ouă pe lună, că astea erau rațiile.

Dacă dorea să plece, desigur, românul avea maximă libertate de mișcare, cât timp nu ieșea din teritoriul României. Ieșea din România doar cel care era în aristocrația comunistă – în funcție de conducere, adică, foarte rar ieșeau ceilalți, și doar în spațiul strict controlat de sovietici, că nu putem să lăsăm sclavii tovarășii să se rătăcească în zone ce le-ar putea sminti existența cu idei despre cum arată libertatea. Și dacă totuși ieșeau, erau urmăriți foarte îndeaproape, se asigurau că familia le e în siguranță, acasă, cu un vast sistem de securitate care să se asigure că sclaviitovarășii nu fac o răscoală a sclavilor.

Sigur, îmi e foarte greu în condițiile astea să vă explic diferența între sistemul sclavagist și cel comunist. Ai spune că stăpânii au drept de viață și de moarte asupra tovarășilor (oh, sau era asupra sclavilor?), că stăpânii de sclavi îi puteau vinde în piața publică, și e drept, așa e, Ceaușescu nu a vândut evrei și sași la bucată ca pe vite (ba da, 5000 de mărci pe cap de tovarăș furajat, parcă, nu?).

Sigur, o să spună lumea, aveam dreptul la proprietate, tovarășii primeau bani pentru munca lucrată. Sigur, proprietatea individuală era a ta până ți-o lua partidul să ți-o dărâme, sau să-ți zică că stai ca un burghez în prea mult spațiu și îți mai băga două familii în casă. Și da, primeau bani. Însă un lucru care deosebește comunismul de sclavie este că sclavul putea să-și răscumpere libertatea și să se reintegreze în societate ca om liber. Un lucru imposibil în comunism.

Pentru că comunismul e sistemul sclavagist dus la extrem, din care nu ieși decât cu picioarele în față. Și ultima mare revoltă a sclavilor nu s-a întâmplat în era sclavagistă, ci în decembrie 1989. Adică cu doar puțini ani înainte să se nască mucoșii care îmi explică mie ce bine e în comunism.

PS: Pentru că sunt câteva neclarități:

  • libertatea religioasă se acorda – cu excepția dărâmatului de biserici și cu excepția faptului că dacă aveai anumite locuri de muncă, după ce intrai în biserică primeai raport la locul de muncă, și erai în pericol.
  • cu televizorul, îl citez pe Eduard Pandele: „dacă tot vorbești de programul TV de după 1985, măcar fii exact – filmele ajunseseră sa se dea în serial, câte juma’ de ora pe seara, iar desenele animate s-au topit văzând cu ochii până când ajunseseră sa dea 101 dalmațieni în felii de câte cinci minute, parcă”
  • excursiile în spațiul socialist (nu sovietic, cum am scris în original) erau permise. Fiecare turist străin era însă preluat de către o umbră a serviciului de securitate local, sau, dacă omul avea antecedente dubioase, era urmărit de un prieten din țară.
  • Nu mă refer strict la perioada de imediat dinaintea lui ’89, mă refer la toată perioada – de-aici neclaritatea cu burghezii care împart casa cu alții. Pe de altă parte, acuzația de burghezie, ca și cea de fascism, era încă foarte eficientă în anii ’80, nu văd o problemă acolo.

Hasta la revolucion siempre!


Comments

Sclavagismul comunist — 15 Comments

  1. Articolul conține o dezinformare, iar cei născuți după deschiderea aparatelor radio-tv ar putea fi induși în eroare: “2 ore, în care jumătate de oră era un telejurnal în care aflai pe unde se mai plimbă Ceaușescu și o oră jumătate un film furat de la tovarășii capitaliști”. Acea oră și jumătate furată de la capitaliști se nimerea doar sîmbăta, o dată la 2-3 săptămîni, și era un film western, sau italian, sau francez, vechi deja de 20 de ani. în restul zilelor aveam un roman foileton (inițial
    ecranizări bbc, mai apoi seriale rusești), tezaur folcloric, un teatru tv despre un inginer tînăr care primea repartiție pe șantierele patriei și punea el totul în ordine pe acolo, duminica era inevitabil cîntarea româniei, în fiecare săptămînă din alt județ. Iar filmele alea capitaliste erau la 2-3 săptămîni pentru că erau intercalate cu filme rusești sau, momente de comedie maximă, de filme nord-coreene despre cum, inevitabil, ticăloșii de capitaliști din sud despart familii întregi și nu le lasă să se reunească în paradisul comunist din nord. Scenele sfîșietoare din finalul acestor filme, cînd toți copiii strigau cu lacrimi în ochi “omoni”, făceau deliciul zilelor de luni la școală.

    aici https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/01/16/programul-de-televiziune-in-romania-anilor-70-80/ un exemplu de program. în ’70 mai era ce mai era, dar eu nu am prins decît perioada “fericită” din ’80

    • Cam așa ceva. Cu mica precizare că și tezaurul folcloric, și filmele cu Emil Hossu inginer la Metrou, și Cântarea României aveau în spate un motiv. Pe care nu l-am prins la vremea aceea și nici în anii de după. Realizezi motivul abia acum, după ce a trecut o generație.

      Zice un român deștept despre Eurovision: ”e urmarit cu pasiune de sute de milioane de oameni, pe toata planeta, inclusiv in tari care nu participa la eveniment. Ceea ce ii fascineaza pe acestia este caracterul ritualic al evenimentului, felul in care el e asociat cu stilul estetic clasic, festiv, al televiziunii traditionale: paietele, luminile palpaitoare si discursurile solemne si emotionante. In culturile traditionale, cum ar fi in lumea musulmana, televiziunea functioneaza inca in acest mod”

      Cine a fost strămoșul tuturor festivalurilor Mamaia, Brașov ș.a.m.d. din toate țările cu TV? Cu paietele, luminile și Ursuleștii în smoking?

      Festival di San Remo. Apărut în 1951, în cea mai comunist-conservatoare țară din Vest. Unde Partidul Comunist avea cu regularitate 25% din voturi, sindicatele lui Togliatti întreceau de mai multe ori la număr armata și femeile cu basma neagră erau la fel de răspândite ca în satele românești.

      În culturile tradiționale, cum ar fi lumea musulmană.

      Acum crezi că poți râde de ei. Dar în 1990, 1991, 1999 s-a văzut cum culturile tradiționale -cu 4-5 copii pe familie, disciplinați cu bățul și cureaua- râd ele de tine. După ce ți-au spart capul cu bâta.

  2. Așteptăm cu interes comentariile cu caps lock din provincie și capitală despre cum era mai bine în comunism și ai scris pentru ca te-a plătit Soros!

    PS: Te rog sa faci dreptate celor 5 minute de desene animate de Duminica

  3. Ce spui este, in mare parte adevarat, si sper sa te citeasca tineretul comunist si necomunist care n-are habar de lucrurile astea.
    Ma amuza partea cu evreii vanduti ca vitele, apropo de obsesii, de data asta obsesia de auto victimizare. Orice roman ar fi fost mai mult decat fericit sa fie una dintre vitele astea oropsite si sa plece din tara.

    • Și vacile sunt fericite dacă le dai altuia care știe să se poarte mai bine cu ele. Indiferent despre ce vorbim, important e că ne uităm la deținător, nu la obiectul deținut – pentru că, nu, când vinzi ceva la bucată îl tratezi ca pe un obiect.

    • Din cate tin eu minte n-au fost vanduti cu de-a sila (ma insel?), ei au vrut sa plece, asa ca nu prea tine teoria ta, in cazul asta particular.

  4. Problema ridicată este extrem de veselă în breasla istoricilor români. Teoria marxist-leninistă a istoriei conține (obligatoriu!) următoarele faze ale dezvoltării forțelor de producție: comuna primitivă, sclavagismul, feudalismul, renașterea, iluminismul, revoluția industrială, imperialismul, capitalismul și revoluția socialistă. Beleaua dracului era că în afară de comuna primitivă nimic din toate astea nu se potrivește la istoria românilor: dacii erau o societate tribală de oameni liberi, în feudalismul românesc excepțiile sunt mai multe decât regulile, renașterea nu ne-a prea atins, în loc de iluminism ne-am bucurat de epoca fanariotă, industrializarea a început la noi când se termina la alții, imperiu nu am avut șansă să fim iar capitalismul a fost unul de cumetrie. Nici revoluția socialistă nu a fost una pe bune, se chinuiau săracii istorici ai partidului să înghesuie revoluția socialistă în 23 august 1944. Este așa o gălăgie în capetele istoricilor români că nimeni nu mai riscă să avanseze vreo periodizare de 27 de ani.

  5. “românul avea maximă libertate de mișcare, cât timp nu ieșea din teritoriul României” și cât timp le ajungea rația de benzină, respectiv să aibă mașina proprietate personală (pe care o așteptai 7-8-10 ani după ce o plăteai) număr de înmatriculare cu soț/fără soț, după cum se nimerea duminica respectivă.
    “aveam dreptul la proprietate”, dar maxim 1 locuință, dacă moșteneai a doua locuință aveai termen scurt să scapi de ea (vânzare etc.) ca să nu ți-o ia statul. Și nu prea mult teren, că era trecut “voluntar” la CAP. Și nu prea multe animale, că făceai contract cu statul și le luau la preț de nimic, țăranii preferau să pună punga pe cap vițelului după fătare și să-l declare născut mort.

  6. Probabil ca daca ai fi locuit intr-un oras mic dintr-o zona saraca din Romania, si nu ai avea potential intelectual mai mare decat muncitor calificat, gen mecanic auto sau electrician, atunci ai vedea din alta perspectiva “nostalgiile comunismului” si PSD-ul. Ceea ce stiu de aceste orase e ca daca ai prins un job la stat (gen Electrica, Apa, CFR sau administratia publica) te poti considera norocos. Macar la stat, salariul minim pe economie si ziua de munca de 8 ore sunt asigurate, in timp ce micii afaceristi se pricep la “jonglatul legii” ca sa-ti dea mai putin de salariul minim, eventual si cu overtime.

    • Îmi displac mult mai mult afaceriștii care jonglează legea. Nu am o problemă cu oamenii care lucrează la stat, sau la un angajator mare – dar e clar că nu poți susține anumite orașe dacă nu ai ceva inițiativă din partea oamenilor. Acum avem mini-orașe întregi care trăiesc din ajutorul social, și asta nu e ok.

  7. ce să mai vorbim de literatura universală care nu pătrundea în România decât controlat

    În plus, erau și zgârciți. Alegeau scriitorii morți de cel puțin un secol, ca să nu plătească pentru drepturile de autor.

  8. ca să nu mai vorbim că sclavagismul comunist se poate și mult mai rău de atât, mai cumplit și josnic decât orice imaginație bolnavă, de văzut Soljenițîn, Șalamov, Mărculescu și alți supraviețuitori ai Gulagului…
    PS. gulag încă există în China și Coreea de Nord, le urez neo-comuniștilor să-l viziteze.

  9. Poate asa o fi fost, cum zice autorul, dar la partea cu “excursiile în spațiul socialist” nu sunt de acord. Am iesit de 2 ori in “spațiul socialist” (Ungaria, Cehoslovacia, Polonia,DDR) cu familia, intr-o Dacie obosita si nu ne-a preluat nici o “umbră a serviciului de securitate local”. Daca ar fi fost asa”umbra” ar fi umblat “capiu” ptr. ca taica-miu se ratacea non-stop ( o data, in Cehoslovacia, a cautat un service vreo 12 ore) si nu cred ca o facea ca sa scape de “servicii”.

  10. banii din “vânzarea” evreilor și a nemților îi văd mai mult ca pe o taxă pentru răscumpărarea de ostatici

    iar ăia au fost super-norocoși, pe români nu i-a răscumpărat nimeni – un coleg de școală al maică-mii a fost împușcat pe când încerca să treacă granița la unguri, doar cu câțiva ani înainte de revoluție
    ea mi-a zis întotdeauna că de era Ceaușescu mătrășit mai repede băiatul ar fi trăit – el și cine știe câți alții

Comentariul tău