Cum se scrie pagina românească în istoria războiului rece

Am urmărit în ultimele două săptămâni un documentar despre războiul rece făcut la sfârșitul anilor ‘90. Un documentar destul de slab; nu vorbește despre foarte multe lucruri întâmplate în spatele cortinei de fier. E o viziune americană ‘democrată’, cu discursul clasic plin de vinovăție că au rezistat tentațiilor comuniste și cu mare admirație pentru liderii ruși.

Chiar și-așa, lipsa informațiilor despre România nu te face să te gândești la altceva decât la faptul că, de fapt, sistemul post-revoluționar s-a asigurat că toate informațiile sunt bine filtrate. Bine de tot.

Și mai interesant e cât de puțin importanți suntem pe plan internațional. Apărem mereu la „și altele”. Avem mai puține de zis pe plan internațional decât Somalia. România e o notă de subsol, cu excepția unui singur episod.

În timp ce românii își amintesc cu oarecare nostalgie de Ceaușescu care dădea de toate la popor (bătaie, frig, foame), lumea își amintește un singur lucru despre Români: Ceaușescu și Honecker au fost cei doi care s-au opus cel mai puternic valului de schimbare din ‘89. Honecker era suficient de slab cât să nu omoare prea mulți oameni din cauza asta. Ceaușescu, zeul industrial al României, era ceva mai puternic și era pregătit să-și omoare populația în stradă, să-și radă orașele de pe fața pământului. România este, în fapt, o notă de subsol.

Se apropie 25 de ani de la căderea oficială a comunismului în România. Abia acum am început să curățăm România de efectele comunismului. Abia acum începem să ne eliberăm de războiul ideologiei contra poporului. Dar nu e nimeni să ne-audă. Și nici nu trebuie, ar fi timpul să nu mai vorbim despre cum arătăm în lume. Să facem lucrurile pentru noi.

E timpul să vorbim pentru ultima oară despre comunism.