Senatul american, Mark și noi.

[Postarea asta e pe nicăieri. Poate nici n-ar trebui să-i pun un titlu]

Zilele astea o să fie toată lumea înnebunită de un interviu pe care l-a dat Mark Zuckerberg în fața congresului american (nu a fost interviu, dar pricepeți voi). Oamenii s-au plasat imediat în diverse tabere, unii anti-etatiști, alții anti-Zuckerberg, alții anti-social-media, alții anti-orice. Chiar și în tabără cu Zuckerberg au fost câțiva, că doar avem mai multe categorii de vegani ai politicii și oamenii trebuie să exprime un punct de vedere diferit. 

Cei mai mulți, însă, nu au priceput nimic din dezbaterea care a avut loc în cadrul anchetei Senatului americani. Obișnuiți cu politicieni de tipul Șerban Nicolae sau șmecherași gen Liviu Dragnea, românii au fost șocați de calitatea discursului din Senatul american. Au fost și șocați de faptul că Zuckerberg a fost bine pregătit și a răspuns corect și inteligent la întrebările care i-au fost puse. Înțeleg că e un spectacol care ține undeva la 5 ore, în care Mark schimbă atitudinea, în care e supus unui tir de întrebări esențiale pentru problematica discutată.

Însă e imposibil să pricepi ce se întâmplă acolo datorită felului în care gândim noi ca națiune – oamenii cred că acolo sunt două tabere care se înfruntă. În mintea lor există un infractor și un investigator (Mark vs Congres) sau un antreprenor și niște securiști care îl spoliază de drepturi (ca să vorbesc și pe libertarianeză). Modul revanșist((apropos, în DEX revanșist e tradus ca „partizan al revanșismului, o dulce aducere aminte a faptului că avem niște academicieni cretini)) de a discuta al românilor nu permite nuanțe, din păcate, și ne e aproape imposibil să descifrăm ce s-a întâmplat acolo. Oamenii au stat cu popcorn să se uite la respectiva dezbatere, neînțelegând că acolo se desfășoară singura dezbatere care contează pentru drepturile și obligațiile lor pe Internet, și că ei nu sunt invitați.

Într-un fel, esența GDPR-ului e ca tot pe-acolo – pentru că oameni ca Zuckerberg nu pot fi aduși în fața unei comisii de anchetă a Parlamentului European și trași la răspundere, PE a decis să meargă pe calea legiferării. A decis spre binele nostru sau nu, e discutabil. Cert e că de pe 25 mai noi vom executa, că ni s-a zis de la centru. E bine, e rău, e prea târziu. Noi nu am luat parte la dezbatere.

Și e foarte bine că nu putem lua parte la dezbatere, pentru că suntem incapabili să emitem argumente și să le discutăm, suntem incapabili să acționăm în propriul nostru interes dacă acesta nu e imediat. Suntem incapabili să ducem o idee până la capăt dacă ideea trebuie urmărită pentru mai mult de câteva secunde. Nivelul discursului e foarte scăzut, corupția e dusă la extrem. O astfel de discuție nu ar putea avea loc în Parlamentul României pentru că pe partea ailaltă, un Țiriac ar face un patinoar cu 3.5 milioane de euro din care 500.000 i-ar fi „pierdute” pe drum, și se rezolvă.

Parlamentul României are mecanisme similare de anchetă. Poate exista o comisie parlamentară de investigare a unor probleme sociale importante, dar la noi parlamentul nu e format din oameni care reprezintă interesele celor care i-au votat, iar cei care i-au votat habar nu au ce-și doresc pentru locul în care trăiesc. Vor doar să plece, că alții se descurcă să facă o societate mai bună.

Învățăm ceva din asta? Nu, din nou și din nou. Dacă e ceva ce nu se schimbă la români e o reală revoltă contra schimbării. Asta e reala orientare politică a românilor, ultra-conservatori nu pentru că e bine așa cum stau lucrurile acum, ci pentru că cere efort prea mare (orice diferit de zero e prea mare, și uneori e prea mult și dacă e zero) pentru a face lucrurile mai bine.

Revenind la chestia cu Zuckerberg, văzusem entuziasmul oamenilor legat de faptul că Mark Zuckerberg a fost întrebat la ce hotel stă. Eu aș fi mers un pic mai departe. L-aș fi întrebat dacă poate să-mi spună la ce hotel am stat eu peste noapte. Dar mi-e teamă că nu avem maturitatea necesară pentru a pune astfel de întrebări.

PS: Mark a fost filmat aseară după ancheta Senatului american, și era profund afectat.