Sfârșitul copilăriei, sau cum să distrugi un gen literar în 218 pagini

De nicăieri apar niște nave extraterestre care fac pace pe pământ prin simpla prezență. Mersul întregii societăți e modificat de noua apariție, care dă peste cap absolut toate proiectele existente, toate ambițiile individuale, toate diferențele între oameni.

Dacă mă întrebai cu 2 ore înainte de a termina cartea ce părere am despre ea, ți-aș fi spus că mi se pare excelentă – că, e drept, acțiunea e un pic diluată, sunt crâmpeie aruncate un pic haotic, că personajul principal al cărții, în ciuda că o vreme părea să fie Secretarul General al ONU((deci un candidat la plictiseală violentă)) este, de fapt Karellen, comandantul extraterestru((spoiler, e o singură navă)).

Dar pe la 75% din carte, Clarke o ia razna, rău de tot. După ce vorbește despre „știința, singura religie corectă” și alte asemenea, cartea cotește spre sud cu o viteză amețitoare. Afli că de la un punct încolo toți copiii care se nasc au puteri telepatice și telekinetice, că următorul pas evolutiv va mânca toată planeta pentru că copiii vor să se integreze în absolut sau ceva de genul.

Cum ziceam, Clarke o ia razna complet. Multă vreme am crezut că oamenii care se uită superior la genul SF și Fantasy nu au dreptate, că e un gen subapreciat puternic. Acum însă înțeleg – nici măcar o cohortă de scriitori geniali nu a putut șterge rușinea provocată de Sfârșitul Copilăriei. Dacă cineva ieșea să recomande un Bradbury sau un Asimov, oricine putea veni și să spună: „SF? Genul ăla în care scria și Clarke?”.

Și nu e vina scriiturii, să ne-nțelegem bine. Cartea e bine scrisă, e chiar interesantă pe alocuri, și dincolo de momentele de filosofeală ieftină ar putea foarte bine să fie o carte citibilă. E genul de carte care ar trebui rescrisă în 2020 – aruncat, desigur, finalul la gunoi, pentru că acolo îi e locul, și scrisă mai bine. Ca subiect are potențial. Ca scriitură e acceptabilă, digerabilă. Ca realizare, dezastru.

Foarte mulți din snobii literari (care probabil o să citească acest review și o să-mi amintească faptul că sunt ignorant, sau ceva de genul) o să recomande cartea asta. Eu vă recomand sincer să vă feriți de ea – e scurtă, dar chiar și-așa finalul e frustrant. Căutați altceva.

Și ah, un amănunt amuzant: căutând pe net numele lui Karellen am dat peste cel mai amuzant articol posibil, intitulat „Karellen e homosexual”. O chestiune absolut amuzantă, vorbind de specia Overlorzilor care, totuși, nu sunt specia umană – homosexual, în context, ar însemna că îi plăcea să facă sex cu bărbați umani, ceea ce, din păcate pentru autorul acelui eseu, nu scrie nicăieri prin carte. Dar e ok, probabil era și feminist, că în ziua de azi e totuna.