Și totuși, binele se discută

În momentul în care citeam articolul lui Vlad despre cum CSR-urile sunt ok, am stat să mă gândesc de ce, totuși, simt că articolul respectiv este plin de naivitate. Nu prea puteam să pun degetul pe problemă, unde e.

E în mai multe locuri, de fapt. În primul rând că și binele se discută – de fapt, orice se discută. Pentru că, vă vine să credeți sau nu, nu există un „bine” universal. Nu există o soluție acoperitoare pentru „bine”.

Un exemplu simplu, o dilemă, de fapt. Cum arată binele când ești față în față cu un cerșetor? Îi dai bani? Nu cumva dându-i bani nu numai că faci un rău societății, întreținându-i traiul parazitic? Sau chiar ajuți un om care nu mai are nicio altă cale de reintegrare în societate? E foarte complicată situația, și departe de a avea un răspuns clar. (Nu dau exemplul cu primarul Brașovului pentru că justiția română pe care o apărăm e mai capabilă să mă taxeze pe mine că zic ceva despre tovarășul decât să-și facă treaba în legătură cu mânăriile lui)

Apoi mi-am mai amintit de acțiunile tip CSR (Corporate Social Responsibility, adică responsabilitate socială-corporatistă) la care am participat direct sau indirect. Și cum se fac. Și câți bani se dau de fapt. De exemplu, la un moment dat m-a chemat cineva să construiesc case în Cristian pentru nevoiași – nu doar pe mine, dar și pe mai mulți bloggeri brașoveni. Am refuzat, foarte direct, foarte vocal. Nu pentru că nu e frumos să facem ceva pentru cei mai săraci decât noi, care au șase copii și au nevoie de un adăpost în Cristian, lângă Brașov, la aer curat. Am refuzat dintr-un motiv foarte ticălos. De ce aș ridica eu case pentru altul când abia îmi plăteam chiria? Care era logica? Mie cine îmi face casă pe pământ la Cristian?

Să ne-nțelegem. Eu nu sunt inginer-constructor, nici nu am resurse în direcția aia, știu să dau din taste și cam asta e singura treabă la care sunt bun. Dacă e să ajut pe cineva cu ceva, dacă e să fac o donație, te-ai gândi că cineva mi-ar cere ajutorul în felul în care chiar pot să ajut. Dar nu, în cazul ăsta era nevoie de bloggeri să ridice case. Majoritatea celor chemați (și care s-au dus) stăteau în chirie și nu vedeau o problemă în chestia asta – bravo lor. Nu m-am băgat, am zis public de ce nu mă bag, ca și consecință am zis adio avantajelor de a fi prieteni cu mafia care era la butoane. Sigur, asta îmi afectează vizibilitatea, e păcat că au proiectele mele de suferit din cauză că nu m-am pupat în poză cu cine trebuie, trăim cu asta și mergem mai departe.

Asta a fost doar o experiență, nici prima, nici ultima. Și dacă în cazul ăsta am avut o obiecție cât se poate de clară, dacă scuturi fiecare CSR o să vezi că lucrurile sunt la fel de nebuloase și neplăcute.

Hai că nu ne-am născut alaltăieri. Singurul lucru care contează pentru o corporație e bottom-line-ul. Mai ai ici-colo câte un entuziast cu câte un proiect, dar e nevoie de prea mulți idealiști să lucreze împreună pentru a face dintr-un CSR o inițiativă reală, cu cele mai curate intenții, iar idealiștii nu aduc foarte mult profit corporației. Cum explicam și în articolul anterior, banii nu se fac din moralitate.

Zice Vlad că binele are întotdeauna un substrat egoist, și așa e. Mă simt bine când pot dona pentru o cauză reală, mă simt bine când pot ajuta cu toată inima pe cineva. Asta nu înseamnă că baba trebuie să accepte să fie trecută strada chiar dacă ea se pregătea să intre la ea în casă.

Un tip de acțiune CSR pe care îl urăsc e cel făcut cu contribuția directă a angajaților – fie merg să planteze copaci, fie merg să strângă gunoiul, „să dea biroul pe natură pentru o zi”. Unde nu mai pui că faci și „team-building”. Ca angajat nu prea ai ce face decât să accepți această ieșire forțată, să scoți o grimasă chinuită în poza de grup (grimasa aia din poza de grup le dă numele de corporatriști), și să pleci cât de repede poți. Urăsc felul jenant în care corporația intră în timpul liber al angajaților și îi obligă foarte subtil să facă ceva în plus pentru imaginea organizației – eventual și pe banii lor. Ah, sigur, nu te obligă nimeni, dar știi cum e, dacă nu te pupi cu cine trebuie în poză nu primești la sfârșitul anului decât un proverbial șut în fund ca un pas înainte.

Apoi mai ai CSR-urile în care băiatul șefului a venit cu o idee genială, hai să investim în *introdu aici idee tâmpită care nu funcționează*, corporația face un comunicat de presă, șefu’ face o fundație, trece banii pe fundația aia, fundația aia stă acolo doar ca o sinecură pentru băiatul, în realitate nu se întâmplă nimic.

Și te uiți la efecte. Sigur, Vlad cita acolo cazul lui Gates care eradică malaria, care are niște planuri mari. Dar pentru fiecare Bill există un Mark care își face o fundație prin care își scoate banii fără să plătească taxe, și mai aruncă un pic de mărunt la proști să dea bine în presă.

Și campaniile astea, CSR, măsoară cineva impactul lor? Nu prea poți dacă nu ești la robinetul de bani, și încă nu am văzut pe nimeni care să zică: uite, am făcut chestia asta în 2015, și pentru că noi am pus atunci zece milioane de euro, am dezsărăcit două sate, și acum ăia au inventat un motor cu abur care ne va duce până pe Jupiter. Nu, nu există niciun „follow-up”. Responsabilitatea socială se termină după ce sunt făcute pozele. La câtă curățenie a făcut fiecare corporație din România prin toate cotloanele, te-ai gândi că România e curată de parcă acum ai scos-o de sub țiplă.

Pentru că campaniile astea sunt făcute fără suflet și fără niciun pic de cap, doar pentru poze și pentru un pic de vâlvă prin presă, impactul lor real e superficial și foarte întâmplător un succes pe termen lung. În același timp, angajații corporațiilor care dau bani cu atâta generozitate chițăie de foame pe salarii care abia le ajung să-și plătească ratele pentru un apartament. Că da, corporația face orice pentru tine, îți ia masă de ping-pong la muncă, te pune să construiești case pentru nevoiași, cât timp nu ceri 100 de lei în plus la salariu. Când ceri 100 de lei la salariu, deja e un efort prea mare pentru organizație, nu se poate.

E multă ipocrizie la mijloc. Uneori mai afli că de fapt proiectele astea sunt doar niște articole de presă, că niciun ban nu s-a mutat dintr-o parte în alta, că nu s-a făcut nimic în mod real. Foarte des, campaniile astea nu sunt nimic mai mult decât niște ședințe foto. Și de-asta, în cazul ăsta, binele se cam discută.

Nu zic că nu există responsabilitate socială, dar asta e o treabă individuală. Este o responsabilitate socială a individului care întâmplător lucrează la o corporație, și plusul acela de bunăstare îi permite să facă ceva mai mult pentru cei din jurul lui. Și un exemplu: Nu știu cât știți despre ShoeBox, dar dacă aveți o cutie de pantofi și o dorință de a face un cadou pentru un copil care are nevoie în iarna asta, urmăriți site-ul. Val Vesa organizează treaba asta din 2007, și o face nu pentru poze în presă și articole elogiatorii, nu pentru imaginea corporației în presă, ci pentru poze cu cutii de pantofi pline cu cadouri pentru copii nevoiași.

Iar corporațiile? Să rezolve întâi problemele sociale pe care le creează ele însele, după aceea să se uite și să dea o mână de ajutor în afară.


18 Replies to “Și totuși, binele se discută”

  1. Krossfire

    Pai, aia cu binele ambiguu e printre primele fraze. Ce incerc eu sa spun e ca “if it doesn’t harm, then it’s good”. Corporatiile pot de multe ori face praf multe lucruri si apela la CSR pentru spalarea imaginii, dar de foarte multe ori apeleaza la el doar pentru a si-o intari. Si ultima mi se pare o situatie ok, daca binele chiar e acolo.

    Binele ca efect final nu se discuta. Binele ca intentie e alta problema, dar daca stam la fiecare gest sa ne gandim “bai, oare e bine cu adevarat ce fac?” sunt sanse sa nu mai facem nimic… ca nu conteaza.

    Sunt de a acord ca majoritatea corporatiilor fac bine din pix, ca am si scris-o, dar cat timp banii chiar exista…

    Abordarea mea e mai degraba practica: daca efectele sunt pozitive si firma nu are prea multe bune, e ok!

    Also, te-am prins si pe tine recent la facut bine ;))

  2. Dorin Lazăr

    Problema mea e că foarte des banii nu fac bine. Nu produc schimbarea. Nu ajută evoluția, nu sunt un progres real. Responsabilitatea aia socială dă în iresponsabilitate. Citeam zilele trecute că unii s-au trezit înjurați când au mers într-un sat să facă o casă pentru unul mai sărac, și nu s-au prins exact care e problema. Dacă ar fi avut un dram de responsabilitate socială s-ar fi întrebat de unde vine problema și ar fi găsit și alt răspuns decât „e ăla hain”. Bine, este, dar de ce e hain? Că oamenii simt o plăcere în a fi buni și generoși, deci care e problema?

    Aia îți zic, efectele nu știu cât de pozitive sunt. Nu știm ce se întâmplă în timp cu chestiile din CSR-urile astea. A crescut pădurea sau s-au uscat copacii puși de corporatriștii incapabili? Tot la limita sărăciei se zbat ăia pe care i-au ajutat corporația sau nu? Casa construită e folosită tot de ăla? Chestii de genul ăsta. Și nu zic să dea comunicate de presă, ci să urmărească ei pe termen lung programul. Dar foarte des programele astea sunt sinecuri mascate sub umbrela ONG. După ce văd n cazuri de-astea de ce aș mai crede în cazul n+1?

  3. krossfire

    Eu gandesc la modul: ok, si daca nu o faceau, era mai bine? Doar daca raspunsul e da o simt ca pe un “non bine”. Stiu ca a fost un caz de gen cand ceva corporatisti s-au apucat sa faca niste case prin Africasi au reusit sa falimenteze industria locala de constructii ;)) (era si un grup de vreo 40 de oameni)

  4. Dorin Lazăr

    Cel mai des nu ai suficientă informație despre problemă, despre comunitate, despre mediul în care se desfășoară lucrurile. Nu o să știi mai niciodată cât de bine e binele ăla, și cât de „pe bune” e binele ăla.

  5. Trimegistus

    Citeam zilele trecute pe facebook o postare pe un grup…unul dintre cele multe pe care sunt membru. O persoana venea seara acasa cu masina cand a vazut pe drum un barbat pe la 50 de ani stand culcat pe marginea drumului, asa ca a oprit sa vada daca i s-a intamplat omului vreo nenorocire. Long story short, l-a luat de acolo, i-a dat ceva cald de mancare si i-a platit o noapte la un motel ( 50 ron ). In aceeasi seara a facut o postare pe facebook pentru a strange fonduri prin donatii ca sa ajute omul : cu bani, cu haine, cu o locuinta temporara, cu ceva de munca. A doua zi dimineata omul deja disparuse, pentru ca 2-3 zile mai tarziu sa il vada iesind beat turta dintr-o carciuma din apropiere si cerand tigari trecatorilor. Cineva care locuieste in aceeasi zona a postat un comentariu la anuntul de pe facebook zicand ca il stie pe respectivul de multi ani si ca foarte recent l-ar fi auzit vorbind despre noaptea petrecuta sub un acoperis : daca mi-ar fi dat mie banii aia de hotel, preferam sa ii beau si sa dorm tot sub pod, ca deobicei. Revenind la faza cu binele : cand dai bani unui cersetor, te simti bine ca ai facut un bine, insa pe termen lung sustii acel mod de trai care dauneaza unei societati. D’aia costul glontului cu care e impuscat un condamnat este dat spre achitare de catre familia aceluia intr-un anume stat (supradezvoltat, apropos), pentru ca asta sa fie invatatura de minte pentru altii care aleg sa nu se conformeze legii dar si pentru ca binele comun nu e dator sa tina de manuta pe cei care au ales sa nu faca ceva concret pentru propriul lor folos, ci sa traiasca din efortul altora. Ma bucur sa vad ca din ce in ce mai des citesti printre randuri, Dorin, tine-o tot asa ! Spor !

  6. jollyca

    Am fost si eu implicat in campanii de CSR. Ba chiar vinerea trecuta am fost la o fundatie pentru protectia copilului ca sa ajut la bucatarie. Probabil o sa ziceti ca nu e mult DAR… compania la care lucrez are in politica de CSR sa faca “matching grant” – practic, daca se aduna mai mult de un numar de voluntari compania doneaza si ea o suma (destul de mare) de bani (cred ca variaza de la proiect la proiect). La fel si daca se dau donatii in bani – daca se doneaza peste o anumita suma, compania adauga 100% la suma respectiva.

    Legat de asta cu moralitatea – e misto sa vorbim cand nu suntem niciun actor principal. O fi moral sa ma duc sa ajut o casa de copii sau mai bine sa pun presiune pe stat sa se ocupe el? Cat pun eu presiune pe stat, scriu petitii sau fac activism de facebook casa de copii ramane fara fonduri si dispare. Cum ai zis, banii nu se fac din moralitate, iar categoria asta intra orice fel de bani.

  7. jollyca

    (ok, nu mai exista reply, there goes threading 🙂 )

    Aia îți zic, efectele nu știu cât de pozitive sunt.

    Noi primim informari mereu despre ce s-a intamplat dupa o actiune de genul asta, ba chiar avem actiuni care se repeta periodic.

    Nu știm ce se întâmplă în timp cu chestiile din CSR-urile astea […] Și nu zic să dea comunicate de presă […]

    Si atunci de unde ai vrea sa stii? Daca nu lucrezi in compania respectiva – nu ai de unde stii. Daca lucrezi in compania respectiva – poti sa te interesezi daca iti pasa, e de-ajuns sa contactezi omul care te-a luat cu japca la plantat copaci.

  8. Slavic Dragovtev

    Offtopic, dar am insistat sa comentez la articolul ăsta: https://dorinlazar.ro/de-ce-e-brasovul-mai-poluat-decat-bucurestiul/, iar acolo comentariile sunt închise.

    Deci, situatia pare să fie mai gravă decât raportul de pe Airvisual arăta. Datele preluate de la stațiile de monitorizare arată deseori caraghios (distribuția nu pare naturală deloc) și, în plus, multe stații nu au senzori pentru pm2.5 (doar pm10). Am montat un senzor la balcon, în zona Coresi, la începutul anului și măsurările au fost cît de cît ok pînă pe la mijlocul lui octombrie. De o săptămână, însă, avem aer ca în orașe poluate din China sau India, cu 40-60 micrograme per metru cub.

    Aici sunt datele publicate de stația instalată de mine:
    https://www.airvisual.com/romania/brasov/avantgarden-coresi

  9. Dorin Lazăr

    @Slavic: din câte văd, e posibil ca ceea ce ai instalat tu să fie instalat greșit, pentru că ai o discrepanță majoră între datele tale și datele celorlalți patru utilizatori din Brașov. Vezi să nu fi instalat lângă un coș de aerisire pentru o centrală termică.

    @jollyca: e în interesul companiei respective să facă follow-up – dacă fac vâlvă legată de campania respectivă de corporate social responsibility, ar putea să facă un follow-up.

    @Trimegistus: E complicat cu nevoiașii ăștia care au nevoie de fapt doar de bani de băutură. De-asta e complicat să găsești un om pe care chiar să merite să-l ajuți.

    @krossfire: nu, doar m-ai ajutat să am un motiv să scriu.

  10. Slavic

    Nu mai sunt alte statii publice în Brașov. Eu am unica la acest moment. Ceea ce vezi pe harta sunt date de la rețeaua de monitorizare națională care nu au senzori de pm 2.5.

    Despre instalare, după cum spuneam – e la balcon. Reprezentativ de ce intra în casă la fiecare.

  11. finch

    Am luat si eu o tura de scuipati cand am criticat nu intiativa, ci conceptul si modul de executie al unei astfel de intiative CSR. Pe scurt, pe blogul unui tip cu ochelari, foarte ok gagiul, am citit cum a participat el la proiectul Habitat, la constructia unei case pentru nevoiasi. Nu aveam habar cine e Habitat si ce face, am citit despre acest proiect dupa primele flegme virtuale, dar auzind cum niste voluntari neverificati la istetimea tehnica participa activ la contruirea unei case in 5 zile, mi s-au aprins beculetele de inginer priceput la electrica, electronica, mecanica, pneumatica, hidraulica si constructii de masini, robotica fiind specialitatea mea nepracticata, cu microelectronica meserie de zi cu zi. Am vazut si vad zilnic case construite prost din cauza meseriasilor prosti, nu a proiectului facut bine de un inginer bun. Si cand zic meseriasi ma refer la oameni care asta fac de ani buni, construiesc case, au experienta la asa ceva, desi poate ca nu au studii tehnice de nici un fel, dar au facut de sute de ori acelasi lucru si trebuie sa te astepti de la ei la executie buna datorata experientei.

    Ideea mea a fost ca este foarte riscant sa construiesti o locuinta cu voluntari, oricat de perfecta este organizarea de santier cu specialisti care le arata voluntarilor ce si cum. Pai daca sunt specialisti pe santier, de ce mai e nevoie de voluntari, am intrebat eu, de ce nu termina aia operatiile si pierd vremea sa le explice unor habarnisti cum sa imbine materiale si structuri?
    Cum se poate construi o casa in 5 zile cu voluntari a caror singura specialitate ceruta de managerii acestui proiect este “capacitatea de a bate cuie cu un ciocan”?

    Si apoi citesc despre proiect si vad imagini de la ultimele lor realizari. Deci cum sa va spun, nu stiu cine a avut ideea asta, dar merita pus sa traiasca si el si copii lui in asa ceva pentru tot restul vietii. Casele alea sunt construite pe o shapa de ciment de 20cm, cu cel mai probabil o plasa de Buzau drept structura de rezistenta. Asta am facut si eu cand mi-am construit singur o terasa de vara de 4x4m, deschisa, cu structura usoara de lemn, scandura la acoperis si carton asfaltat peste ea pentru ploaie. Apoi pe shapa asta sunt montati niste stalpi de lemn (molid de la Schweighofer) de 10x10cm ca structura de rezistenta, cine stie cat de uscat sau de ud, totul imbinat cu bucati de OSB prinse cu cuie batute de voluntari. In 2019 nu s-a auzit de bormasini pe acumulatori, holzsuruburi si elemente de imbinare din tabla de 2mm, care asigura o imbinare sigura a unor lemne pe toata durata de exploatare a acelor lemne. Totul e prins cu cuie, batute de oameni care bat cuie pentru prima data in viata lor. Peretii sunt sandwich din OSB, probabil cel mai ordinar OSB gasit, cu vata de sticla ieftina, care din ce am citit si eu pe net e destul de prietenoasa cu rozatoarele, ca are fibra moale, nu ca vata bazaltica, care are firul aspru si e ignifuga si antimucegai si … etc. Rigips pe interior peste acel OSB, dracu stie cum si cand se face mucegaiul si polistiren pe exterior. Podul e tot structura de lemn tinuta cu aceleasi triunghiuri de OSB taiate pe sablon si prinse in cuie. Toate ca toate, dar are tamplarie Veka fratica. Si cel mai important am inteles ca e vibe-ul ala pozitiv de la heirupismul ala debordant al unor oameni care in 5 zile devin experti in constructia unor hambare izolate termic, lasand o energie pozitiva pe viata acolo.

    Pentru ca asta construiesc acei voluntari, niste hambare bine izolate termic, nu case pentru oameni intr-o zona expusa la risc de inundatii, cu gunoaie peste tot si rozatoare care abia asteapta sa-si faca cuib intr-o vata de sticla curata si calduroasa. Eu am fost catalogat drept aruncator cu c***t in orice e bun si sensibil in oameni cand le-am spus ca alea nu sunt case, doar o iluzie care se va duce dracului in 5 ani, sau poate mai repede daca se crapa shapa aia de ciment si le intra apa in casa.

  12. Dorin Lazăr

    Da, suspectam că ce se întâmplă cu acele construcții e ceva în genul ăsta. Adică dacă mă pui pe mine, programator, să îți construiesc casa, în mod clar nu o să iasă ceva extraordinar. Nici nu vreau să mă gândesc la ce dezastru au construit oamenii ăia acolo. Dacă era atât de simplu să construiești case, toată lumea avea casă pe pământ fără dureri de cap.

  13. Dorin Lazăr

    @Slavic: îngrijorător, cumva mă așteptam chiar după ploaie lucrurile să stea ceva mai bine. Din păcate în zona voastră încă se construiește, sper ca totuși după ce se termină cu șantierul lucrurile să stea mai bine. Dar da, e fix chestia pe care o vedeam pentru zona respectivă.

  14. Slavic

    După ploaie lucrurile au stat mai bine. De fapt, când s-a pornit mai tare, la ora 1 noaptea, timp de 10 minute concentrata a mers la aproape zero! (de azi înainte iubesc ploaia)

    Cat despre “zona noastră”, am sa clarific un pic ce înseamnă.
    Duminică, când lucrurile arătau destul de rău (dar nu la fel de rău că ieri), am fost în Poiană și am măsurat. Sub teleferic am înregistrat 60-75 AQI.

    Orice e, nu e doar o problema de cartier, cu toate ca admit ca aici ar putea fi mai rău. Este nevoie de măsurari bune pentru restul orașului. Poate vine din Kosovo, poate e o aglomerație produsa de vânt (lipsa lui) și topografie, poate e groapa de gunoi. Ori toate Împreună.

  15. krossfire

    jollyca: Fix la asta ma gandeam cand am scris articolul.

    Altfel, nu am vorbit despre cersetori, tocmai pentru ca a le da lor bani nu e doar chestionabil, e si cumva… ilegal (evaziune fiscala :)) ).

    Legat de proiectele de gen “Habitat”: acolo de multe ori e problema ca cei care le fac nu intreaba daca exista forta de munca pe piata locala si navalesc efectiv cu oamenii si voluntarii lor, blocand piata locala. Pe de alta parte, sunt zone in care statul respectiv nu vrea si nu poate face nimic, asa ca si acolo e cu dus si intors.

Comments are closed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.