Și totuși… de ce aplaudați?

Am fost în seara asta la o piesă de teatru. E una de-aia modernă, în care nu întârzie spectatorii ci artiștii (ne-au dat drumul în sală cu aproape 20 de minute întârziere), și în care referințele la flatulații sunt suficient de întâlnite încât să nu ne mai sperie nimic, mai ales că în mijlocul scenei trona un vas de toaletă.

Piesa se numește Operele complete ale lui William Shakespeare și a fost analizată și de alții. Piesa în sine e foarte ok, doar că publicul român nu e pregătit pentru ea, și adaptarea făcută e destul de leneșă. Sunt câteva momente de adaptare bune, dar singurul moment în care le pasă de piesă este finalul unde cheamă pe cineva din public și implică întreaga sală. Dacă vreți să citiți o analiză lipsită complet de umor, mergeți aici.

Un lucru mă miră. Dincolo de flatulențe și prosteli, dincolo de evidenta lipsă de respect față de materialul sursă (William Shakespeare, care chiar și în piesa originală e totuși tratat ca mai mult decât un jalon de ocolit), dincolo de distanța culturală pe care actorii nu vor să ne ajute să o acoperim pentru a înțelege de ce se scălâmbăie pe scenă, am rămas cu o întrebare.

Domnilor, doamnelor, de ce aplaudați? Și nu oricum, ci stând în picioare. De ce? Chiar așa de tare v-au convins scălâmbăielile actorilor? Ce faceți când aveți în fața ochilor o reprezentație de calitate? Ce dați în plus? Cum apreciați în plus o piesă bună?

Nu ați priceput nici măcar un sfert din piesă pentru că piesele referite sunt prea obscure pentru publicul tânăr. Nu au de unde să știe care e faza cu Coriolanus, prea puțini știu ce e cu Macbeth. Nu avem care sunt fazele cu Titus Andronicus. Glumele sunt seci că nu avem contextul – nu numai că nu studiem la școală piesele lui Shakespeare, dar și dacă le-am studia tot nu le-am citi și nu am ști despre ce e vorba în ele.

Așadar. De ce?


Comments

Și totuși… de ce aplaudați? — 5 Comments

  1. Pai cum bre, omul isi pune costum cu maneci scurte, asortat cu o marca fina A. Lange & Sohne la mana stanga, si tu vrei aia sa il creada un taranete care nu a inteles piesa? clap clap :)) asa se face manca-ti-as.

  2. am renuntat sa merg la teatru si opera pentru mi-a fost greu sa ma concentrez si sa nu ma uit ce se intampla in jurul meu. nu ai mereu parte de ghiolbani care incearca sa fie snobi, dar e suficient sa-i vezi o data, de doua ori si te saturi.
    daca e si mult tineret, ca ii ia profesorii cu japca la teatru, experienta e sublima.
    la opera e mai ok ca la teatru, publicul e ceva mai select. nu ma consider atat de rafinat 🙂

Comentariul tău