Social media e pentru pisici

După 17+ ani de carieră am făcut o pauză (și încă o mai fac), ca un moment bun să fac niște reevaluări, să regândesc niște lucruri. Și v-am anunțat ceva mai devreme că vreau să îmi fac propriul engine de blog, că no, e mai simplu, și mă joc acum cu ce lucruri vreau să includ.

Blogul ăsta a fost cel mai citit pe lucrurile mai degrabă impersonale: politică, teme sociale, teme tehnice (deși cel mai citit articol se referă într-adevăr la experiența mea personală). Consider că e greșit să cred că lumea e interesată de părerea lui Dorin Lazăr despre lume, și sunt ferm convins că în afară de ceva apropiați((care probabil sunt mai degrabă dezamăgiți de ceea ce citesc decât încântați)) cei care au ajuns la mine pe blog au făcut-o pentru că sunt bine indexat de Google.

Uitându-mă peste postările mai vechi văd multe lucruri pe care nu le-aș mai posta azi. Văd idei greșite, văd o evoluție personală pe mai multe planuri, pe politic, pe social, pe relații interumane. Lucruri pe care nu le-aș mai posta acum, cum ziceam, și care îmi dau o imagine cu care uneori intru în dezacord; am încercat să schimb asta, și în ultimii ani blogul meu s-a osificat, a prezentat o imagine cât de cât consistentă.

Dar oamenii nu sunt consistenți. Aia e șmecheria. Îmi amintesc (citind blogul) că eram mare fan de Antena 3, de Mihai Gîdea și de Mircea Badea. A început să-mi pută foarte tare în momentul în care l-au luat la purecat pe HRPatapievici, undeva prin 2008, la faza cu poneiul. Citindu-mi postarea aia mi se pare un pic dubioasă atitudinea mea, și uneori doresc să ascund postarea aia adânc să nu o mai ajungă nici măcar web-archive-ul. Dar prefer să nu o fac. Îmi asum inconsistența, că nu-s roboțel, nu vreau să cred că singurul eu valabil e eul de acum, de aici.

Când am început să postez, ca jurnal pe Yahoo, pe blog.com, pe DeviantArt, pe home.ro (unde îl copiam ca și tehnologie pe Maddox), blogul ăsta dorea să fie un jurnal personal. Vroia((da, boss, vroia, așa zic eu)) să fie un experiment exhibiționist în umbra anonimatului. Vroiam să fiu un anonim care se expune public – nu cu chestii extraordinare, eu de felul meu ducând o existență cât se poate de bonomă. Nu cred că vă interesează foarte mult viața mea din facultate, nici după ce gagici plângeam pe blog pe-atunci. Nici pe mine nu mă interesează, pentru că sunt genul de om care nu-și rezolvă nefericirea făcând arheologie melancolică în trecutul personal.

Între timp, cred că am ajuns la un punct unde știu ce vreau să pun pe blog. Și îmi dau seama ce lucruri nu prea au sens să le arunc pe-aici, așa cum făcusem în trecut.

Cred că social media e pentru chestii efemere, și blogul e făcut pentru lucruri care vrei să rămână pe termen lung. Nu știu pe cine ar putea ajuta să afle ce părere aveau eu despre Antena 3 acum 6 ani sau acum 10 ani. Acum social media e pentru mizeriile astea, că facebook, twitter și toate rețelele similare sunt un malaxor pentru efemerități; și da, chiar și comentariile politice sunt niște efemerități.

În cea de-a n-a încarnare a blogului meu, dorinlazar.ro nu mă reprezintă. Sigur, apar idei de-ale mele aici, dar cred că selecția nu e suficient de bună și nu e suficient de corectă; față de mine și față de cei care mă citesc. Cărora nu le datorez nimic, lucru pe care l-am învățat cu greu în anii ăștia.

Pentru că da, nu datorez nimănui nimic când e vorba de blogul ăsta. Nu le datorez nici analfabeților-funcțional care mă vizitează din ce în ce mai des în secțiunea de comentarii, nu le datorez nici celor care sunt sau nu de acord cu mine, celor cărora le place sau nu le place conținutul. Blogul este, spre deosebire de social media, o platformă pur personală, și nu datorez nimic în ceea ce privește ce se întâmplă pe-aici.

Așa că, prima oară, engine-ul meu nu va avea suport pentru comentarii. Ca să îl citez pe Eco, social media a dat voce idiotului satului, și m-am săturat să interacționez cu analfabeți funcțional. În plus, mai există un motiv: cred eu că dialogul în ceea ce privește blogul ar trebui să fie făcut prin bloguri, nu prin comentarii pe postări. Dacă ai ceva să-mi zici, zi-mi printr-o postare pe blogul tău personal, nu vreau să îți primesc aici ideile. Dacă vroiam îți ziceam, îți ceream un articol sau îți luam un interviu.

La un moment dat o să înlocuiesc conținutul de-aici cu noul engine – dar, cum ziceam mai sus, sunt în prima pauză după 17 ani de carieră, deci nu mă grăbesc. Și o să fie zero conținut. Da, la un moment dat, când o să fie timp, o să import vechile postări în noul sistem de blog. Am, totuși, unul din cele mai vechi bloguri din România, e cam la fel de bătrân ca și cariera mea în IT, imediat are voie să-și comande singur băutură de la bar. Doar că o să arunc la gunoi comentariile, chiar dacă într-o vreme primeam comentarii decente. Acum nu mai e cazul; ruleta rusească a internetului îmi aruncă prea mulți oameni care nu știu să citească dar vor să se exprime pe blogul meu, și cred că prietenii și cei care vor să-mi comenteze mă pot găsi pe canalele cunoscute.

Altfel, după cum ați văzut în ultimii ani, o să mențin frivolitățile la un minim. O să scriu mai mult, sper eu că mai bine și mai rar. Mult mai rar, cu siguranță. Dar poate pentru asta va merita urmărit blogul. Probabil că multe lucruri nu o să funcționeze.

Oricum, la un moment dat o să fac public engine-ul meu de blog pe github. Deocamdată lucrez cu el sub acoperire, că fac multe experimente și încă nu mă concentrez suficient de tare pe ce contează. Dar no, îi dau drumul, îl facem să fie bine, până la urmă ce e important e conținutul, și cred că e clar: social media e pentru pisici și roșcate, și blogul pentru chestii lungi și plictisitoare. Am zis. Howgh!((Asta zicea mereu Winnetou, nu pricepeam de ce, dar cu asta am rămas))