Solenoid Experience #4 [scenetă în multe acte]

Am fost demascat. Ovidiu a atacat temerile mele cele mai mari, pe care le ascundeam sub masca entuziasmului și al interesului. Că nu sunt suficient, că poate nu sunt suficient de copt pentru Solenoid. Că poate dacă Cărtărescu ar fi știut că îi voi citi cartea poate ar fi făcut-o mai puțin accesibilă, poate ar fi făcut-o disponibilă numai cu un buletin special pe care îl obții după ce predai la Humanitas fișele tale de lectură din Pinceon, Nicé și Borges. Ar fi trebuit, de bună seamă, ar fi fost un gest de responsabilitate din partea autorului. Așa însă avem parte doar de haos.

Este duminică, zi în care curierii nu livrează. Sunt resemnat și singur în tristețea mea. Undeva, un Solenoid se tipărește numai pentru mine, ca într-o mare prefacere personalizată. Undeva, un exemplar trăiește în singurătate, așteptând să fie reunit cu sinele căruia îi e adresat. Undeva, departe, o greșeală de tipar, o pată de cerneală întinsă un pic mai mult pe hârtie așteaptă să se reîntâlnească cu mine pentru prima oară.

Ovidiu îmi ridică câteva semne de întrebare reale. Oare am băut eu din seul cetaceilor culturii? Oare sunt demn să storc din seva arborelui de cauciuc și să o beau pe nerăsuflate? Oare voi putea chiar și așa, cu lipsurile mele să transced fiziologicul și psihologicul pentru a ajunge în eternitatea genialității livrești?

Îmi e teamă, și parcă doresc să renunț. Dar fiecare pas înspre renunțare e secondat de o agresivă însetare – căci fără Cărtărescu viața e pustiu. Îmi amintesc versurile lui Mihai Eminescu, acest pigmeu precursor al Geniului, și încep să simt intertextual: „Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. / Ori ca Hercul înveninat de haina-i; / Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării.”

Nu sunt pregătit, dar oare am de ales? Conflictul e inevitabil, sunt gata să mă cufund în structura Escheriană a Solenoidului pentru a parcurge, filându-mi intelectul precum o ancoră la mal. Văd malul, e aproape, îl simt, îi respir aerul izbăvitor. Acolo e apa dulce, apa bună, „krillul metaforei” cum îl numește Ovidiu.

Pigmeu al culturii, trăiesc intertextual. Aștept. Va veni.