Solenoid Experience #6 [scenetă în multe acte]

Odată atins un ideal, un moment de retragere e natural. Un moment de depărtare față de idealul pe care l-ai atins, o reexaminare profundă a sinelui în raport cu idealul. Realizez că Solenoid nu e o carte care poate fi citită oricum de către un pigmeu cultural ca mine. În același timp realizez că Solenoid e cartea ce mă va ridica din colbul neștiinței să mă lupt cu propria-mi ignoranță. Extraordinară cumpănă.

Așa că voi lăsa deocamdată volumul la dospit – să respire un pic aerul casei mele, să tragă aerul nesănătos al ignoranței mele în piept, să-l simtă ca pilitura de fier pe artere. Suntem mici în fața Marelui. Și să nu credeți că e un lucru pe care îl zic ușor, după cum însuși Cărtărescu a zis, e o carte mare, 800 de pagini. Se simte. Se simte. Se simte greu și apăsat în sufletul nostru. Noroc că m-am pregătit din timp, iar raftul e întărit cu drugi de fier. Solenoid, însă, își așteaptă momentul în care măreția lui se va aduna cu nimicnicia mea formând o medie ponderată.