Sportul românesc la pământ. Ce putem face?

Un răspuns incredibil de simplu: mai mult sport. Întrebarea e dacă dorim cu adevărat să avem „sport românesc”. În „sportul românesc” trebuie să ne implicăm noi, ceea ce poate fi neplăcut: în loc ca sportul să însemne o bere în fața televizorului să însemne minimum prezența la stadion. Un singur lucru ne oprește: mândria.

Hai să o luăm metodic. În primul rând, sporturile de Olimpiadă, unde apare prima dezamăgire prin lipsa de medalii. Sigur, dezamăgire majoră, dar câte baze sportive mai sunt încă funcționale? Foarte puține, majoritatea sunt în paragină, monumente ale unei civilizații extraterestre dacice ce nu mai locuiește pe aceste plaiuri.

De ce anume nu mai există acele baze sportive? Lipsa cererii. Oamenii au refuzat să le mai folosească, nu le-au mai fost utile. Câți alergători, câți scrimeuri, câți țintași sau înotători poți avea fără să ai de zece, o sută, o mie de ori mai mulți amatori cu care să concureze? Sportul amator e cel care dă valoare sportivului profesionist, altfel, precum fotbaliștii, devin niște oameni plătiți exagerat pentru niște servicii de care real nu are nimeni nevoie.

România s-a transferat în fața televizorului și în fața calculatorului1)Yours-truly included. Acum adevăratul obstacol în fața unei Românii sportive și sănătoase este entertainment-ul facil, imediat, oferit prin televizor sau prin calculator. În timp ce râdem de americanii loviți de Idiocracy, ei au ca idealuri sportivi care fac spectacol la Olimpiadă. În timp ce noi îi arătăm cu degetul cât de proști sunt, ei fac lucrurile să se-nvârtă. Și noi nu înțelegem cum funcționează America.

America funcționează simplu: pun legea în fața hoției pe care noi o apreciem atât de mult. Își încurajează sportivii locali – la meciurile echipelor de liceeni umplu sălile de sport cu spectatori și citesc în presă despre rezultatele sportivilor locali. Încurajează diversitatea. Încurajează competiția. Apreciază câștigătorii, dar îi susțin și pe învinși.

Voi când ați fost la meciurile echipei de fotbal locale? Nu la meciurile Stelei (care și ea a ajuns, în lipsa unui campionat competitiv, o echipă de locul 4 în campionatul albanez) – ci la meciurile lui FC Avântul Ciorogârla. La meciurile de hochei ale echipei locale? La campionatele de patinaj? De atletism? Unde e mândria locală?

Un lucru pe care îl făcuse bine comunismul românesc (ca și dovadă a organizării superioare împotriva dorinței publicului) a fost Daciada – un program competițional care punea în mișcare 6 milioane de români din care s-au selectat sportivii aceia care au dat României sportivii cu care România s-a mândrit vreo 10-20 de ani după aceea. Dar Daciada s-a terminat în 1989, România lui Iliescu era pusă pe furat, nu mai avea timp de sport de masă.

E imposibil să faci o Daciadă în 2016. Calculele economice arată că nu e fezabil să faci un program de stat precum Daciada, chiar dacă existența unui astfel de program ar mișca economia în niște direcții interesante. În plus, nu ai cum să ajungi la cele 6 milioane de amatori implicați. Dar poți ajunge la câteva zeci de mii, poate sute de mii. Dar divaghez. Odată cu dizolvarea sistemului comunist s-a dizolvat singurul element de omogenizare a societății românești, și în momentul acesta puținele inițiative sunt demolate chiar de cei care ar trebui să ajute la armonizare (vezi decizia lui Firea de a închide programele de weekend din București).

Ce puteți face?

  1. Vin alegerile. Atenție la ce votați. Oamenii care conduc pot face multe în direcția asta, dar trebuie stresați constant cu întrebări pe temele astea.
  2. Înscrieți-vă într-un club sportiv.
  3. Accesați ca și cluburi sportive fonduri europene.
  4. Scrieți primarului câteva propuneri interesante în legătură cu felul în care orașul sau satul vostru ar putea profita de pe urma unui program sportiv.
  5. Încurajați echipele locale de amatori sau profesioniști.
  6. Închideți televizoarele și calculatoarele.

Cam asta e.

sursa: http://hypocrisia.ro/content/start-la-daciad%C4%83

sursa: http://hypocrisia.ro/content/start-la-daciad%C4%83

NOTES   [ + ]

1. Yours-truly included

Comments

Sportul românesc la pământ. Ce putem face? — 2 Comments

  1. Nu-s de acord cu asta: “De ce anume nu mai există acele baze sportive? Lipsa cererii.”.
    În fapt nu-s de acord cu multe idei din articol, explic mai jos.

    În parcurile din București duminică dimineața sunt mai mulți cei care aleargă decât cei care se plimbă. În Herăstrău aleargă lume (puțină, ce-i drept) iarna pe zăpadă la -10 grade.

    Uită-te la Maratonul Internațional București (~10000 participanți în total în 2015, în 2010 au fost ~5000) ca să vezi creșteri spectaculoase în numărul de participanți. În condițiile în care cea mai scurtă probă este de 10Km (pentru participanții la ștafetă). Te asigur că nimeni nu termină semi-maratonul (21Km) fără pregătire care presupune un minim de 2 antrenamente săptămânale timp de câteva luni. Astea-s Daciadele din 2016, în varianta capitalistă, cu taxă de participare și condiții mult mai bune.

    Practicanții unul sport sau altul sunt în număr din ce în ce mai mare. Numără magazinele Decathlon, Intersport, Hervis care din asta trăiesc. Mergi la Himalaya (magazin de munte în București) și cumpără bețe de trekking din stoc la 700 de lei perechea (sic!). Bețe de carbon, în stoc tocmai pentru că există cerere din cauza maratoanelor montane cu participanți din ce în ce mai mulți. Numără cicliștii de pe drumurile județene/comunale din jurul Bucureștiului sau turiștii de pe Valea Jepilor în sezon și ai să vezi că din ce în ce mai multă lume practică un sport sau altul.

    Cerere există și e în creștere semnificativă, dar bazele au dispărut pentru că au fost preluate.
    Cel puțin în zona mea, patru din cele cinci baze sportive unde “băteam mingea” în adolescență (jucam baschet, fotbal pe teren de handbal, înot în lac, badminton) au devenit cluburi private (Ilie Năstase, Dinu Pescariu, etc).

    Ref la primarii lipsiți de viziune explicația e simplă. Ei cred că se poate face ciclism și atletism în parcuri (vezi comunicat de presă pe site-ul PMB cu parcul Tineretului de acum 2 săptămâni). Probabil cred asta pentru că n-au practicat niciodată sportul dincolo de agrement și li se pare că mersul cu bicicleta în parc la 10 kmh e ciclism sau că alergarea pe o pistă de 50 de metri desenată pe asfalt e atletism.

    Ref la salba de lacuri a Bucureștiului în care în 2016 e scăldatul interzis, ce să comentez.
    E o rușine să ai lacuri într-un oraș și să nu le poți curăța. Primarii noștri dacă înoată o fac la clubul privat, în piscină, nu-i interesează că în Zürich de exemplu lumea înoată în lacul din oraș în pauza de prânz.

    Primari vizionari în privința sportului o să avem peste 20 de ani probabil, când cresc copii celor care au reînceput să practice sportul și când destui votanți vor începe să aștepte de la primarii lor și alte lucruri afară de preț subvenționat la gigacalorie și blocuri reabilitate termic.

  2. Pai da, ca banii primariilor si a consiliilor judetene se duc in mare parte pe finantat echipe profesioniste (de fotbal sau handbal, cum e la Bucuresti sau Baia Mare), multe din ele fara prea multi sportivi locali, in loc sa se duca spre baze sportive si finantarea sportului de masa. Desigur, banii sunt mult mai usor de sifonat printr-un club profesionist, fiind mult mai usor de inventat cheluieli fictive sau platit sportivii mai putin decat scrie pe contract.

Comentariul tău