Star Trek Beyond (2016)

Star Trek Beyond este un film plin de acțiune, amuzant pe alocuri, exact cam ce ar trebui să fie un film de acțiune în spațiu. Are bătăi cu nave, Kirk mai distruge un Enterprise (bine, nu el). Are bătăi cu coregraf de arte marțiale, are cea mai bună folosire pentru piesa Sabotage de până acum.

Singura problemă e că după punctul culminant cu Sabotage, filmul se stinge rapid, și finalul e o duzină de minute de concluzii logice, inclusiv punctul culminant culminant1)adică mai culminant decât punctul culminant. Povestea e destul de bună, convingătoare, tot ce trebuie. Dar lipsește ceva, acel ceva ce definea universul Star Trek – nu doar acțiunea, ci și un pic de… nu știu, un pic de creier. Dar e ok, având în vedere că e vorba de Kirk, cred că putem supraviețui cu faptul că e mai multă acțiune și șmecherie.

Îmi place echipajul nou – mi se pare că au o chimie foarte bună și funcționează excelent. În plus, frumos omagiul pe care îl aduc lui Leonard Nimoy, dar și lui Anton Yelchin2)e o scenă la început în care Bones și Kirk beau din băutura lui Chekov, și dau noroc cu un al treilea pahar pus pe masă. Nu știu dacă e intenționat, dar dacă nu e, parcă tot e o interpretare frumoasă. Îmi place și rolul Sophiei Boutella, și sper să o văd în următoarele episoade din Star Trek. Per total îmi place, chiar mult de tot noul film. Ca nivel de entertainment nu este încă la nivelul de filme cu super-eroi (care parcă sunt mult mai dinamice, mai bine construite) dar dacă îți place Star Trek TOS sunt șanse foarte mari să îți placă și filmele astea. Cel puțin din punctul meu de vedere. I-am dat un 8/10 pe IMDB.

Sophia Boutella în rolul unui personaj mascat. Mă rog, de altă rasă, nu se specifică exact care.

Sophia Boutella în rolul unui personaj mascat. Mă rog, de altă rasă, nu se specifică exact care.

NOTES   [ + ]

1. adică mai culminant decât punctul culminant
2. e o scenă la început în care Bones și Kirk beau din băutura lui Chekov, și dau noroc cu un al treilea pahar pus pe masă. Nu știu dacă e intenționat, dar dacă nu e, parcă tot e o interpretare frumoasă

Comments

Star Trek Beyond (2016) — 3 Comments

Comentariul tău