Star Trek: Enterprise – recenzia pe care n-a cerut-o nimeni

Din amintirile mele vagi, trăiam cu impresia că Star Trek Enterprise e totuși un serial decent, chiar bun pe alocuri. Și acum, după ce l-am revăzut în ultimele săptămâni (pe repede înainte în ultimele zile pentru că nu mai suportam), am înțeles de ce este posibil cea mai slabă dintre cele cinci serii (neluând în calcul seria animată). Încă sunt în dubiu în legătură cu care e mai slab, Enterprise sau Voyager.

Enterprise nu are cele mai slabe episoade. În ciuda a ceea ce se spune, că episodul final este cel mai slab din toată istoria, nu poți să compari „These are the voyages…” cu orori precum Spock’s Brain sau episodul cu clipurile din TNG.

Înainte să discutăm despre ultimul episod, hai să vedem despre ce vorbim aici. Enterprise e povestea primului căpitan al navei-amiral a Flotei Stelare, înainte să existe Federația. Primul căpitan „serios” de navă, care pleacă și începe și explorează spațiul cosmic.

Serialul Star Trek are o formulă foarte simplă, pe care nu prea o mai găsim în serialele SF recente. Star Trek oferă un univers cadru în care se transpun povestiri SF scurte. Câteva episoade sunt reușite (gen „The city on the edge of tomorrow”), câteva sunt rateuri majore, sunt câteva episoade făcute ca să se acopere bugetul. Nicio serie Star Trek nu este omogenă.

Enterprise începe excelent – primul sezon mi se pare excelent. Archer este primitiv și naiv – și în câteva episoade îți vine să fii de acord cu politica vulcanienilor de a ține omenirea departe de călătorit în spațiu. Sunt câteva povești care te țin destul de tensionat – primele întâlniri cu extratereștri, frustrări legate de traducătorul universal, oameni care se tem de transportor, ezitări. Încet, se adaugă elementele pe care s-a construit seria originală. Și deodată vine prima dudă, și cea mai mare, cea care distruge complet orice șansă de a face un univers Star Trek curat. Războiul Rece Temporal.

Și odată cu războiul rece temporal, scenariștii încep să pluseze. Din ce în ce mai mult mumbo-jumbo științific care ține loc unor explicații bune, soluții din ce în ce mai seci. Și apoi, încercarea de a salva serialul – arcul din Delphic Expanse. Atât de rău că a închis franciza pentru cel puțin zece ani. Problema lui Star Trek Enterprise e că nu mai putea să urmeze retorica optimistă din TNG, de exemplu. Într-o lume post-2001, când toată America plângea după sânge, avem un căpitan al navei-amiral al civilizației perfecte fiind imperfect – sufocând oameni în airlocks și furând motoare warp ca un bandit la drumul mare. Diferența de discurs e vizibilă.

Dealtfel, STE nu putea nici să recicleze la infinit temele din celelalte seriale. Chiar dacă a reciclat câteva, deja temele erau epuizate. Elementele noi precum războiul temporal sunt rizibile, și din punct de vedere științific alunecă din aberație în aberație.

Personajele sunt mediocre, dar per total mai simpatice decât cele din Voyager sau TNG – îți e mult mai ușor să empatizezi cu ele. Poveștile nu sunt chiar slabe, deși nu rezistă foarte tare dacă stai să le scuturi.

Ce mă amuză e că oamenii care critică Enterprise nici nu înțeleg ce critică. Dacă la celelalte serii moderne primele sezoane au fost slabe, cred că cele mai bune sezoane aici sunt primele – tocmai pentru că te duc într-o atmosferă închisă, niște oameni izolați pe o navă, care interacționează, care au angoase cauzate de tehnologia pe care o folosesc, sau de la izolare.

Îmi pare rău că au renunțat destul de repede la a face un serial realist despre explorarea spațială și au decis să facă un „cowboy în spațiu”. Asta a stricat serialul, iar finalul e, cred eu, evitabil. Putem foarte bine să spunem că nu a existat un sezon al patrulea așa cum, regretabil, nici Battlestar Galactica (seria nouă) nu are un al patrulea sezon deși ar fi meritat. Mai bine făceau doar episoadele cu romulanii și cu alianța, și gata, s-ar fi terminat.

În schimb, ultimul sezon e plin cu zorzonele, episoade inutile, cum e cel supra-apreciat „In a mirror, darkly” (el fiind un episod destul de plictisitor). Semn că scenariștii și producătorii au abandonat cauza, după ce le-au scăzut interesul fanilor cu o aventură inutil de întunecată în sezonul al treilea. Lumea post-2001 nu mai dorea un Star Trek, și producătorii au înțeles asta și au închis franciza pentru câțiva ani buni.

Sunt lucruri bune și lucruri rele în STE, dar nu cred că merită investiția – timpul petrecut pentru a-l urmări. M-aș fi mulțumit cu primele două sezoane din care aș fi scăzut toate referințele la călătorit în timp. În general Star Trek își cam bate joc de călătoria în timp, inclusiv cu Sisko ajungând cu poză cu tot în manualele din care a învățat când era mic.

O mică concluzie după un an de urmărit Star Trek:

  • Prima serie merită doar în măsura în care sunteți capabili să digerați teatru radiofonic de proastă calitate. Chiar și așa evitați sezonul al treilea.
  • TNG e de urmărit, dar ar fi de preferat să se sară peste primele două sezoane. Iarăși, astea sunt de urmărit doar dacă sunteți foarte, foarte plictisiți.
  • DS9 este locul unde se termină Star Trek. Dacă din toate cele trei serii se scot episoadele cu călătorit în timp și alte câteva care sunt senzațional de slabe, experiența de trekkie ar putea fi chiar plăcută.
  • Voyager promite dar nu livrează. Janeway e mișto, Seven of Nine arată beton, dar cam atât.
  • Enterprise e mediocru par-excellence. Începutul promite o evoluție interesantă, dar totul se strică în momentul în care Daniels îi aduce ouăle prăjite lui Archer. Cred că ar fi meritat apărat dacă Archer l-ar fi împușcat pe loc pe Daniels, și nu s-ar fi explicat niciodată de ce. T’Pol arată bine, la fel și Hoshi, și Tucker e băiatul de treabă care-ți repară mașina. Există spațiu de manevră, dar nu reușește să concretizeze nimic cu adevărat satisfăcător. Archer e, totuși, cel mai credibil căpitan de navă din universul Star Trek.

Discovery, o să aflu. Spre deosebire de celelalte serii, cu Discovery o să o iau lent – o dată pentru că dozajul de la sursă va fi mai lent, dar a doua pentru că m-am săturat de scenarii de proastă calitate și personaje de carton.

Atât de sec că nici măcar nu merită să fac o glumă

Atât de sec că nici măcar nu merită să fac o glumă