(Star Trek) Generaţii

Vin de la o discuţie interesant prelungită, cu Seal. Pentru cei care nu ştiu cine e Seal nu îl voi portretiza aici, simpla menţionare a lui ar putea să vă strice impresia despre ideile pe care le are.

Discuţia, prelungită miraculos pe o oră şi ceva, a început cu cîteva frustrări normale. Ce ai făcut de rev, IPv4 intră în IPv6 şi tot aşa. Ca apoi, revenind la discuţia despre protocoale mai noi, mai flexibile, am răbufnit:

“Băi! Ăştia mici nu-s în stare de nimic!”

Cam care au fost concluziile discuţiei noastre?

Pornind de la simpla afirmaţie pe care am făcut-o, am pendulat între a condamna generaţia care va veni după generaţia noastră şi a o apăra. Pe de o parte, rezultatele lor sunt net inferioare, pe de altă parte, din punct de vedere social, sexual, şi încă cîteva puncte neinteresante sunt mult mai complecşi ca noi.

Problema mea era că generaţia în sine, cu toate calificativele ei, nu poate întina reprezentanţi. “Uită chestia asta”, zice Seal, “De la vremea lui Edison încoace, ce a reuşit să realizeze un singur om? Reuşita lui personală?”

Aşa e. Totul, în fond, se rezumă acum la colectivităţi. Omul singur nu mai realizează nimic. Tot ceea ce ştiţi voi nu v-a ajuns de la un singur om, ci sunt un grup. Eu unul mă miram zilele trecute cînd am revăzut nişte scene de la o decernare de premii. Premiul X merge la domnul 50 de cenţi! Şi deodată se urcă gaşcă mare. Şi asta deodată avea sens în mintea mea.

Da, a trecut vremea individului. Individul însuşi nu mai poate realiza nimic, el e neputincios. NIMENI nu mai poate face singur ceva. Galileo Galilei descoperea singur adevăruri esenţiale. Leonardo daVinci – o personalitate extraordinară, cu implicare în o mulţime de ştiinţe. Putem numi în istorie o mie de astfel mari oameni, mari indivizi ce au reuşit prin gîndirea lor să schimbe lumea.

Acum aşa ceva nu se mai poate. Iisus Christos nu ar mai avea impact dacă nu ar avea o echipă care să se ocupe de imaginea lui. Omul de ştiinţă ar muri de foame – tot ce putea descoperi un singur om s-a descoperit – acum ştiinţele trec peste puterea de cunoaştere a unuia singur, şi nu mai pot fi stăpînite.

Epoca individului s-a terminat, aşadar, undeva în jurul celui de-al doilea război mondial. Mari oameni au mai trăit, poate, de-atunci, dar nici unul nu a mai avut şi nu va mai avea impactul pe care l-au avut OAMENII în vechime.

Pornind de la această idee, este clar că prezumţia mea e falsă. Că da, poate indivizii sunt fiecare luaţi în parte fantastici. Dar nu poţi judeca indivizii. Nu poţi privi actele singulare de existenţă. Trebuie să priveşti grupuri. Găşti. Comunităţi.

Şi acesta e cuvîntul cheie; ideea cheie ce îmi lipsea. Comunitatea. Este ideea ce leagă o întreagă generaţie – ori ideea ce leagă această generaţie o face blamabilă. Deşi cunosc indivizi spectaculoşi, chiar mai deştepţi, mai activi, mai dezvoltaţi social ca mine ei nu o să aibă acel fundal care să-i unească. Nu există o voce care să-i motiveze. Un scop comun. E fiecare pentru el.

Şi aici vine o altă idee cheie. Dacă totuşi nu contează individul. Cine contează? Evident, ‘corporaţia’. Grupul. Echipa. În momentul în care vedeţi un nume, el nu mai e un nume, ci o maşină de marketing din spatele lui. Corporaţia e cea care aduce lucrurile noi, inovaţiile – doar în cadrul corporaţiei lucrurile evoluează.

Şi totuşi, de ce atîţi indivizi, şi atît de puţine corporaţii? Pentru că corporaţiile au în minte un singur lucru: “să crească”. Nimic nu poate creşte la nesfîrşit, dar pe cît posibil, dacă eşti singur în ceea ce faci, nu îţi poate fi frică. Aşadar, înăbuşirea oricărui inamic este ţelul oricărei corporaţii, orice nume ar avea.

Dar cel mai mare inamic este libera iniţiativă. Am stabilit însă că individul o deţine, dar individul e irelevant. Cît timp individul rămîne individ, el nu e periculos. Cînd individul devine reprezentantul unui grup, atunci devine periculos.

Şi asta e ceea ce îi lipseşte individului adolescent din ziua de azi. Cu blazarea lui, cu amorţeala lui şi-a cîştigat dreptul de a fi masă de manevră. Moleculă într-un gaz. Adolescentul de azi e scula entităţilor ce gîndesc pentru el. El este pregătit să mărşăluiască în armata oricui îl plăteşte suficient – şi încă sub impresia că el e liber, că a ales să fie aşa, şi că e bine aşa cum este.

Pentru toate acestea, generaţia adolescenţilor de azi şi-a cîştigat dreptul de a fi ştearsă din istorie. Gratis, la super-ofertă.

Comments

(Star Trek) Generaţii — 6 Comments

  1. Doua lucruri de adaugat – in primul rand un lung oftat melancolic si-o privire de catel batur si uitat in ploaie trimise in urma la vremurile marilor revolutii gandite de un om (s-au intamplat inclusiv in Romania, dar am crescut, am “evoluat” si am uitat – nu, nu ma refer la 1989). In al doilea rand – legat de corporatii, legat de actiunea de grup si de imposibilitatea unui om de a cunoaste …sa nu spun totul, sa spun indeajuns de mult cat sa realizeze ceva singur – specializarea, bat-o vina, ne-a adus aici. Si eram asa mandrii de ea ca de cel mai balai si mai istet copil al revolutiei tehnologice. Dar… ne cam pune in lanturi libertatea prin metode indirecte – se foloseste in special de focalizarea interesului intr-o singura directie – omul nu mai cunoaste tot pentru ca nu-si mai pune intrebari despre tot (practic, daca isi mai pune inca intrebari despre ceva, are deja sanse de a ajunge geniu – de obicei nu se intreaba). Vremea “iubirii de cunoastere” apune cu pasi repezi.. atat de repezi incat o sa o cautam curand prin praf pe santierele arheologice si o sa spunem uimiti “uite, Gigele, cate stia ala…”

  2. Mi se pare mie sau imbatranesti? 😛

    Crezi ca in noi isi punea cineva nadejdea cand eram copchii?

  3. Văleu, îmbătrînesc.
    Cît despre nădejde, eu nu mi-o pun în cei care sunt acum în şcoala generală, deşi sunt fucked-up pînă la Dumnezeu. În schimb cînd eram prin liceu/facultate mai făceam o chestie două să arăt măcar promiţător.
    Problema e cu valorile de la baza societăţii pe care ei şi-o construiesc. În care fie voi alege să trăiesc, sau din care voi alege să plec. Pînă acum am ales să stau. Sau sunt prea prost şi nu ştiu să plec 😀

  4. In primul rand, stai foarte linistit: kizii din strainatate sunt la fel, de fapt mai rau (direct proportional cu nivelul de trai, am impresia).

    In al doilea rand: adu-ti aminte de colegii tai de liceu, mai ales de cei redusi mintal, derbedei, etc. Sunt dispus sa pun pariu ca proportia e aceeasi – cateva varfuri interesate, restul mediocrii cu mintea doar la alcool si futai. Conflictul dintre generatii nu e o idee noua 🙂

    Nu in ultimul rand: http://www3.flickr.com/photos/sabinche/109608094/in/set-1607442/

    😛

  5. Mi-a luat ceva sa imi redeschid greaderu si sa ma pun la curent cu noile scrieri de pe blogurile pe care le citesc… Dar a meritat lectura.

    Cam is de acord cu Petru, si as fi scris ceva asemanator cu el. Ba subscriu la remarca “mi se pare mie, sau imbatranesti”.

    Lasand asta la o parte, nu cred ca era individului a fost vreodata si nu cred sa fie o schimbare in sansele care le are azi un individ de a defini o era.

    Crezi ca DaVinci si altii nu aveau un grup in spate? Ca si azi, si atunci erau mari famili de bogatasi care sponsorizau diverse nume.

    Problema este ca in timp si in istorie ramane consemnat numai numele si nu grupul in sine. Grupul in sine e o entitate ce nu are nume, si asta inseamna ca nu se poate consemna.

    Cat despre Iisus, e chiar contraexemplu. Cati apostoli a avut sa ii propavaduiasca mesajul? E chiar unele din putinele cazuri in care grupul a ramas consemnat in istorie.

    Ca azi scara e diferita is Microsoft are sute de mii de angajati referiti generic in istorie drept Bill Gates, e cam singura diferenta: proportiile. Dar pana la urma ce sa faci? Unde sunt multi, grupurile sunt mai mari.

    Iar generatiile, deja nu mai imi pasa, adevarul e ca nu mi-a pasat niciodata. In mintea mea mi se pare ca am fost dintr-o generatie aleasa, dar adevarul e ca generatia din care am facut parte m-a facut sa ma simt ca un out-cast, deci trebuie sa fi fost pt ca majoritatea erau niste mediocrii in genul celor descrisi de Petru.

    Memoria umana e selectiva, uiti partile rele, iti amintesti cu melancolie vremurile bune. Aidoma, generatia noastra inseamna pentru mine: eu, tu si inca vreo doi/trei prieteni care parca nu erau asa de idioti cum par cei de acum. Dar daca ai sta sa cauti, gasesti probabil si acum pe cei 5 care ar face o generatie “buna”, doar ca alcoolici sunt mai vizibili… canta noaptea pe strazi.