Star Trek: Voyager, recenzia pe care n-a cerut-o nimeni

Acum că am terminat de urmărit Voyager, să vă ofer acea recenzie pe care nu a cerut-o nimeni. Pe care poate ar fi trebuit s-o fac și pentru TOS, și pentru TNG și pentru DS9. 

  • Personajele nu au niciun pic de evoluție. Adică sunt niște personaje care ar putea să fie simpatice, dar nu se întâmplă nimic important cu ele. Dacă asta o înțelegeam la TNG, nu am înțeles de ce s-a putut ajunge așa după ce s-a făcut DS9. În ultimele sezoane de DS9 personajele cresc fantastic, iar Sisko, Garak, Dukat, chiar și Bashir, O’Brien și Odo capătă un pic de consistență. În afară de Janeway și de doctor nu prea văd cine știe ce evoluție. Dar da, Janeway e făcută bine, Janeway pentru noi este Sisko doi. În rest, personajele sunt destul de șterse și îți ia mult până să prinzi un minimum de simpatie față de ele. Tom, Chakotay, B’Elanna, Kes, chiar și Seven of Nine sunt plictisitori – de-abia în ultimele sezoane își mai dau drumul.
  • Se refolosește aceeași idee la nesfârșit. Serios, jumătate din serial se bazează pe faptul că holodeck-ul funcționează defectuos cumva. Și nu sunt foarte multe moduri în care poate să funcționeze defectuos – cel mai des, problema e că ceva ce se întâmplă în holodeck și holodeck-ul nu poate fi oprit.
  • Ca toate celelalte serii din anii ‘90, Star Trek Voyager crește în timp. Ultimele sezoane sunt semnificativ mai bune, dar e păcat că au păstrat formatul de „cadru generic pentru povestiri SF&Fantasy” până la final – din punctul ăsta de vedere e un TNG2, fără să aibă același efect, același impact.
  • Cel mai bun episod rămâne „Bride of Chaotica!”, urmat pe-aproape de „Living Witness” și „Blink of an Eye”. Știu că Bride of Chaotica e subevaluat de obicei – dar să iei estetica primelor filme cu sunet și să o refaci atât de bine, mi se pare o reușită deosebită.
  • Știința este foarte mumbo-jumbo, o mormăială de la care la un moment dat te umflă râsul.
  • Tema absolut amuzantă din Voyager este „Janeway își bate joc de timeline”. Având în vedere că și „Kirk își bate joc de timeline” în noua serie Star Trek (filmele) cred că oamenii care lucrează la Star Trek au rămas fără inspirație, și copiază Timecop-ul lui Jean Claude Van Damme (vezi Timeless).
  • Grafic, Voyager e mai sus ca TNG-ul – și e și normal, practic e la distanță de două iterații ale francizei. Star Trek: Enterprise e primul care vine în format 16:9, și cred că și HD. Voyager, este încă 4:3, 576p. Aș fi spus că nu e foarte important, dar după ce am avut discuții cu mai mulți prieteni, unul din motivele pentru care le-a fost imposibil să urmărească seriile vechi de Star Trek e grafica și calitatea imaginii. Voyager e ceva mai ok din punctul ăsta de vedere, dar e încă departe.
  • Îl găsiți pe Netflix și e și subtitrat în română. Dacă puteți să treceți peste primitivismul grafic (dar și scenaristic), vă recomand să începeți de la TNG, și să le luați încet pe toate. TNG începe să fie bun de pe la sezonul 3. Dacă vă simțiți ultra-curajoși, începeți de la TOS, dar săriți peste sezonul trei pentru că e pierdere de vreme. Dar la TOS trebuie să înțelegeți că e o serie concepută și filmată în anii ‘60.