Statul român este cea mai mare corporație din România

Într-o discuție cu Vlad am reamintit ideea asta pe care am emis-o ca să enervez un angajat la stat care avea o problemă cu corporatiștii – și după ce am emis-o mi-am dat seama cât de adevărată e. Ceea ce face mult mai amuzantă toată ura oamenilor care urmăresc Antena 3 față de corporatiști. Dar hai să vedem care sunt diferențele majore care fac din statul român cea mai ineficientă corporație din România.

Toate elementele sunt acolo. În momentul în care nu angajează pe recomandări, examinările sunt destul de grele; dar foarte des se angajează pe recomandări și pe legături de rudenie, că oameni suntem și noi. Pentru că nimeni nu cere performanțe, acest lucru nu are niciun impact negativ asupra corporației – nu e ca și cum un deficit anual de 3-5% ne sperie.

Majoritatea dacă nu toate instituțiile sunt certificate ISO 9001. Nu glumesc, e și lege în sensul ăsta, am aflat cu stupoare zilele trecute. Teoretic, ăsta e un avantaj pentru noi, cetățenii care folosim serviciile acestei corporații. Practic, nu, dar asta e cu totul altă poveste.

Și acum să ne uităm un pic la structură. Și să avem un pic de onestitate față de felul în care corporatiștii chiar muncesc. Unii muncesc pe brânci și nu sunt apreciați, ci sunt folosiți. Foarte mulți primesc poziții de conducere fără să le merite – mai ales cei care nu le merită primesc poziții de conducere. Cei mai slabi, cei care nu muncesc mai deloc, sunt foarte des promovați pentru că au timp să pupe-n fund șefimea. Ăia de jos sunt singurii care muncesc, cei de mai sus sunt mereu în delegații să-și facă de lucru.

Sunt suficient de multe asemănări cu ce se întâmplă într-o corporație. Simplul fapt că e cea mai coruptă din corporații este pentru că supraviețuirea ei nu depinde de succesul ei în totalitate. Dovadă faptul că în momentul în care țara a fost înfrântă (1944), statul a avut, desigur, de suferit, dar a rezolvat problema redimensionându-se. La fel și după revoluția din ‘89, o altă înfrângere pe care statul a primit-o redimensionându-se. Statul e o corporație care nu moare decât prin eliminarea concretă a întregii administrații, practic o înfrângere totală, urmată de… exact, înlocuirea conducerii de la vârf cu cineva de nație străină. Practic, administrația statului e corporația care nu va muri niciodată.

Și dacă vă gândiți că la corporație se cere performanță, nu vă faceți griji, e foarte des doar în glumă, poate nu ați lucrat vreodată cu niște corporații, să vedeți cum se poate evita performanța cu o tonă de hârtii. Practic, dacă corporatiștilor le tai și cea mai mică urmă de control pentru performanță (sau le definești prost criteriile de performanță), dai peste niște angajați la stat perfecți. Ăsta e și motivul pentru care hârjoana dintre corporații și statul român e doar o glumă proastă, în realitate cele două tipuri de organizații se înțeleg perfect, și chiar se hrănesc una pe cealaltă.

Nu zic nu, e un sacrificiu să te dedici muncii în această corporație care e statul român. Dar e o muncă plăcută, plină de satisfacții pe termen lung, nu vedeți la domnul Dragnea, middle-manager ajuns CEO, ce viață bună are?

Acum la modul foarte serios – singurul mod în care putem să schimbăm nesimțirea statului român față de cetățean e să reformăm corporația cu totul. Știm cu toții că corporațiile pot fi reformate; e doar o provocare mai mare, că vorbim, totuși, de o corporație mult mai complexă. Din păcate, salariul de CEO nu e de un milion pe an, ci de vreo 24000. Se bagă cineva?