Știri din Japonia (sau ce nu ajunge pe la noi prin țară)

Citesc de cîteva săptămîni un ziar japonez, un fel de hotnews în engleză: The Japan daily press. Și aflu de-acolo cîteva lucruri interesante, dar cele mai multe știri sunt, recent, despre un posibil conflict serios între cei trei mari jucători din Asia Orientală.

Am început să citesc JDP acum cîteva săptămîni, curios fiind de reacția presei japoneze la uciderea Yurikăi Masuno în București. Și am văzut acolo o abordare calmă, interesantă, depărtată de scandalagismul local. Drept urmare am început să citesc mai mult despre ce se întîmplă prin Japonia.

La început am dat peste multe știri mondene (da, au și ei așa ceva). Mi s-a părut foarte interesantă o știre despre un fost președinte al IBM Japonia care a fost acuzat de (n-o să ghiciți niciodată) făcutul de fotografii pe sub fustele fetelor prin metrourile japoneze. E o știre foarte interesantă, și să vă explic cît de diferit e de ce aș fi putut citi similar în România. În primul rînd, faptul că un fost președinte IBM Japonia care merge cu metroul; la noi și managerul executiv pe vidanjă își ia mașină proprie. În al doilea rînd, comunicatul a fost făcut de către poliție (deci poliția a venit cu informația, nu vreun paparaț). În al treilea rînd, faptul că la japonezi a devenit aproape ‘sport național’ fotografiatul sub fustele fetelor. Prima oară m-a amuzat povestea, după care mi-am dat seama că nu e chiar atît de amuzantă, și poate fi chiar o chestie traumatizantă pentru fete. În fine, în cele din urmă, faptul că individul și-a dat demisia din funcția pe care încă o mai ocupa cu IBM, aceea de ‘advisor’.

Cum ziceam, mi s-a părut interesant; se află niște lucruri interesante despre o zonă extrem de îndepărtată (fizic dar și mental) de noi. De exemplu, ce vedeți un pic mai sus este o piesă oarecum reprezentativă pentru un curent muzical sud-coreean, K-Pop.

Dar prima știre în care am aflat despre acest K-Pop este una mai puțin mondenă. Era vorba de fapt de impactul pe care îl are asupra artiștilor coreeni conflictul între Japonia și Coreea de Sud.

După care, săpînd mai adînc, se pare că toată lumea se bate cu toată lumea pe insule. Și nu degeaba, ci și pentru că în jurul insulelor disputate s-a descoperit (ce altceva?) petrol. Drept urmare apar proteste în China (evident, spontane 😉 ) la care un individ e bătut la sînge doar pentru că era într-o Toyota. Mai adăugăm în melanj și arhipelagul Filipine și distracția e completă.

Semnele sunt destul de îngrijorătoare. Și nu o zic eu, o zice US Defense Secretary. Rămîne de văzut, de urmărit. Oricum, mi se pare ciudat că nu se vorbește mai mult pe la noi de lucrurile astea. În fond, toate electronicele și electrocasnicele noastre vin din Japonia, China și Coreea. Dar deh, există jurnalism în România? Hai mai bine să mai vedem o piesă de la Girls Generation, că nimănui nu i-a stricat să vadă nouă fete tinere și frumoase în desuuri vorbind o limbă pe care nu o priceapă.