Nu mai există știri și informații locale

Căutam aseară exit-poll-uri pe Brașov. Nu există. Căutam informații despre procesul electoral, despre câți s-au prezentat la urne la Brașov. Nu există. Există bâlciul de la București, există niște informații disparate, ba de la Cluj, ba de la Timișoara, dar de la Brașov? Nimic. Există informările pe care le mai dă Allen Coliban, dar cum el are propriul interes aici, practic va trebui să-l credem pe cuvânt. Nu e nimeni care să stea la BEJ să-i streseze cu întrebări, dar, mai ales nicio platformă pe care oamenii să urmărească informațiile astea. Bucureștiul este supra-reprezentat în social media - Twitter, Facebook, e plin de bucureșteni, justificat, cumva, că sunt cam 15-20% din toată țara, și cea mai mare concentrare urbană.

Presa locală a murit, luând traseul minciună→site-uri wordpress→clickbait→Facebook→mai mult clickbait→The END. Site-urile de informații locale subzistă haotic, fără un public dedicat, fără să fie o platformă de comunicare, fără să îi încerce măcar pretenția că ar încerca să strângă știrile zilnice. Fostele ziare sunt acum platforme de spam cu conținut în mare parte copiat din altă parte sau cancan-uri traduse din Daily Mail.

Există vreo șansă să se revitalizeze presa locală? Habar nu am. De fapt, subiectul ăsta îmi este atât de necunoscut încât nu am decât întrebări. Are nevoie lumea de știri locale? În absența știrilor locale, oamenii sunt mai informați prin Facebook? Absența știrilor locale e ceea ce îi aruncă pe oameni în brațele platformelor ca Facebook sau Twitter? Dacă asta se întâmplă pentru orașele relativ mici din provincie, modelul ăsta se va aplica și la nivel de țară, în care ne vom pierde încet încet capacitate de informare în defavoarea surselor de informare europene sau globale? Voi sunteți mulțumiți cu starea asta de fapt?

În fine, eu vroiam doar să aflu dacă Allen a câștigat votul pentru primărie în Brașov. Mi-e încă neclar, el zice că l-a câștigat. Dar habar nu am, sincer, pentru că nu am de unde să aflu.