Straight outta Ipotești ar trebui să fie film

Astăzi am văzut clipul cu „Straight outta Ipotești”, m-am repezit entuziasmat la Facebook să-i spun lui Teo că el și oamenii de-acolo sunt neserioși dacă nu-l fac o comedie absurdă de o oră și 40 de minute, cam ca Monty Python and the Holy Grail. Teo, însă, mi-a dat șah-mat cu o singură mutare. „Nici nu a ajuns in Trending 50”, a zis, și chestia asta m-a lovit în cap ca o măciucă.

În primul rând, pentru că are dreptate. Am încercat eu să dreg busuiocul, mai o glumă cu Cannes, cu costume, cu avorturi, dar răspunsul lui mi-a rămas amar în minte, că e adevărat. Da, clipul nu a ajuns în trending, și nu înțeleg de ce, că e una din cele mai deștepte și originale chestii pe care le-am văzut în ultima vreme. Uitați aici:

Și eu nu prea sunt obișnuit să tac din gură la chestii d-astea. Adică, serios, mi se pare nedrept, dar e cât se poate de adevărat ce zice Teo((nu Trandafir, ci Teo cu umor)) aici. Că oricum ai întoarce-o, aia e realitatea, că clipul ăla nu a ajuns foarte popular, și…

Și atunci m-am revoltat. Că nu e corect, că merităm și noi o comedie absurdă făcută bine; și acolo băieții (și fetele) arată că sunt dispuși să meargă mai departe, să ducă umorul suficient de tare în absurd cât să devină super-amuzant, nu penibil. Un film care prinde tragismul literaturii române în întrebarea esențială „Ce-a vrut să zică autorul?”, în cel mai amuzant mod posibil, ăsta e un film care trebuie să existe, așa cum MP&HG există.

E momentul ăla când revin la o idee mai veche. Faptul că publicul nu trebuie să aibă ultimul cuvânt în ce se face și ce nu. Publicul nu poate ști decât după ce vede produsul final; da, clipul de acum poate că nu concura cu Delia cântând „Acadele”, dar de ce există un astfel de concurs? Există pentru că, teoretic, ăla e locul unde se testează dacă ceva ar putea avea succes sau nu.

Căutam în sprijinul meu un clip scurt cu nu-mai-știu-cine, în care zicea că nu poți să faci nimic nou dacă asculți ce zice publicul; și că dacă oamenii din public ar fi atât de buni la a spune ce-și doresc, probabil s-ar fi apucat și ar fi făcut deja lucrul ăla. Eu evident o zic destul de prost, dar ideea rămâne, uneori trebuie să treci peste faptul că ideea ta nu e suficient de populară, și să crezi în ea. În cazul ăsta, mai ales, mi se pare că e o idee prea bună ca să fie ratată.

Dar îl înțeleg prea bine pe Teo, și de-aia m-am abținut să zic toate lucrurile astea Facebook. Că are și el dreptatea lui, că până la urmă ce contează e încrederea echipei în proiect; și singurul mod în care își pot construi această încredere e să vadă dacă primesc validarea pe canalele pe care le cunosc: Facebook, Youtube. Și acolo e greu, că ai de-a face cu un public din oameni a căror atenție e mai mică de 20 de secunde, și cu oameni care-și umflă cifrele artificial. „Straight outta Ipotești”, cu o referință la un film obscur despre hip-hop, cu un umor care nu se bazează pe cuvinte vulgare sau chestii directe, de joasă speță, pare că nu poate prinde nici la generația tânără, cu memorie de peștișor de acvariu, și nici la cea bătrână, pentru care umorul trebuie să fie aprobat de secretarul de partid și să aibă sens în cadrul programului realist-socialist de construire a omului nou.

Și a durut să aud de la Teo chestia asta, pentru că are și n-are dreptate și eu habar nu am cum s-o zic mai bine, dar o mai zic încă o dată. Cred că ar fi fain un film de genul ăsta. Aș da bani pe kickstarter dacă ar avea un scenariu bun și și-ar porni un proiect acolo.