Sublimul paradox

Prima oară cînd auzi că ‘less is more’ (mai puțin este mai mult) te bufnește rîsul. E și normal, auzi prima oară lucrul ăsta cînd ești prea copil să înțelegi despre ce e vorba. Apoi auzi în stînga și în dreapta – mai toți cei ce se vor ocupa de profesii intelectuale vor ajunge să se lovească de ‘less is more’.

Paradoxul din “less is more” a fost adoptat de arhitectul Ludwig Mies van der Rohe și a devenit motto-ul curentului minimalist. Logica paradoxului e una simplă, precum curentul din care face parte. Dacă ai un întreg, îl împarți în două bucăți, ai două bucăți mai mari, nu? Dacă îl împarți în trei, bucățile se micșorează, ai mai puțin în fiecare bucată… La fel cu patru, cu zece, cu o sută.

Pe măsură ce trece timpul, încep să apreciez din ce în ce mai mult valoarea lui Less is More. O văd exprimată în jurul meu, în tot ceea ce fac. Cu cît vreau să fac mai multe cu atît reușesc să duc la capăt mai puține. Cu cît încerc să văd mai multe filme, cu atît rămîn mai șterse și fără ecou în mintea mea. Cu cît mănînc sau beau mai mult, cu atît mai puțin simt gustul. Cu cît merg mai lent, cu atît degust mai mult fiecare lucru din jurul meu.

Se întîmplă însă ceva ciudat. Minimalismul e acum adoptat de toți ca și crez, ca și metodă de lucru. Totul se face minimalist, simplist, lipsit de culoare și de plăcerea detaliului. Cînd tot ce scrii sau spui e lipsit de savoarea detaliului mai poți aprecia vorbirea directă, fără ocolișuri? Cînd prea mulți renunță la detaliu, oare nu detaliul, minoritatea, devine acel ‘mai puțin’ care e de fapt mai mult?

Am obosit de la atîta minimalism. Toate interfețele sunt acum niște texte trîntite pe ecran fără nici un element de arhitectură care să le facă mai frumoase. Nu mai există linii curbe pentru că nu mai există nici linii drepte – nu mai există forme, nu mai există culori – totul a redevenit gri cu diverse nuanțe. Nimeni nu mai are curajul să creeze ceva complex; dacă e prea complex ne confuzăm cititorul/cumpărătorul/fanul. Dar eu vreau complexitate, vreau să văd mai mult, să simt mai mult, să visez mai mult. Și-atunci ce-i de făcut? Ne întoarcem la detaliu? Ne întoarcem la frumos sau reducem pînă la absurd și vorbim limbi prescurtate? Abia aștept prima campanie publicitară cu un pătrat alb. Pe fond alb.

Și aici e frumusețea sublimului paradox. Pentru că el se aplică la sine – less is more, but more is less – more less is less more! Și-apoi, ne tăvălim cu recursivitatea sublimului paradox, zăpăciți de complexitatea unui adevăr aparent banal.

PS: Pentru cei care nu înțeleg engleză, o posibilă traducere a paradoxului recursiv ar fi: “mai puțin e mai mult, dar mai mult e mai puțin – deci mai mult mai puțin e mai puțin mai mult”. Limba engleză are acest enorm avantaj al conciziei care nouă foarte des ne lipsește.

Comments

Sublimul paradox — 10 Comments

  1. Limba engleză are acest enorm avantaj al conciziei care nouă foarte des ne lipsește. -> Limba engleză are avantajul “less is more”. 🙂
    Intr-adevăr, se pierde din substanță cu acest higly acclaimed less is more, dar nu înseamnă că e neapărat rău. Un cititor confuzat, spre exemplu, va citi și va pleca. Dar un cititor care sesizează dincolo de paradox e un cititor ademenit, o personalitate curioasă să aprofundeze ceva, orice.
    Nu e totul să dai mură-n gură, mai avem nevoie și de câte-o pradă intelectuală, pradă pe care ne-o oferă cu grație acest less is more, ce ne pune la încercare imaginația. Și da, acest paradox e sublim în simplitatea lui, dar nu-l urâ pe el pentru mediocritatea noastră.

    • Din păcate imaginația mea e greu încercată în lupta cu minimalismul. Pur și simplu am pierdut valoarea lui pentru că, așa cum ziceam, nu are cu ce anume să mai contrasteze. Foarte des, în spatele minimalismului nu se ascunde nici un adevăr profund, ci pur și simplu lipsa de inspirație, de complexitate și de rafinament a autorilor.
      Foarte des, în ziua de azi, less really is less.

    • Nu vorbim de exerciții de imaginație cu puncte albe pe pânze albe.
      Cel mai simplu exercițiu: o femeie machiată din greu și photoshopată, încât arată ca o păpușă imbobilă, comparată cu o femeie simplă, eventual nemachiată, care te invită să o descifrezi.
      Un alt exercițiu simplu: tăcerea. Uneori, spui mai multe cu ea, decât cu 1000 de cuvinte.
      Nu te pune nimeni să te lupți cu minimalismul, nici să cauți reducerea la zero, ca să o persecuți. Doar subliniam că acest paradox, sublim cum e el, uneori te poate provoca mai mult decât 1000 de pagini de detalii și culori.

    • De acord, dar doar dacă există contrast. Altfel, tăcerea într-o mare de tăcere e banală, și ‘minimalistă’ e femeia fotoșopată – pentru că ei îi lipsește detaliul acela care deranjează. Uneori, pentru minimalism se muncește foarte mult.

  2. Tăceri și tăceri, femei și femei… E ca și cum i-aș descrie unui orb culoarea roșie. 🙂 Ești prea supărat pe tot minimalismul, ca să mai fii în stare să-l accepți pe cel care te-ar deschide.

    • Pe minimalism sunt supărat, nu pe conceptul din spatele lui. Două povești diferite – una e practica, alta e teoria. Aici ador teoria, dar practica îmi provoacă reacții neplăcute.

  3. Parerea mea e ca in software, minimalismul cu succes e minimalism doar aparent. In general software-ul e complex si are multe functionalitati, doar ca la suprafata totul pare foarte simplu.

    De exemplu: cautare stil Google, unde introduci doar ceva cuvinte si apesi un buton (ultima parte optionala). Ce e in spate in schimp …

    • Sunt de acord – căutare stil Google este genul de minimalism absolut natural, genul de minimalism cu care sunt ok. În schimb felul în care s-a modificat interfața GMail, de exemplu, este genul de minimalism care îmi displace. Genul de minimalism Apple unde optimizăm două-trei efecte ca să furăm ochiul cumpărătorului, dar tăiem din feature-uri și le vindem la următoarea versiune, genul ăsta de minimalism mă deranjează. Și poate nu neapărat minimalismul lui Apple; cei mai deranjanți sunt cei care pretind că urmează școala de gîndire Apple, care taie tot pentru că “aia e ce ar fi făcut și Jobs”. Oameni care cred că dacă pui pe o pagină web două texte corect aliniate nu mai ai nevoie de nimic în plus. Minimalismul ăla e un semn că oamenii de fapt refuză să mai gîndească, nu înseamnă deloc finețea lui less is more.

    • Da, de-acord.

      Acum stiu ca tie nu-ti place de Jobs, dar copistii lui sunt mult mai slabi, dp meu dv. Marea majoritate reusesc doar sa-i copieze scarbosenia.