Sunt sporturile electronice sporturi?
George Damian a reușit să-i facă muci cu fasole din șase cuvinte pe toți șahiștii în frunte cu Elisabeta Polihroniade, Kasparov și Karpov, și nu numai pe ei, ci și pe jucătorii de Go din zona asiatică((Poate că degeaba arunc nume precum Go Seigen sau Shusaku, nu au nicio importanță pentru cultura românească sau europeană)). Îi înțeleg confuzia. Ideea de sport pe care o are el în minte urmează idealul olimpic – atletul individual sau în echipă care reușește să își împingă corpul către limite. Nu e singurul care are în minte această idee și în mod sigur majoritatea românilor sunt în acord cu el. Cu excepția Elisabetei Polihroniade care, cum ziceam, probabil că ar fi fiert un pic în suc propriu să afle că nu e sportivă, ci că a practicat o chestie ridicolă.
Și acum să revenim cu picioarele pe pământ. În primul rând sunt două aspecte diferite din care putem vedea campionatul mondial de League of Legends. Primul aspect, acela al sportivilor participanți. Antrenamentele sunt lungi și dificile – spre deosebire de un sport precum șah sau go, un joc de MOBA (Multiplayer Online Battle Arena) este incredibil de intens, cu schimbări produse în fracțiune de secundă. Gândiți-vă la un joc de șah interactiv pe o tablă mult mai mare și cu doar 5 piese de fiecare parte – fiecare piesă cu diversele ei puteri și set de abilități. La care mai adaugi sute de pioni, turnuri specializate și o configurație, e drept, fixă, dar care poate să fie alterată foarte ușor. Un joc în care, ca în șah, strategia primează, dar și viteza de reacție, de capacitatea de coordonare în echipă și de viziune asupra intențiilor adversarului.
Un MOBA e mult mai complex ca jocul de șah, de aceea nu poate fi stăpânit cu memorări de mișcări – ci cu alt gen de memorări, de reacții, de jocuri anterioare. Un joc în care ai libertate maximă, dar și adversarul tău are aceeași libertate. MOBA-urile sunt jocuri complexe, în ciuda aparentei simplități.
Este League of Legends un sport? Da – sportivii aceia se antrenează zilnic, se adaptează la regulamente care se schimbă – fiecare upgrade de joc poate aduce reguli noi, parametri noi în joc. Este un sport pentru spectatori? Oh, da. Anul acesta League of Legends a avut mai mulți spectatori decât finala NBA, fiind surclasată doar de Super Bowl. Credeți că e penibil, că e ridicol? Încercați și voi să jucați – e gratuit, și nici măcar nu trebuie să știți engleză – localizarea în română e mai mult decât competentă 😉
Și avem și un român acolo. Îl avem pe Odoamne, că ăsta e numele de scenă al lui Andrei Pascu, românul din echipa H2K care a ajuns în cea mai înaltă fază a campionatului mondial. Vineri vor urma trei meciuri de foc care vor decide dacă va reuși să-și ducă echipa în sferturile de finală.
Ziceam în podcast că a dat un interviu unde a spus niște chestii foarte interesante – un lucru pe care chiar vreau să-l zic și-aici să rămână scris. În interviul de la in2gpu (apropos, îi urmăriți pe in2gpu? Ia puneți mâna și urmăriți-i) Andrei Pascu zicea:
S-ar putea să fie mai dificil pentru român să intre în zona profesioniștilor doar din cauza mediului în care cresc ca și jucători. Este un mediu mult mai neserios dar dacă se dedică (jocului) ar putea să aibă aceeași șansă ca orice altă naționalitate.
Ceea ce îmi amintește că problema numărul 1 pe care o percep în jurul meu este lipsa profesionalismului – așa că nici nu mă miră că sporturile electronice sunt văzute ca ceva complet neserios în România – nu e ca și cum am lua orice alt sport sau orice altceva în serios.
Așa că nu contează dacă esports sunt sau nu sunt o chestie ridicolă. Întrebarea e: „te bagi sau nu te bagi? Și dacă o faci, o faci cu seriozitate, sau nu?” Nu de alta, dar în aceleași momente în care atleții erau divinizați, actorii erau văzuți ca prostituate sau ultimii oameni iar homosexualitatea era văzută ca un triumf al virtuților. Ca și dovadă că nu ar trebui să ne facem un compas moral din cultura veche, că s-ar putea să fim foarte selectivi în chestiile pe care le admirăm.