Tocmai am văzut Surogate – filmul nou cu Bruce Willis în care, în mod ciudat, nu mai salvează tot universul. Mai mult, Bruce Willis nici măcar nu e de partea celor buni. Sau, nu mi-e clar, în zilele astea diferența dintre bine și rău e foarte ciudată.

Surogate este un film ciudat făcut după un comic book, născut cu cyberpunk-ul anilor 80 în minte. Are toate șansele să devină un film cult, a la Bladerunner. E suficient de prost cît să fie bun, și e suficient de bun cît să fie clișeu. Are scene de acțiune, counter care e întrerupt la 01 secunde, cîteva idei interesante, oameni de știință nebuni și, evident, pe Bruce Willis.

Surogatele sunt roboți controlați de oameni (cam ca în RPG-uri) prin care toți ajung să-și trăiască viața – adopția masivă a surogatelor a făcut să se creeze o tabără de retrograzi human-only care sunt conduși de un profet care e și el, la rîndul lui, controlat de omul de știință dement.

Willis descoperă că există o armă care omoară controlorii (meatbags) prin surogate și află că tocmai omul de știință nebun care a inventat surogatele s-a pus să le distrugă, și evident, Willis rezolvă tot.

La sfîrșit avem satisfacția că toți roboții mor, că oamenii nu mor, și o scenă de angoasă totală în care oamenii (meat bags) încep să iasă pe stradă în pijamale. Dar atenție, nu e în  linie cu politica partidului – lumea perfectă este înlocuită de lumea imperfectă, conservatoare (yeah, it’s all politics these days).

Și acum, înapoi la surogatele noastre.