Țara cu un singur gras – Adelin Petrișor

Poate aș fi un pic prea avîntat dacă aș spune că consider această carte o lectură necesară oricărui adolescent. Țara unui singur gras nu e o lectură elevată din punct de vedere artistic. E un reportaj dintr-o excursie de 7 zile în Coreea de Nord, sărac în informații (pentru un motiv bun, citește mai departe), care te dă peste cap. Grasul, evident, e capul regimului, Kim Jong Un, fiul lui Kim Jong Il, nepotul lui Kim Ir Sen, iar înainte de Kim Ir Sen nu a existat nimic în țara aia (cel puțin din punctul de vedere al regimului).

Cartea e scurtă și se citește repede. Avem constant viziunea lui Adelin Petrișor, din spatele gardurilor puse de către regim între el și restul Coreei de Nord. Dintr-o închisoare pe invers, el rememorează episoade care par desprinse dintr-o Românie a unui Ceaușescu ce nu a murit în 1989, ci care și-a transmis mai departe paranoia, nebunia, închizînd complet țara, ucigînd moral și mental oamenii.

„Țara unui singur gras” e ca o carte de antropologie. Ea relatează contactul între două civilizații, o civilizație care s-a închis în anii ‘50 și a regresat, și exteriorul, noi, care avem privilegiul de a vedea povestea din afară. Înconjurați de un gard construit pentru ‘siguranța lui’, reporterul încearcă constant să evadeze. Nu reușește însă să vadă prea multe, și, din păcate, fiecare încercare de a ieși din supravegherea regimului eșuează. Reușește să întrevadă cîteva lucruri: cozi lungi la magazine, oameni care adorm în mijlocul cuvîntărilor tovarășului. Dar per total, din întreaga povestire lipsește informația – nu pentru că reporterul nu e capabil să o transmită, ci pentru că nu are ce. Acoperit de white-noise, el încearcă să extragă informația relevantă, însă multă din ea e scoasă prin analogie cu propriile impresii lăsate de amintirile comunismului român.

E o carte care-ți lasă un gust amar. Într-un fel simți, ca și autorul la finalul cărții, ușurare din faptul că ești născut în Europa, ai mai multă libertate din start.

Cînd am citit cartea nu am putut să nu-mi amintesc un episod cutremurător: intervievați, niște protestatari Occupy Wall Street plîngeau după Kim Jong Il, și explicau cum muncitorii din Coreea de Nord sunt respectați mult mai mult ca cei din Coreea de Sud. O țară de 25 de milioane oameni, cu toții închiși într-un imens lagăr, iar cei care trăiau în libertate (inclusiv libertatea de a protesta contra regimului) se plîngeau că nu au libertățile extraordinare ale muncitorului nord-coreean.

Lectura acestei cărți e imperios necesară pentru acești oameni. O carte eveniment, necesară, care poate deschide ochi… Mai ales, că, pentru a-l cita pe Adelin Petrișor, comunismul e reversibil. Nu avem voie să uităm, nu avem voie să ignorăm. Poate odată o să ignorăm dreptul nostru fundamental de a spune ’nu’ lucrurilor care ni se bagă pe gît, și atunci o să fie ultima oară pentru următorii 50 de ani. Nu știi niciodată ce ambiții bizare mai au băieții de bine de la conducerea noastră. Da, ăia care dau legi în miez de noapte.

Așa că ar fi bine să înțelegem mai bine drepturile noastre, să le apreciem, și să nu ni le mai tăiem singuri. De-asta, atunci cînd sunt lucruri precum cele de săptămîna asta, ar trebui să spunem. Altfel suntem la mîna următorului Kim Ir Sen. Și ce, nu ar fi bine? Dă slujbă, dă mașină… Ceea ce îmi reamintește unul din cele mai interesante dialoguri descrise în carte, între ghidul coreean, Adelin și cameramanul care nu prea se abținea să îi spună pe față ce părere are despre toate lucrurile pe care le avea coreeanul:

– … Avem de toate. Partidul ne dă apartamente…
– Sunt ale voastre? Le cumpărați? l-am întrerupt eu.
– Nu, nu există proprietate privată. Dar ce mă interesează? E al meu, e modern? s-a fudulit Ri. Tu ce apartament ai? Câți metri pătrați are, Cotolin? a încercat el să schimbe discuția.
– Păi, am unul de trei camere. Vreo 70 și ceva de metri pătrați. E al meu. Dar tu, Ri?
– Eu am un apartament de… a făcut o pauză de câteva secunde și a continuat: de 150 de metri pătrați. E nou, aproape de centru, s-a mândrit ghidul.
– Ai un căcat, Ri! Și dacă ar avea 150 de metri, deși nu cred, tot nu e al tău. E clar! i-a retezat-o colegul meu ghidului. Tu doar stai în el, prietene. E o diferență.

Adelin Petrisor. Tara cu un singur gras. Polirom. e-book.

E de citit. Puneți mîna, căutați-o în librării sau cumpărați-o e-book. E una din cărțile alea care se scriu o dată la 20 ani, că doar atunci mai dă drumul regimul la cîte-un reporter străin.