Te lași sau nu te lași de blog? (Jazz în cârciumi)

În după amiaza asta am ieșit la o plimbare prin oraș și am ajuns într-o cafenea. Nu contează care, că nu despre asta vreau să vorbesc. Vreau să las aici ca să rămână scris pentru posteritate că cârciumile în care se pun radio-uri de jazz sunt locuri plictisitoare care îi musai să fie evitate, pentru că muzica jazz nu e făcută să stea pe fundalul sonor al unei interacțiuni umane. Muzica jazz trebuie ascultată, simțită, urmărită, înțeleasă – e un spectacol în sine, sau suport pentru un spectacol – nu e suport pentru o bere și-un suc. 

Așa că dacă vrei să ai jazz în cârciuma ta asigură-te că ai oameni care îl cântă live și că e motivul pentru care vin oamenii la tine – altfel alege-ți ceva muzică pop sau tehno (există și ceva mai lent, dacă vrei să dai un sentiment mai “mellow”), sigur găsești ceva să satisfacă gusturile. Altfel, tot ce faci e să-i faci pe oameni să urască muzica jazz sau o să vină singuri să asculte muzica. Ori nu cred că vă ajută.

Așa. Revin la întrebarea aia de mai sus. Mă las, sau nu mă las de blog? Păi, depinde cum te uiți la problemă. În principiu o să mă las de chestiunile efemere și o să încerc să scriu lucruri pe care să pot să le citesc peste 20 de ani și să nu am nevoie de contextul zilei. În principiu. Sunt neserios și nu mă țin de cuvânt, da’ zău dacă îmi pasă.

Îi chestia că îmi vine uneori să zic oamenilor chestii ca asta de mai sus, sau ca faptul că Star Wars e o serie slabă pe care JJ Abrams nu poate decât să o îmbunătățească. Îmi vine să-mi pun undeva ideile astea contondente, și să nu fie proprietatea lui Zuckerberg sau lui Page. Să fie proprietatea lui Je, lui persoana întâia singular, că de aia îmi pasă și în aia am încredere.

Un lucru pe care o să-l fac, însă, va fi să nu mă mai cert cu oamenii pe blog. N-are sens. Când o să îmi treacă lenea o să fac ceva mârșav, gen să forțez Facebook comments sau Google + comments – sau poate Disqus, ceva ce să necesite suficient de mult efort din partea comentatorilor ca să comenteze, și suficient de frustrant ca dacă marchez un individ ca spammer să fie relativ impractic să-și facă zece conturi să comenteze. Alternativa, aia în care nu mai comentează nimeni, e bună și aia, dar aș prefera să dau iluzia că sunt o țâră interactiv.

Și acum chiar am o definiție bună pentru “de ce scriu”. Păi e simplu, scriu ca peste vreo 40 de ani când oi fi bătrân și senil să-mi amintesc că eram rău de gură și când eram tânăr, nu doar atunci.

Jurnal

Dacă mă las de blog teroriștii câștigă


Comments

Te lași sau nu te lași de blog? (Jazz în cârciumi) — 10 Comments

  1. O veste buna de dimineata! Am intrat in fiecare zi, de cand ai zis ca nu mai scrii, sperand sa te razgandesti. Ce bine ca s-a intamplat! 🙂
    Succes!

  2. muie ma cu pretiozitatea ta de primadona. daca vrei sa scrii, scrie, daca nu, nu, ce atatea discutii si explicatii si ofense ca nu te intelege lumea si comenteaza superficial. aici e internet, nu e biblioteca academiei sau cercul de lectura sf din rosiorii de vede, normal ca toti idiotii comenteaza fara macar sa citeasca despre ce e vorba si doar ca sa te enervezi. ca sa intaresc asta, deci muie!

  3. Chiar Dorine, ce sunt ifosele astea? cine te injura si nu e civilizat ii stergi comentariul, ca nu traiesti ca Zoso sau ca alti muritori din trafic si reclame, mie imi place cand nu e cineva de acord cu mine, am ocazia sa vad cat de prost e si cat se strofoaca sa ma combata, si in ce moduri.

Comentariul tău