Teama de inconsistență în protestele Roșia Montană

Protestele pentru Roșia Montană sunt inconsistente, și aș vrea să nu insist asupra acestui aspect. Voi aminti însă că 1) se cere decizie politică și 2) se cere demisia factorilor politici de decizie. Băieți, ori alegeți una, ori pe-ailaltă. Dacă vreți să se acționeze, tăiați punctul cu demisia lui X, Y, Z și T. Inconsistența aceasta însă e naturală revoluțiilor de stînga: ‘Cereți imposibilul’ este dezideratul pentru revoluția permanentă ordonată de criminalul Marx.

Am propus într-o postare anterioară modificarea direcției protestelor. În fond, problema de la Roșia Montană e una de corupție și de încălcarea drepturilor cetățenești; cînd însă statul e vădit corupt și ia niște măsuri pe care fiecare individual nu le-ar accepta dacă ar avea de ales, protestul față de dezastrul de la Roșia Montană devine automat un praf în ochi, o mișcare menită să deruteze. Cu atenția concentrată pe subiectul Roșiei Montane care ar putea trena pentru luni de-acum încolo, tinerii nu mai văd cum politicienii atacă problemele de interes direct pentru ei. Și în cazul acesta e vorba de DNA, și, de exemplu, de dosarul care din nefericire tocmai a ajuns pe biroul Codruței Kovesi.

Am întrebat în postarea anterioară de ce nu se protestează și pentru lucrurile astea. După cum ne-a arătat experiența din 1933 sau cea din 1947, e mai important să nu cedăm dictaturii și corupției decît chiar raderea unui munte din Apuseni. Și dacă stăm bine să ne gîndim, un protest viguros contra corupției nu ar scoate de pe masa de dialog problema Roșiei Montane, nu?

Dar nu există un protest contra intruziunilor abuzive în justiție, făcute și de Băsescu și de Ponta și și de Antonescu. Unii au spus că nu vor protesta pentru că ei nu sunt băsiști (a identifica băsiștii în țara asta a devenit obsesie primordială, e clar că e de bine să fii băsist). Alții, mai apolitici, au spus că ei nu se bagă că e politică – deși protestul lor e și politic. Iar alții spun că nu vor să devină inconsistenți, și vor să se concentreze pe fiecare problemă în parte. Întîi, zic ei, Roșia Montană.

Așa că le zic: nu vă fie frică de inconsistență; protestul e deja inconsistent. Nu mai cereți imposibilul, cereți posibilul. Vă e frică de a fi considerați băsiști? E ok, eu sunt considerat băsist de vreo cîțiva ani, și nu e o problemă. Protestați pentru o justiție liberă, pentru chestiile fundamentale ce ni se iau, oameni buni. Și dacă faceți asta, promit că mă alătur protestelor. Chiar o să ignor stîngeii spălati pe creier cu citate din Norzeatic și manifestul comunist.

Dar dacă nu protestați contra imixtiunilor în justiție înseamnă că de fapt sunteți complici la nedreptate. Pentru că faceți jocurile celor corupți, și le dați mînă liberă să-și bată joc de drepturile voastre. După care o să vină să vă aresteze din casă, și o să vă judece acea justiție pe care acum cu deplină cunoștință de cauză o lăsați acum să se corupă. Nu de alta, dar nu cumva să fiți considerați băsiști.

Comments

Teama de inconsistență în protestele Roșia Montană — 4 Comments

  1. Nu glumesc, dar justiția independentă a lui Băse era mai bună decît asta independetă a lui Ponta. Că_ contează cel mai mult imaginea, nu substanța. Măcar pentru asta merită apreciat Băse.

  2. Dar organizeaza-te Dorine, fa tu un protest pentru sustinerea lui Lucian Papici. Eu vin!

  3. Pingback: NU exploatărilor de la Roșia Montană | Obisnuit.eu