Tehnocultura

Urmăresc de ceva vreme unul din cele mai faine bloguri tehnice din România: Tehnocultura. E genul de blog care lipsea foarte mult din online-ul românesc, genul acela de blog care te face să zici: da, mă, uite, se poate și altceva. Un blog accesibil oricui, cu informație excelentă.

Blogul se concentrează pe știință, și aduce informații noi din diverse domenii. Autorul este Manuel Cheța, cel pe care vi l-am recomandat acum ceva vreme în legătură cu articolele despre ESO@50. Colegul de ocultă s-a decis să facă un blog separat pentru postările despre știință, din ce în ce mai numeroase, și bine a făcut – stilul și abordarea sunt binevenite pentru online-ul românesc.

Ce îmi place foarte mult la Tehnocultura.ro este în primul rînd nivelul la care sunt prezentate informațiile, abordarea fiind accesibilă pentru oricine, fără foarte multe cunoștințe anterioare. E foarte fain să vezi postări despre noutăți din astronomie și fizică prezentate într-un limbaj accesibil, fără să se piardă foarte mult din fondul informației. Apoi, îmi plac subiectele abordate; simțeam lipsa unui blog de știință la nivelul acesta, fără rata mare de zgomot/informație pe care o au site-urile importante din afară. Cele mai interesante informații, rezumate în română, pentru oamenii care nu au foarte mult timp să caute.

Tematica e diversă: Tehnologie, Tech-art (artă folosind tehnologia), știință, cultură generală (știință/tehnologie), online și chiar interviuri cu oameni de știință. Exemplu de interviu e cel cu John Liske, care lucrează în cadrul ESO la Project Science pentru crearea celui mai mare telescop astronomic din lume (E-ELT, 36 metri în diametru). Manuel a fost la ESO, de unde a scris impresiile și a realizat acest interviu; sper să mai urmeze și altele.

Așa că o să-i urez viață lungă proiectului Tehnocultura, de departe cel mai interesant blog apărut pe online-ul românesc în ultimii ani.

Comments

Tehnocultura — 2 Comments

  1. Nene, ai vorbit foarte fain de blogul meu si iti multumesc. Sper sa iti placa si in continuare ce pun acolo 😀