Tentația de a nu mai comunica public

Cum bine zicea Ovidiu, Andrei Pleșu a ajuns la acel punct al vieții în care orice blogger anunță că nu mai scrie. E ca și cum într-un restaurant enorm le spui comesenilor că deoarece prea multă lume vorbește și muzica e dată tare, tu vei înceta să mai vorbești. În semn de protest, semn că te-ai săturat să vorbească 100 de alții peste tine, nici nu mai contează.

Cred că dacă mă uit în arhivă o să găsesc și eu câteva postări în genul ăsta, poate chiar undeva în două cifre. Tentația e foarte mare să fac lucrul ăsta, și am învățat că cel mai simplu loc să îți impui ideile într-o cameră în care toată lumea vorbește este fie să fii omul care face giumbușlucuri ca să fie centrul atenției, fie să ieși și să aștepți să se strângă oamenii în jurul tău pe hol, sau în fața restaurantului, la „o țigară”.

Pentru mine, ieșirea lui Pleșu de la Adevărul e binevenită – dădea un aer de credibilitate nemeritat platformei de spam Adevărul. Acum, măcar, știm că originalul va fi postat pe Dilema Veche, și articolele vor fi preluate. Deci puncte în minus pentru platforma de spam, și Pleșu plecând e o aliterație interesantă. Pleșu pleacă plângând!

Dar e irelevant. Absența sau prezența lui Pleșu în online e irelevantă, la fel ca și prezența oricui. Singura persoană pentru care prezența asta e relevantă e persoana I singular. Vrei să comunici pe blog? Cool, fă-o. Nu vrei să comunici public? Ok, nu o fă. Vrei să îi stresezi pe oameni cu opiniile tale? Mergi și comentează la oameni pe blog. E oricum prea plin „internetul” de oameni. E nevoie de altceva, de o selecție mult mai bună, ceva care să te valideze numai prin prezența ta acolo. Într-o vreme, asta erau ziarele – prezența unui text de-al tău într-un ziar garanta valoarea. Acum nu mai e cazul.

Și nici nu se poate face o platformă care să facă treaba asta, pentru că imediat platforma respectivă s-ar îmbolnăvi de aceleași probleme de care se îmbolnăvesc toate încercările de genul ăsta. Așa cum era contributors, totb, blogurile adevărul, și toate alte câteva sute nenumite, toate s-au lăsat intimidate de cifre și de comentatori.

Pentru că azi, un cuvânt e la fel de greu dacă e spus de un debil sau de un înțelept. Nu mai există niciun diferențiator. Care e diferența între blogurile Adevărul și wordpress.com? Păi e simplu, wordpress.com nu va permite niciodată reclame la clipuri cu „a făcut sex cu patru oameni și l-a dat în judecată pe cel care a filmat-o”. Costă zero lei să deschizi un blog, și de când costă zero lei să deschizi un blog, conținutul de pe un blog, că e al lui Pleșu sau al lui Ghiță-ncurcă-lume, valorează tot atât.

Din păcate, nici măcar plecarea lui Pleșu nu e Galtiană. Absența lui nu va spune nimic nimănui. Absența nu mai e o declarație, e doar o voce în minus într-un vacarm generalizat.

Pleșu plecând plângând, ilustrat folosind Dragon Age, © Bioware


Comentariul tău