The Big Bang Theory și cultura tocilarilor

Ok, a venit momentul să mărturisesc că de vreun an încoace am reușit să strâng timp să mă uit la Big Bang Theory. Îmi amintisem că era semi-amuzant, și mi s-a părut o idee bună să-l reiau. 12 sezoane de câte 24 de episoade de câte 20 de minute, și până se termină ajungi să le regreți pe toate.

Pentru că BBT nu e despre „geeks”, „nerds”, ci despre cum îi vede o echipă de scenariști care s-a uitat la niște filme cu tocilari. În teorie e vorba despre doi oameni de știință care locuiesc în același apartament, unul e sociopat și celălalt e semi-normal, și au un prieten inginer și un prieten indian în astrofizică.

Primele sezoane sunt cam tot ce știm despre cultura geek din filme. Niște oameni dezechilibrați care vorbesc despre comic books și despre câteva evenimente culturale actuale (probabil sponsorizări), niște excentrici neintegrați în societate, incapabili de relații coerente, mai multe fire narative secundare despre cum o prietenie dintre doi tipi nu poate să fie decât gay sau sclav-stăpân, și despre cum super-geniile știu totul despre orice (și li se permite orice). Îi vezi la lucru foarte rar spre deloc; cred că undeva prin sezonul 5-6 își amintesc că, stai, oamenii ăștia au ceva joburi, hai să ne facem că ei chiar lucrează. Abia în sezonul 8 dau impresia că ar fi angajat un consultant cât de cât bun, care să le zică că există și altceva decât Star Wars/Trek.

Invitații ocazionali dau un pic de credibilitate. Wil Wheaton apare de mai multe ori, aproape apologetic pentru rolul Wesley Crusher din The Next Generation (un serial atroce în primele serii, încă influențate de Roddenberry). Mai apar ocazional niște nume mari – Stephen Hawking (care nici măcar nu are parte de un RIP în lumea fizicienilor care vânează Nobelul), Mark Hamill, Neil Gaiman, Neil DeGrasse Tyson, Nathan Fillion, Bill Gates, sau Elon Musk, ca să-i numesc doar pe cei de care mi-am amintit acum, pe loc. Cu o longevitate ieșită din comun, cumva, BBT a devenit un punct de referință, cu toate că e doar o colecție de stereotipuri prost asamblate. BBT este celebru pentru că e celebru, și e celebru pentru că a rezistat mult în epoca de aur a serialelor Tv (pe vremea când se piratau în prostie).

Urmărindu-l, însă, am început să înțeleg un pic mai mult despre cum reușesc realizatorii serialului să zică nimic în atât de multe episoade. Și mi-am dat seama că mai toate sit-com-urile au o componentă educațională (poate chiar brain-washing) pe care după o vreme o poți identifica foarte ușor. Câteva exemple:

  • Dacă ești super-geniu totul e permis
  • Într-o relație cine zice „Te iubesc” primul pierde. Cel mai bun motiv pentru prima despărțire e că celălalt ți-a zis „Te iubesc”.
  • E normal ca oamenii să-și urască și disprețuiască partenerii din relații.
  • Bullying-ul la școală e nu doar ok, ci și necesar. Chiar dacă fiecare episod pe tema asta explică cât de rău e bullying-ul de fapt îl legitimizează.
  • Motivul pentru care super-geniile sunt antisociale e că au fost bullied la școală.
  • Singurul mod în care te poți valida ca geniu e să-ți placă Star Wars, și Spock și Kirk.
  • Dacă ai trecut de vârsta X nu mai poți să… e prea târziu să… sau „la 30 de ani trebuia să am de toate”
  • Toate nunțile au nevoie de luni de pregătire și creează o criză existențială chiar dacă cuplul respectiv e împreună de 5+ ani.
  • Există cel puțin un episod dedicat rochiei de mireasă.
  • E normal să-ți urăști familia.
  • Dacă ești X trebuie să-ți placă Y (da, se face product placement la greu).
  • Fiecare sitcom trebuie să aibă cel puțin un episod cu nașteri. Toată lumea se grăbește la spital, toate nașterile se întâmplă cu întârziere, și toate nașterile sunt cu peripeții care le reamintesc celor implicați că sunt o echipă (în acel sitcom)
  • Femeile au drepturi egale și au realizări pe măsura bărbaților, dar doar în episoade dedicate acestei probleme sociale. În rest sunt 50s housewives sau femei ușoare și alcoolice.
  • Femeile urăsc jocurile pe calculator, care sunt inamicul lor nedeclarat. Bărbații urăsc chestiile care le plac femeilor cu excepția personajului gay care excelează la chestii feminine.
  • Dacă ești bărbat care nu e gay și nu suferi de masculinitate toxică ești anormal, cu excepția episoadelor dedicate problemei masculinității toxice în care îți dai seama că masculinitatea ta e toxică.
  • Poți să deprinzi un hobby într-un singur episod și să îți iasă mai ceva ca unui profesionist.
  • Trebuie să existe un episod în care să-ți amintești că rasismul e rău.
  • Canapelele trebuie să stea în mijlocul apartamentului, și apartamentele au sute de metri pătrați.

Cumva, toate sitcomurile par să scoată dintr-un rețetar aceleași povești și să le recicleze cu personaje diferite. BBT însă ar fi avut șansa să facă ceva mai mult, ancorându-se, teoretic, în cultura emergentă, a internetului. Nu a făcut-o, însă, decât târziu – până în sezonul 8 singurul mod în care se semnaliza calitatea de „geeks” a personajelor era excentricitatea și o pasiune irațională pentru Star ****1)Wars, Trek, you choose your poison, care e pasată ca un card de acces în lumea geek.

Și mi se pare că la tot pasul tot ce reușesc să facă e să râdă de oamenii care pun pasiune în ceva, orice. BBT pare genul de serial care învață oamenii că pasiunea e ceva rău, că normalitatea e o indiferență mediocră spre care oricine ar trebui să tindă – cu excepția super-geniului, care trăiește doar pentru eroica umilire a tuturor celorlalți. Normalitatea e prost coregrafiată și devine obositoare. Personajele principale au zero umanitate, sunt doar niște roboței de prezentat niște situații standardizate.

E păcat. O oportunitate ratată și o pierdere de vreme, plus câteva reclame la produsele pe care să le achiziționezi dacă vrei să fii geek. Cum zicea un băiat în The Guardian, the long nightmare is finally over.

“The Plagiarism Schism” — Pictured: Howard Wolowitz (Simon Helberg), Bernadette (Melissa Rauch), Rajesh Koothrappali (Kunal Nayyar), Amy Farrah Fowler (Mayim Bialik), Sheldon Cooper (Jim Parsons), Leonard Hofstadter (Johnny Galecki) and Penny (Kaley Cuoco). Photo: Michael Yarish/Warner Bros. Entertainment Inc. © 2019 WBEI. All rights reserved.

NOTES   [ + ]

1. Wars, Trek, you choose your poison

19 Replies to “The Big Bang Theory și cultura tocilarilor”

  1. UrsuPolar

    Eu recunosc, ma uit la seriale de genul TBB cand mananc. Not good, not bad, sa fie. Multe din ele (Friends, Seinfeld, Married with children, etc.) le vad prin lentila nostalgiei. Memberries.

  2. Dorin Lazăr

    Și eu tot când mănânc mă uit. Dar după o vreme începea să-mi pice greu la stomac. Sunt câteva seriale de 20 de minute chiar bune: Brooklyn 99 e un exemplu. Dar sunt prea puține care să nu-mi producă nervi și să nu-mi insulte intelectul.

  3. UrsuPolar

    Gand la gand. Weekendu asta am revazut Brooklyn 99 – sezonul 3. Still good. Cand vreau sa merg la sigur, ceva din The Simpsons sezon 1- 8 (sunt un purist snob, stiu) sau Futurama. Never gets old.

  4. Dorin Lazăr

    Futurama l-aș scoate și eu de la arhivă, nu îl găsesc pe nicăieri online (cel puțin nu-l găseam acum trei-patru ani când îl căutam). Altfel o să ajung să fac pauze de 40-45 de minute la prânz, să mănânc pe ceva serial mai lung.

  5. Dorin Lazăr

    IT Crowd l-am văzut, a fost chiar ok. Dar raritate, și puține episoade că sunt britanici. Mă gândesc să mă uit, poate, la Silicon Valley, deși nu sunt 100% sigur. În plus, am alergie la Rick and Morty și chestii similare.

  6. UrsuPolar

    Sillicon Valley e un roller coaster. Incepe bine, devine prost, isi revine, e mediocru, e genial, ai impresia ca au externalizat scenariile catre oameni din India(this is racist), apoi iar o bucata buna. Daca ai cunostinte minime de computadoare, o sa iti vina sa arunci cu ce ai in mana in tv foarte des si parca sezoanele 2 si 3 au episoadele identice: incepe episodul cu rezolvarea unui cliff hanger din episodul precedent, urmeaza plotul pentru urmatoarea chestie faina, urca, urca, si apoi cineva face ceva super idiotic si se termina episodul cu un alt cliff hanger. And repeat.
    Persoaneje cliseu (the indian it guy, the goth/dark programmer, the chinese dev, the lazy stoner, the likeable idiot), uneori foarte telenovela, paralele la situatii contemporane cu perioada in care a rulat, HOTDOG, NOT HOTDOG.
    Pe partea cealalta, daca ai face un serial de genul asta realist, ar fi cu unii care scriu cod cu castile pe urechi, stau 50% din timp pe stackoverflow si comenteaza pe bloguri in loc sa lucreze… wait!

  7. Perkele

    nu e mirare ca majoritatea celor care traiesc din comedie urasc TBBT
    +1 la cam tot ce ai spus, eu m-am apucat de TBBT cand era pe la sezonul 2, am vazut vreo 5 episoade si m-am plictisit: umor obosit cu clisee si mai obosite din care era evident ca nu a fost scris de oameni care cunosteau cu adevarat sau admirau subcultura despre care scriau glumitele.

  8. Dorin Lazăr

    Prin sezoanele de final s-au agățat o mulțime de vedete care au dat un pic de credibilitate show-ului, din păcate. Nu pot să nu deplâng aparițiile lui Hawking, de exemplu, dar asta e. Până la urmă și IFLS e mega-popular, nu?

Comentariul tău (dacă comentezi prima oară, comentariul va ajunge în moderare)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.