The last of us, part II - de ce vorbește toată lumea despre el?

„The last of us: part II” este un joc video pentru consola PlayStation, lansat în 2020. Un joc așteptat, continuarea unui joc din 2013, TLOU2 a stârnit numeroase controverse care l-au adus în atenția publicului larg. Postarea aceasta nu e o recenzie, chiar dacă voi include, în linii mari, povestea jocului. Nu l-am jucat personal (nu dețin platforma), dar am urmărit un playthrough complet, am citit despre el suficient cât să-mi formez o părere. „The last of us: part II” este unul din cele mai polarizatoare producții de acest gen din ultimii ani și este un studiu de caz extraordinar pentru oricine vrea să înțeleagă starea discursului public în 2020. Este un articol care e prea puțin despre jocuri și prea mult despre politică și discurs public. Ce m-a determinat să scriu despre TLOU2? Prezentarea cursului de „jocuri video” de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, așa cum e făcută în Scena 9.

Povestea jocului

„The last of us” este un „horror de supraviețuire” jucat la persoana a treia. Te plimbi cu un personaj (sau două, dar controlezi un singur personaj la un moment dat) printr-o lume post-apocaliptică. Prima parte a jocului, lansată în 2013, se desfășoară la 20 de ani după ce o pandemie cu o ciupercă ce îi transformă pe toți în zombi pune stăpânire pe pământ. Joel e unul din puținii supraviețuitori - este un contrabandist plătit să o ducă pe o fată, Ellie, din punctul A în punctul B. Ellie e imună la boala zombi, și e posibil ca Ellie să fie cheia vindecării acestei boli. Cei doi trec prin aventuri împreună, se leagă între ei o relație deosebită, dar când ajung la destinație Joel află că până la urmă soluția doctorilor care o studiază pe Ellie e să o eutanasieze. În disperare, Joel omoară tot staff-ul medical și fuge cu Ellie.

Partea a doua continuă povestea la patru ani după acest moment. Ellie și Joel au găsit o comunitate crescândă într-un mini-oraș, dar relația dintre ei se răcește, cu Joel care se simte încă vinovat că nu a lăsat gruparea respectivă să găsească un leac pentru boala zombi. Într-una din patrulele prin teritoriul dominat de zombi, Joel salvează un grup de prieteni, printre care și Abby. Abby se dovedește a fi fiica doctorului omorât de Joel pentru a o salva pe Ellie, și îl omoară pe Joel în mod brutal. Ca și consecință, Ellie pleacă împreună cu Dina, iubita ei, să o vâneze pe această Abby, se întâlnesc dar sunt învinse de Abby, care le eliberează. Un an mai târziu Ellie și Dina par fericite locuind la o fermă, însă Ellie e obsedată de Abby - pornește în căutarea ei, o găsește după ce e răpită de o altă grupare de supraviețuitori, are loc o înfruntare finală din care, în cele din urmă Ellie își dă seama că, deși e în puterea ei să o omoare pe Abby, nu o va face. Se întoarce la ferma pe care o găsește părăsită, și la rândul ei pornește în alte căutări, sugerând, desigur, existența unei părți a treia.

Ca un fir paralel, urmărim și povestea lui Abby care trece printr-o serie de situații brutale care se suprapun și oglindesc acțiunile lui Ellie. Ni se oferă, așadar, punctul de vedere al inamicului, intenția fiind, ca jucător, să fii sensibilizat la suferințele lui. Povestea e mult simplificată pentru a ne facilita concentrarea pe aspectele care ne interesează.

Controversele

Producătorul, Naughty Dog, e o casă de producție problematică ce a prins lumina reflectoarelor cu o poveste legată de timpul exagerat de muncă la care își supune angajații. Numit „crunch time”, vorbim de zile de lucru de 12, 16 ore sau chiar mai mult. Problema crunch-ului în industria de jocuri video e o problemă veche, nu vom intra în amănunt aici - Naughty Dog sunt însă destul de blamat aici, cu oameni spitalizați din cauza supra-solicitării.

Totuși, în momentul în care lansarea a fost anunțată „cât de curând”, spiritele s-au animat, și TLOU2 a devenit cel mai așteptat joc al anului 2020 (după Cyberpunk 2077, dar asta rămâne de văzut). Are loc însă un accident - o mare parte din poveste răsuflă în online, un atac asupra serverelor firmei obține mai multe materiale legate de joc, chiar înainte să fie făcut public. Și lumea devine foarte revoltată.

De ce? Pentru că personajul principal al primului joc, Joel, e omorât brutal în fața jucătorului într-un cinematic, și e evident că jucătorul va juca rolul asasinului lui Joel. Leak-urile stârnesc furie publică. Sony, văzând valul de furie stârnit de întorsăturile din povestea jocului, reacționează extrem de negativ, încercând să reducă la tăcere și să cenzureze videoclipuri ale comentatorilor care discutau informațiile din videoclipurile scăpate pe internet. Nu este prima oară când Sony se manifestă brutal cu criticii, dar e un moment sensibil, în plină pandemie, când nervii tuturor sunt întinși la maximum. Lumea începe să se aprindă și să urle în disperare pe toate platformele de discuții - twitter, facebook, youtube, TLOU2 domină spațiul de discuții dedicate gamerilor.

A început apoi o adevărată fabrică de inventat furie a „jucătorilor pe calculator conservatori” care pornește de la exemplul din clipul lui UEG și care ajunge să se extindă până la punctul de vedere pe care îl expune Andrei Nae în articolul de pe Scena 9:

Atât de mulți fani s-au arătat deranjați de faptul că jocul ar susține „agenda LGBT și de gen”, încât compania care l-a dezvoltat, Naughty Dog, prin vocea directorului de creație Neil Druckman, a ieșit public pentru a condamna reacțiile homofobe și transfobe generate de joc. (Personajul central Ellie e lesbiană, iar două dintre principalele personaje secundare sunt o femeie bisexuală, respectiv un adolescent transgen¹.)

Jocul nu fusese lansat încă, dar chiar și așa apar o sumedenie de recenzii cu note maxime pe site-ul Playstation. Deși există posibile explicații (oamenii care au făcut pre-order au pus notă maximă dinainte de a-l juca), lumea suspectează falsificare, motiv în plus pentru ca în momentul în care jocul e lansat, Metacritic să fie sufocat în recenzii de o stea pentru joc (fenomenul se numește „brigading”). Notele criticilor sunt însă foarte mari - 95 la lansare, 94 acum când scriu articolul.

Odată lansat jocul, a dispărut și avântul pompieristic cu care Naughty Dog și Sony au încercat să mușamalizeze dezastrul: da, personajul îndrăgit de fanii vechiului joc va fi omorât. Scena, incredibil de brutală, apare acum în nenumărate playthroughs care apar pe youtube - scena apare în prima oră de joc, și personajul respectiv este eliminat permanent (cu excepția câtorva flashback-uri). Dar momentul șocant vine ceva mai târziu: după câteva tentative nereușite de a o omorî pe Abby (criminala) controlând personajul Ellie, jucătorul trebuie să joace cu Abby și să o vâneze pe Ellie.

Și nu puțin. Cam jumătate de joc e dedicat jocului cu personajul Abby, o caricatură musculară neadecvată unei lumi post-apocaliptice, timp în care jucătorul trebuie să încerce să o omoare pe Ellie, personajul cu care jucase până atunci. Bucata asta e dureroasă - am urmărit mai mulți streameri de youtube care se luptau cu ei înșiși ca să parcurgă acest segment, pentru mulți devenind cel mai dificil moment din joc.

Finalul e la fel de bizar. După o luptă încrâncenată, Ellie, care până atunci a omorât, în joc, sute de personaje, decide că o crimă în plus e prea mult, și nu o omoară pe Abby, nerăzbunându-l pe Joel. Jucătorii sunt privați de catharsis, experiența e complet nesatisfăcătoare. Trebuie să fie satisfăcătoare experiența? Vom continua discuția mai jos, deocamdată, însă, aș vrea să continuăm cu controversele.

Fanii se aprind, însă foarte devreme intră în controversă interpretările politice. Explicam cum primii au fost cei care au început să se plângă că jocul e criticat pentru că are personaje LGBT. Chiar și până în ziua de azi critica e nefondată, deși există câteva (foarte puține) episoade legate de streameri suspendați pentru că au fost nemulțumiți de felul în care e modelat personajul Abby sau oameni care s-au exprimat contra prezenței temelor și personajelor LGBT în joc - aceștia însă sunt surprinzător de rari. Și vorbim de un joc în care avem un personaj „trans” la o vârstă foarte tânără, într-un univers în care omenirea se zbate la limita supraviețuirii.

Presa progresistă lovește preemptiv, așteptând ca lumea să urle la Naughty Dog pentru folosirea personajelor LGBT, și nimeni nu o face. Dar articolele sunt deja scrise încă dinainte de publicarea jocului, tema lor e clară, exact cum acum suntem destul de siguri că există oameni care au deja recenzia la Cyberpunk 2077 (ce va fi lansat în noiembrie) scrisă, cuprinzând toată agenda politică personală și felul în care producția CDPR nu corespunde.

Însă genul acela de articole atrage pavlovian și tabăra conservatoare și teribiliștii din gaming, și se ajunge până la momentul în care Laura Bailey, vocea personajului Abby, este amenințată cu moartea pe Twitter, un lucru universal condamnat chiar și de cei mai aprigi critici ai jocului. Doar că deja polarizarea e completă, e clar că oricine nu ia în brațe creația lui Naughty Dog e un inamic al bunului simț, și demonizarea continuă. Deja prea puțin se vorbește despre joc, și prea mult despre Trump, conservatori, progresiști, stânga, dreapta, marxiști, și deja lucrurile o iau razna. Să-i dai o notă rea lui TLOU2 e echivalent cu înrolarea în SS-ul lui Hitler, ca să aducem în discuție și reducerea Ad Hitlerum.

Controversa e în continuare reîncălzită mai ales în tabăra progresistă; tabăra opusă deja s-a mutat pe alte pajiști, și mulți au salutat publicarea lui Ghost of Tsushima, cel mai de succes „IP” nou, cu 2.4 milioane de exemplare vândute în primele trei zile. Tabăra progresistă insistă pe episodul TLOU2 pentru că pare foarte ușor să dai impresia că e despre „gameri” care se opun personajelor LGBT. O afirmație falsă, dar poți construi un argument credibil foarte ușor chiar dacă ai un arsenal intelectual limitat.

Un critic de jocuri îl caracteriza ca fiind „cea mai realistă experiență PvP”² - atât de polarizator încât ajungem să facem player-versus-player în lumea reală. Din păcate nu pot spune decât că e, într-adevăr, doar un alt casus belli între două tabere politice la fel de extremiste.

Vânzări

TLOU2 a vândut 4 milioane de copii în primele trei zile, o performanță extraordinară. După prima săptămână a văzut o scădere de 80%, și după a doua săptămână de încă 80%. Cifrele arată impresionant dacă vorbești de data lansării, dar per total, nu sunt ceva ieșit din comun. Cred că cel mai vândut joc al anului va rămâne Animal Crossing, dar deocamdată sunt doar speculații. În orice caz, hype-ul în legătură cu rezultatele financiare ale TLOU2 e umflat peste măsură; cred că va trebui să așteptăm sfârșitul anului pentru a avea o imagine completă. Este clar un succes, chiar dacă pentru succes au ajuns oameni în spital și s-a ajuns la o polarizare nemaiîntâlnită, și chiar dacă e un succes și pe seama fanilor înșelați de marketing mincinos (mai tot marketing-ul a refolosit relația dintre Joel și Ellie, și personajul Joel în prim-plan).

O evaluare a jocului

Cum spuneam, nu pot să-i fac o recenzie cinstită pentru că îmi lipsesc hardware-ul și motivația pentru a-i face această recenzie; o să fac un „backseat review”, după ce am urmărit un playthrough complet și mai multe playthrough-uri parțiale. Jocul e o realizare tehnică deosebită - introduce nenumărate facilități pentru persoanele cu dizabilități - de la săgeți direcționale care să arate personajul căruia îi aparține un fragment de subtitrare, la profilarea în contrast pentru jucătorii cu dificultăți de vedere. Nu e perfect, majoritatea jocului se petrece în griul industrial caracteristic tuturor jocurilor „cu împușcături” de care încep să mă satur, deși primul sfert de oră are modelate câteva zone mult mai plăcute ochiului. Probabil o strategie de marketing, dar chiar și-așa e neplăcut să vezi doar griuri, griuri, griuri.

Prezența unui companion controlat de inteligența artificială e departe de ideal - există momente în care companionul stă „ascuns” în mijlocul camerei în lumină, chiar sub ochii inamicului, care reacționează doar la momentul în care personajul pe care îl controlezi devine vizibil. Dar în general experiența e șlefuită - face omorâtul să pară o treabă distractivă.

Povestea nu stă în picioare. Da, are câteva momente simpatice, relația (lesbiană) dintre Ellie și Dina e pe alocuri chiar reușită, deși e foarte ușor să vezi momente în care și creatorii jocului pun semnul egal între lesbianism/bisexualitate și promiscuitate. Ellie e, în general, un personaj negativ, cu care foarte puțini reușesc să se identifice, nu din cauza opțiunilor ei sexuale, ci din cauza caracterului care reiese din joc. Povestea nu e rea, doar că felul în care e spusă o face prea puțin credibilă, prea puțin palatabilă. E imposibil să empatizezi cu vreun personaj, și secvențele de jucat cu Abby au provocat în nenumărate rânduri proteste. Nu vrei să joci cu criminalul personajului din jocul pe care l-ai iubit acum câțiva ani, nu vrei să empatizezi cu el, dar faptul că trebuie să faci asta vreme de opt-zece ore e devastator. La sfârșitul secvenței jucate cu Abby reacțiile celor care jucau erau aproape întotdeauna de dezgust, de disperare.

Nimeni nu obligă niciun studio de jocuri să ofere o experiență palatabilă, sau satisfăcătoare. Însă în momentul în care își asumă acea experiență va trebui să-și asume și reacțiile viscerale pe care le provoacă. TLOU2 e o poveste despre răzbunare, dar o poveste prost și neconvingător spusă. Răspunsul jucătorilor la manipularea psihică făcută de joc e de opoziție - nimeni nu e încântat să joace rolul unui criminal. Deciziile legate de „cine trăiește, cine moare” le sunt luate din mâini jucătorilor. Câteva exemple:

• Joel, după 25 de ani de experiență ca supraviețuitor în lumea post-apocaliptică, are încredere automat în Abby și gașca ei. Îi primește, se prezintă (deși știe că e căutat de cei de la care a salvat-o pe Ellie)
• Prima secvență din joc e despre cum Ellie se trezește după ce s-a sărutat cu Dina în bar, și barmanul a reacționat neplăcut (nu violent, doar neplăcut, Ellie e cea violentă). Barmanul își cere scuze și îi pregătește niște sandwich-uri. Ellie nu acceptă scuzele și ia „sandwich-ul bigot” și îl dă altcuiva. Nu există nicio șansă de a schimba acest schimb, nu există nicio șansă de a repara situația, nimic.
• Ellie e supărată pe Joel din niște motive care sunt explicate. În cele din urmă. Și care sunt insuficiente. Jucând în pielea lui Ellie urăști irațional personajul principal din primul joc - pentru cei care sunt aici pentru că le-au plăcut primul joc, lucrul ăsta e greu de digerat.
• Jucătorul, ca Ellie, e forțat să omoare niște câini chiar dacă nu își dorește acest lucru. Jocul ți-o impune: „omoară câinii”. Mai târziu, jucând ca Abby înainte de atacul lui Ellie, jucătorul e pus să antreneze câinii respectivi, care vor ajunge să fie omorâți de Ellie.
• În momentul în care omori pe cineva în joc, cei din jur îl caută sau îl plâng, folosindu-i numele. Treaba asta nu e făcută foarte discret - aproape de fiecare dată ajungi să auzi numele celui pe care l-ai omorât. Ideea de bază e că ar trebui să te simți inconfortabil, să proiectezi umanitate pe cel pe care îl omori în joc. Lucrul acesta poate că ar funcționa dacă nu ești într-un joc care te obligă să îi omori pe acei oameni. După o vreme disconfortul dispare, și devine chiar amuzant să auzi din nou și din nou numele fiecărui personaj pe care îl omori.
• Decizia de a omorî sau a nu omorî un personaj nu îți aparține niciodată. Ca Ellie ai de mai multe ori ocazia de a o omorî pe Abby, dar jocul îți interzice asta. Ca Abby ai posibilitatea de a o omorî pe Ellie, dar iarăși, jocul îți interzice asta. Nu e vorba de un simplu „slaughter-fest” ca în Doom, pur și simplu jocul îți creează impresia că poți lua anumite decizii, dar îți suspendă capacitatea de a face lucrurile respective. Cel mai frustrant e că la sfârșit nu decizi tu ce anume se întâmplă cu Abby (jucând ca Ellie), ci decide jocul pentru tine.
• Personajele LGBT sunt cel mai des mobil pentru un statement politic - de la bigot sandwiches și agresivitatea inutilă la punerea accentului pe promiscuitatea personajelor LGB, de la introducerea unei fete de 13 ani care se identifică ca fiind băiat pentru că de ce nu, mi se pare că Naughty Dog mai mult manipulează sentimentele legate de dificultățile comunității LGBT decât să le reprezinte credibil și justificat. TLOU2 e plin de genul ăsta de activism fals.

Naughty Dog au pus în fața ta o poveste moralizatoare, luând posibilitatea de a decide din mâinile jucătorului în puncte în care ar fi fost foarte simplu să o facă. Barmanul cu sandwich-uri bigote nu mai apare - o împăcare cu el ar fi putut fi lăsată la latitudinea jucătorului și impactul asupra poveștii ar fi fost zero. Dar jocul vrea să te forțeze să joci acest personaj reprobabil care devine Ellie.

TLOU2 e un joc care vrea să-l urăști, dar dacă îți exprimi neplăcerea? Well, eat some bigot sandwiches.

TLOU2 și România

Două lucruri legate de promovarea TLOU2 în România. Primul, legat de piesa înregistrată de Surorile Osoianu, care e excelentă cu asterisk. Traducerea mi se pare bizară, mereu mi se oprește creierul la „Prin valea umbrei morții de malefic nu am nicio temere”. Cine a făcut localizarea acelui cântec a făcut o treabă chiar proastă. Și nu știu dacă Surorile Osoianu sunt de vină, într-un interviu recent ziceau ceva de un du-te-vino cu cei de la Sony România pe tema versurilor.

În rest, au existat câțiva oameni care au promovat jocul insistând că e fantastic și bun și superb. Real, românilor nu prea le pasă de un joc care e exclusiv pentru PlayStation - doar recent românii au început să-și mai permită jocuri pe console, din multe puncte de vedere România e o țară dedicată PC-ului. Dar a fost un pic bizar să văd felul în care au promovat jocul, încercând să îngroape orice discuție pe temele controversate din joc. Pe de altă parte îi și înțeleg, majoritatea inputului venind de la oameni care nu au jucat jocul respectiv, dar care insistă să exprime păreri pe marginea lui, păreri importate pe canale politice sau cultural-politice.

TLOU2 a devenit și în România doar o piesă în discuțiile rudimentare „dreapta vs. stânga”. Discuțiile sunt cu atât mai rudimentare cu cât miza e inexistentă pentru România (nu cred că există foarte mulți fani români de TLOU care sunt dezamăgiți de TLOU2). Expunerea la polemică politică a polarizat publicul ireversibil. Ar fi foarte dificil să convingi un conservator informat să cumpere jocul, chiar dacă nu e cea mai proastă experiență posibilă pe care o poate avea.

Hai să vorbim un pic și de felul în care Andrei Nae dorește să folosească presupusa homofobie și transfobie a comunității de gaming. Tema respectivă se vede că e preluată nedigerată din import, ca și alte produse similare într-o subordonare tipică unei culturi colonizate. Mă uit peste temele cursului pe care îl propune:

• Week 1: Introduction
• Week 2-3: The ludology-narratology debate: video games as interactive narrative texts
• Week 3-4: How video games communicate narrative meaning
• Week 5: Introduction to video game cultural studies
• Week 6-7: Video games and gender
• Week 8-9: Video games and colonialism
• Weeks 10-11: Video games and capitalism
• Weeks 12-13: Video games and the environment

Este rău că face acest curs? Nu - deși intuiesc cam ce fel de polaritate politică o să aibă acest curs. Ar fi interesant dacă Andrei Nae ar avea curaj să aducă și interpretări anti-neopuritane, nu doar din noul puritanism atât de grabnic eliminator de liberă exprimare și libertăți fundamentale. Sau pur și simplu dacă ar face un pic de cercetare pe subiect, să folosești „Warcraft III” pentru o discuție despre „video games and the environment” e cel puțin idiot când ai jocuri precum Cities: Skylines, SimCity sau Surviving Mars pentru a aborda astfel de teme.

Din păcate nu cred că voi avea o surpriză plăcută din partea lui Andrei Nae, care din programa propusă pare într-adevăr că a decis să importe o agendă politică și atât. Ce putem face? În primul rând, să nu-l contactați pe Andrei Nae pentru a-i sancționa programa propusă. Cred că e important să învățăm din toată discuția asta că agresivitatea față de cei care exprimă puncte de vedere militarizate politic nu duce nicăieri. În schimb, aș propune crearea a cât mai mult conținut care să prezinte și alte puncte de vedere.