The Witcher 2019 (sezonul 1)

Primul sezon de Witcher este o poveste „a originii” foarte încâlcită care nu explică foarte multe lucruri. Singura calitate care îl salvează sunt calitățile actorilor principali – Henry Cavill a înțeles foarte bine rolul pe care îl joacă. Văd sezonul acesta ca pe o investiție într-un serial bun pe termen lung; doar că Netflix ar trebui să-și facă curaj să și pună un scenariu bun ca să iasă ceva mai bun. Mai jos, impresiile mele despre acest sezon.

Am pornit în vizionarea Witcher-ului cu așteptări. Am undeva la 500 de ore cumulate în universul Witcher, nu am citit cărțile, dar am citit în schimb o mulțime de articole pe tema „facerii” Witcher-ului; a fost unul din puținele subiecte cu care m-am ținut la curent. de-a lungul anului.

Și deși nu am citit cărțile, știu că primul sezon e făcut după colecția de povestiri din universul Witcher (nici măcar nu cred că a început să parcurgă conținutul cărților). Și, cu regret o spun, se vede. Trei povești care în cele din urmă se leagă, dar care sunt suprapuse în mod nefericit ca și cum ar fi simultane, povești care doar aduc confuzie. În contextul unui produs complet, rotund, cele trei povești sunt fără o finalitate concretă, par doar povești de atmosferă, nu se rezolvă niciun conflict, nu ai „closure” și nici suspansul în așteptarea sezonului următor. Scenariul este confuz spre incoerent.

Am avut dubii majore în legătură cu Cavill în rolul Witcher-ului. Nu pentru că nu cred că ar putea da o față decentă lui Geralt, ci pentru că îmi era teamă că o să avem un Superman pe post de Geralt, și parcă nu ar fi mers. Cavill, însă, e fan declarat al jocului Witcher, și-a studiat materialul cum trebuie, și a venit cu propria sa interpretare care mi se pare excelentă, fix ce trebuie. Pe lângă el, însă, am rămas cu impresia că nu prea s-a înțeles despre ce sunt rolurile, și Yen, Triss sau Ciri nu prea au intrat în rol. Aș fi putut spune ceva despre tipul care îl interpretează pe Dandelion, care e simpatic până în momentul în care devine un Chris Tucker în Fifth Element – personajul enervant și pisălog, fără pic de subtilitate. Așa o fi și în cărți, nu știu, dar deja genul ăsta de personaj e obositor, inutil, nici măcar nu mai poți zice că e „comic relief”. E, cel mult, „jena comică”.

Unde nu a funcționat serialul? Trei povești, cronologia e diferită pentru fiecare poveste, la care mai adaugi și faptul că cronologia lui Ciri sare când în viitor, când în trecut. Nu există un fir epic clar – e foarte greu să răspunzi la întrebarea „despre ce e The Witcher” după primul sezon. Asta pentru că tot ce s-a făcut până acum e introducerea – un pic de atmosferă, un pic de spațiu de acomodare cu numele personajelor și al regiunilor, dar cam atât. Scenariul este varză; și în sinea mea cred că știu de ce scenariul e atât de varză. Pentru că am mai văzut genul ăsta de eșec.

Nu un eșec per se. Vorbesc de Starship Troopers, unde regizorul a citit doar două capitole din carte după care a aruncat-o (da, pe bune). În momentul în care s-a aflat că Netflix plănuiește să adapteze Witcher, comunitatea de gameri s-a aflat într-o stare de alertă, urmărind toate informațiile posibile, criticând toate posibilele mișcări greșite ale producătorilor. Tocmai vigilenței și vehemenței fanilor se datorează faptul că Witcher nu a devenit o nouă victimă pe altarul progresismului de suprafață, dar se recunosc încă pe alocuri intențiile; de la armură cu simbolistică falică la inexplicabila malițiozitate a lui Yennefer față de bărbați, mai sunt încă rămășițe presărate ici-colo.

Ce cred eu e că echipa inițială a vrut să facă un Starship Troopers cu Witcher, dar pentru că Witcher e un fenomen minor în afara comunității gamerilor, și pentru că Netflix și-a dorit ca totuși, cineva să urmărească ce fac ei acolo, cineva a cerut o curățare a scenariului. A ieșit ceva fără foarte multă noimă, ceva care are sens în lumea Witcher-ului, dar nu stă pe propriile picioare; scenariul e cel mult neconvingător, ca să nu spunem că e slab de-a dreptul.

Dar, cum ziceam, compensează Cavill, care între timp a câștigat respectul comunității demonstrându-și dedicația față de personaj și univers. Și dacă e ceva ce ne va oferi un al doilea sezon, va fi doar insistența lui Cavill de a întruchipa acest personaj. Omul e fantastic în rolul ăsta.

M-am uitat un pic și peste alte critici la adresa serialului. Pe lângă recenzii care zic „am sărit la episodul 5 că era prea plictisitor”, sau recenzii care afirmă pur și simplu că e prost pentru că nu e Game of Thrones, sau oameni care se plâng că e supra-sexualizat (serios? mai avem probleme de-astea în 2019?). De fapt, cel mai deranjant e că oamenii știau dinainte dacă o să le placă sau nu, și doar își reconfirmă ideile în scris, argumentând cel mai des aberant. În fine, ca să dau o concluzie mie mi-a plăcut, dar nu ca produs de sine stătător, ci pentru faptul că oferă o deschidere pentru conținutul propriu-zis; și da, Witcher-ul are șansă să devină ceva mai mare dacă Netflix are curaj și încredere în Cavill.

Sunt un pic dezamăgit că Netflix au decis să americanizeze povestea, și să arunce personaje de culoare cu găleata, pentru că am impresia că producătorii cred cu fermitate că dacă un personaj e alb nu poate fi considerat persecutat. E o dovadă de lașitate dar… asta e, banii lor, regulile lor, trebuie să acceptăm tezele lor ignorante și să le includem în discursul nostru. Hai cu exploatarea omului de către om.

Cum ziceam, merită văzut, dar doar după ce fie citiți cărțile, fie jucați jocurile.