Thor vs. Thanos – Infinity War

[Nu fiți copii, e cu spoilere] Infinity War e una din cele mai bune campanii de marketing din ultima vreme, atât de meseriașă încât în momentul în care am îndrăznit să spun că Infinity Wars e mediocru a sărit lumea să-mi spună cât de mult greșesc, că filmului nu-i pasă pentru că e cel mai de succes din istorie. Cum explicam într-o postare anterioară, faptul că e o campanie de marketing reușită nu poate decât să-mi dea de înțeles că e un film mediocru. Lucru confirmat în sala de cinema.

Nici nu se putea altfel. Filmul e, de fapt, un scurt-metraj de Thor, un „Thor vs. Thanos”, acestea fiind singurele două personaje care chiar fac ceva interesant. Redus la 20 de minute, ar fi putut fi un film interesant. Cum însă lumea a vrut mai multe personaje s-au adăugat nenumărate alte planuri pe care nu se întâmplă, de fapt, nimic.

Ca să explic cât de neinteresant e, Thanos are un moment în care are de ales să sacrifice ceea ce iubește el cel mai tare, și o sacrifică pe fiica lui. Dintre toți super-eroii strânși în acest film, fiica lui e singura care nu zboară (am înțeles că nici Captain America nu zboară, dar a făcut-o de mai multe ori), și deci moare. Episodul ăla are emoție zero. Singurul moment cu un minimum de emoție e în deschiderea filmului, unde chiar ai un Thor credibil și un Loki plăcut.

Infinity War e format din vreo 5 filme de 20 de minute cu secvențele amestecate. Nu e un film de sine stătător, și nici nu se termină – e de fapt un „Partea 1 din 2” pe care l-am văzut și la ultimul Harry Potter și la ultimul Hunger Games. Marvel și-a strâns toate personajele pe care le-a produs în ultimii 10 ani, le-a omorât pe jumătate și le-a șifonat pe celelalte. Dar e distractiv, dacă te distrează să vezi diverse personaje aruncate de colo până colo și multe fragmente de clădiri sau nave spațiale sărind prin aer.

De ce nu funcționează scuza că „e film cu super-eroi, deci e normal că nu o să fie prea adânc”? Pentru că lumea nu îl tratează ca „doar entertainment” – dacă îl trata atunci îl etichetam ca pe un film Star Wars și ne duceam la culcare. Dar nu, lumea îl tratează ca pe un film minunat, ca pe un film mirobolant, și dincolo de grafica impecabilă nu există nimic. Împăratul e gol.

Oamenii, desigur, sunt ferm convinși că au în față o bijuterie. Erau convinși încă dinainte să intre în cinematograf, și au ieșit cu convingerea întărită – cum spuneam, campania publicitară e totală – tot marketing-ul de dinainte de film s-a concretizat într-un marketing plătit de două ore, cu un pic de poveste. 20 de minute. 5 la început, 5 când Thor se întâlnește cu șoarecele, 5 când Thor se întâlnește cu piticul din Game of Thrones și 5 minute când Thor se întâlnește cu Thanos. Mai colectăm ici colo câte-un minut pentru Thanos, că nici minutele lui Thor nu sunt minute întregi. Ăsta e tot filmul. În rest, absolut tot ce se întâmplă, dar absolut tot e inutil. Mai ales că în următorul film probabil o să readucă la viață toate personajele importante care au murit.

Dar e distractiv. Fiecare cadru luat de sine stătător poate fi înrămat și pus pe perete. E un film frumos. Ca de obicei, e 3D degeaba, dar așa e moda. Hai să ne calmăm cu Infinity War, e doar un amalgam de povești nelegate între ele, e un quest în care eroul negativ culege mărgele după care își face o mănușă și începe nivelul următor. Bănuiesc că următorul film Avengers.