Toți vor să fie super-eroul

Pe măsură ce-mi curăț pocket-ul dau peste articole mai vechi pe o temă despre care nu-mi amintesc să fi vorbit foarte mult în afară de podcast. Ideea e că toată lumea vrea să fie super-eroul, și nu mai e loc pentru aspirații mai scăzute.

Articolul care mă activează cel mai tare pe direcția asta e unul spectaculos din punct de vedere grafic, publicat de Huffington Post, Formula As a americanilor. Nu articolul ăsta e de vină – e un articol despre cum văleu generația asta cât de mult suferă ea sărăcuța, unul ca multe altele, nu asta e important. E mai degrabă vorba de un detaliu care mă deranjează în lupta asta între generații: nimeni nu vorbește despre cât de nasol e să ai 50 de ani și să nu-ți mai permiți cheltuielile cu casa, dar se vorbește enorm despre cum suferă sărăcuții ăștia mici care se supără la fiecare vorbă mai supărată și interzic cărțile scrise înainte de 2010 pentru că au chestii cu viol, mizerie, sărăcie și crime, chestii care sunt reprehensibile în ochii lor.

Și din punctul meu de vedere e foarte simplă ecuația – toată lumea vrea să trăiască la nivel de super-erou. Toată lumea vrea să aibă casa lui Tony Stark (aia distrusă de elicoptere), dar nimeni nu vrea să accepte că într-o lume cu super-eroi ei sunt câteva zeci, iar restul… restul trăiesc în mizerie, neputând să zboare, să vadă prin ziduri sau să se culce cu Scarlett Johanson, în funcție de preferințe.

Nu mai există vise mici, doar enormități. Și da, începe să devină o problemă enormă să locuiești undeva atractiv. Că despre asta e discuția în articolul pe care vi l-am dat, despre faptul că nu vrei să locuiești undeva, ci undeva atractiv. Toată lumea vrea în marile orașe sau casa fix pe plajă. Nimeni nu vrea să accepte că cineva trebuie să fie, totuși, în zona a doua sau a treia valorică.

Sindromul super-eroului modern mi se pare că afectează toate palierele discursului public. E motivul pentru care toți discutăm despre justiție, despre discriminare sistemică sau despre politica internațională, de la naționalizarea terenurilor albilor din Africa de Sud la atentatele Boko Haram sau situația tensionată între China și Japonia, dar unul nu pune mâna să-și facă treaba mai bine. E mai fain să discuți chestiile alea mari care nu sunt aproape de tine, și nu te ia nimeni la întrebări de ce ai greșit cu predicțiile tale legate de soarta Taiwan-ului. În schimb oamenii răi vor să răspunzi la timp la mailuri, să nu te uiți pe Facebook în timp ce vorbești cu ei și alte chestii d-astea nasoale, în timp ce soarta Taiwan-ului e încă sub semnul întrebării.

Dacă ne-am ocupa mai mult de lucrurile la care ne pricepem, dacă ne-am concentra pe a face bine ceea ce ar trebui noi să facem. Și da, unele lucruri cer timp, nu poți avea acel penthouse din prima, și chiar dacă e negociabil, vrei doar un apartament ultra-central, nu penthouse-ul, poate că ar trebui să te gândești că nu ești atât de important.

De-asta sunt orașele supra-aglomerate, de-aia sunt atâtea mașini pe stradă, pentru că toată lumea vrea să trăiască la cel mai înalt etaj, și nimeni nu vrea să dea-napoi și să se stabilească, totuși, un pic mai jos.

Dream low, achieve more.

Sursa

13 Replies to “Toți vor să fie super-eroul”

  1. Cristian Banu

    Sindromul acesta lovește și la nivelul politicii, unde toți visează să-și vadă numele pe-o lege – Legea Costică, de exemplu, care rezolvă totul, de la poluare la migrația bibistrocelului crocobazdugat. Și toate legile noastre pornesc de la premisa că orice companie românească este un combinat de pe vremea răposatului regretat. Nu există companii de un angajat, doi, trei, doar combinate cu mii de angajați…

  2. krossfire

    Aveam un prof care argumentase foarte frumos ca societatea viitorului (cu 10 ani in urma cred ca se referea fix la societatea de acum) nu-ti va mai permite sa fii anonim. Trebuie sa fii ”cineva”.

  3. Dorin Lazăr

    Cumva și eu am impresia că am mai scris despre asta. Dar nu numai asta – ce am scris aici e un pic incomplet, și o să revin cu noi și noi articole pe tema asta mai largă, că fix asta dorea universul.

  4. Ioan Mitiu

    Problema reală nu e atât că vor/vrem toti să fie/să fim supereroi ci că tendința e încurajată mediatic. Și nu există virtual nici o contrapondere care să învețe “lecția umilinței”.

    Decât în forma “ONG-ist organizată” de a fi “umilii umililor”, pentru a putea avea ascendent moral față de alți fraieri. 😉

  5. Ioan Mitiu

    Nu mă miră – din diversele articole pe care le-am citit la tine pe blog e destul de limpede că suntem la multe chestii pe aceeași lungime de undă. 🙂

    Și na , câtă vreme generația care are azi 15-25 de ani e în situația ( ciudată! ) de a avea suficienți bani pentru a fi oarecum actractivă pentru targhetizări dar nu suficienți pentru a-și lua destinele în mâini e destul de predictibil că sunt victime sigure. 🙁

  6. Ioan Mitiu

    Aș zice că la segmentul de peste 35 de ani intervine altceva… ce dă mai degrabă spre conștientizarea ratării ( deși sună cam dur termenul ). Și mai grav e când se manifestă la oameni care nu fac parte din categoria de “natural born losers”. 🙁

Comentariul tău

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Sprijină dorinlazar.ro

GDPR

Uniunea Europeană vrea să vă informez că nu vă folosesc datele personale pentru nimic. Și o fac aici.