Tu ai colabora cu serviciile de informații românești? Eu da.

Citesc la Ovidiu că există o scenetă jucată de cei de la Radio Guerilla în care oamenii merg la notar să pună o declarație cu zero valoare juridică prin care nu sunt ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete.

Un lucru absolut neinteresant din punctul meu de vedere. Atâta vreme cât suntem într-o democrație și nu e nimic imoral, ci, din contră, în interes național, aș colabora cu serviciile de informații românești.

Poate cineva ne tot repetă poezia cu SRI e rău, SIE e rău, și toate cele N servicii românești sunt rele pentru că. Mai nimeni nu are argumente, se aruncă un pic de suspiciuni, dar cea mai mare reușită a oamenilor din servicii e partidul lui Măgureanu, dacă vă amintiți un pic. Cred că pe fond serviciile secrete ale României acționează în interesul românilor, chiar dacă cei care pot lua măsuri (cei care primesc informările de la SRI, adică) nu vor decide să acționeze.

Nefiind un infractor și neplanificând nicio infracțiune pe termen scurt, mediu sau lung, îmi e simplu să văd în serviciile de informații un aliat. În fond, scopul lor mai larg este să ne protejeze pe noi ca comunitate de pericole din interior sau exterior. Și încă trăim într-o țară cu statut democratic și cu legi acceptabile.

Mă amuză felul în care americanii decid să lupte contra propriului sistem informațional cu chestii precum WikiLeaks. Înțeleg de ce au o lege a turnătorilor (whistleblowers, deci de fapt niște turnători pe invers) – dacă genul de organisme precum SRI devin corupte într-adevăr ai o mare problemă. Dar departe de a fi o simplă demascare a unor probleme, WikiLeaks face public un adevărat arsenal informatic, numai bun de folosit de golanii de Râmnicu-Vâlcea. Și asta e o decizie care nu ia în seamă repercusiunile de ordin material și moral ale acțiunilor tale. Dacă un arsenal e periculos în mâinile unei agenții care e totuși responsabilă pe acțiunile pe care le întreprinde, cum altfel poate fi în mâinile cuiva care nu răspunde în fața nimănui? Pe de altă parte, e trist și aproape tragic că o agenție ca CIA are un arsenal cibernetic atât de slab (din câte am văzut până acum pe WL). și mă îngrijorează faptul că, probabil, SRI-ul e și mai puțin înzestrat decât CIA.

Revenind la subiectul de la care am pornit: cât timp ar fi decizia moral corectă, e absolut normal să colaborezi cu serviciile de informații ale statului tău. Cât timp nu e vorba de un aparat represiv (încă am probleme să identific represiunea în societatea românească post 2000) nu văd unde ar fi problema. Și chiar într-un aparat represiv, în anumite condiții colaborarea e decizia corectă, vezi cazul Ghișe.

Și de-asta mă amuză faptul că Dobrovolschi se agită atât de tare cu acoperirea. Că nimănui nu-i pasă, oricum legea în materie de dezinformare o fac Cocoon și Lovendal, nu Dobrovolschi. Că niciun serviciu de informații nu infiltrează Humble a lui Kendrick Lemar în playlist-urile radiourilor, și comentariile marelui Dobro nu se duc mai departe de arealul distracției pentru adolescenți, orice ar crede fanii((zisesem ascultătorii, dar hai să fim serioși, nimeni nu ascultă Guerilla)).

Sau, cine știe, poate și-a ales Dobro prost serviciul de la care să primească ordine, și ăia cu muzica mai bună s-au dus la alte posturi. Eu știu?