Tudor Gheorghe – Rapsod și lăutar

E foarte greu să fii mîndru că ești român în ziua de azi – și mulți dintre noi nu suntem. Nu simțim că avem de ce, Nu prea avem motiv să ne simțim așa, Și atunci vine Tudor Gheorghe, și îți arată un pic ce ar trebui să însemne român și românesc.

Spectacolul de azi s-a numit Rapsod și lăutar. Maestrul vine însoțit de un taraf veritabil în încercarea de a readuce la viață muzica adevărat-românească; o să încerc să evit exprimarea ‘muzica adevărată’ pentru că o dăm în manelisme. Ca de fiecare dată, important nu e numai ceea ce cîntă maestrul și instrumentele – pe lîngă asta, spectacolele lui Tudor Gheorghe au venit mereu însoțite de discursul artistului care a căutat întotdeauna să dea mai mult decît muzică. Să dea un context artei sale, să-și prezinte opiniile, să deschidă ochi, poate. De data aceasta, Tudor Gheorghe a mers mai departe.

Tema acestui concert a fost starea jalnică a muzicii populare românești, siluirea folclorului de către manelizare, dar mai ales siluirea folclorului de către folcloriști. Chiar dacă parodia la adresa manelelor va rămîne (aveți aici un articol din pseudo-presa românească ce folosește material fără drepturi de autor), mult mai importantă zic eu e ironia la adresa interpreților de folclor, pe care îi urechează mai personal de-a lungul întregului spectacol. Lipsiți de atitudinea corectă față de ceea ce interpretează, lipsiți de normalitatea (nu neapărat adîncimea) versificației populare, lipsiți de substanță, nu au nimic de spus. În momentul ăsta sunt două posturi Tv care dau ‘muzică populară’ non-stop – dar în realitate îl masacrează.

Desigur, e un punct de vedere un pic brutal, dar artistul nu s-a sfiit în ultimii ani în a fi brutal în opinii. Este dreptul lui, este spectacolul lui, iar noi toți spectatorii l-am aplaudat. A evitat în mod subtil aluziile referitoare la minorități, chiar la un moment dat s-a întrerupt din a spune ‘țigancă’ pentru a continua cu ‘aromână’ (și alte înșiruiri). Dar nu cred că se poate plînge cineva că Tudor Gheorghe nu ar fi ‘politically correct’. Sau poate se poate plînge, nu mi-e clar, nu mi-a păsat niciodată de acest aspect.

Este un spectacol care trebuie văzut. E un spectacol necesar pentru România, care își pierde identitatea pe zi ce trece. Desigur, nu putem să reînviem semănătorismul – dar e important să avem acel loc în care să ne reîntoarcem, cultural, pentru a putea explora tărîmuri noi. Există ceva extraordinar în folclorul nostru care așteaptă să fie exploatat – așa cum portughezii și-au exploatat folclorul pentru a da universalității fado-ul, suntem datori lumii să scoatem la suprafață folclorul nostru, pe care pe bună dreptate Tudor Gheorghe îl consideră (dacă e corect interpretat) pe picior de egalitate cu fado-ul la nivelul de tristețe și tragism. Acest spectacol e un spectacol-cult, ca și multe altele pe care le-a mai susținut, și nu m-ar mira ca următorul trend urban să readucă folclorul la suprafață inspirați de munca lui.

Și poate că ceea ce lipsește folclorului românesc este un etnograf suficient de capabil încît să poată să readucă din izvoare istorice oarecum ignorate muzica populară autentică. Zic eu că este un efort necesar și util.

PS: Am uitat să introduc textul acesta, dar o să dau doar link: Constantin Negruzzi – Eu sunt român. Pentru deliciul publicului, Tudor Gheorghe a recitat două strofe din ea, și a reamintit că a fost scrisă la 1853 🙂

Comments

Tudor Gheorghe – Rapsod și lăutar — 5 Comments

  1. Tudor Gheorghe e un artist special, intim cu publicul sau credincios, dar si cu cei care-l cunosc pentru prima data. Cred ca a fost un spectacol frumos si sincer, cum ii sta bine maestrului, si cred ca te-ai bucurat mult de el… 🙂

  2. Cred ca mai am undeva prin casa discuri de vinilin de-ale lui Tudor Gheorghe. Multa vreme, dintre cei in viata, doar pe el si Sofia Vicoveanca ii consideram adevarati rapsozi populari (poate mai erau si altii, n-am fost si nu sunt un mare fan al genului), restul erau/sunt, mai mult sau mai putin, “guristi”.

    Astazi imi place foarte mult Grigore Lese (http://www.youtube.com/results?search_query=grigore+lese) caruia i-a aparut de curand un disc nou,
    http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/de-dragoste-de-r%C4%83zboi-de-moarte-de-unul-singur