Ultimul zburător

Uneori, oamenii nu visează către excelență așa cum e ea percepută de societate. Uneori, oamenii visează să facă ceva atît de ieșit din comun încît să rupă canoanele.

Asta a reușit Ovidiu Georgescu, care a visat dincolo de anul 2014, și a făcut nu numai cel mai prost film al anului, ci și al decadei.

Zanoni e un zburător. Zanoni nu este numele unei lactate, combinație nefericită între Zuzu și Danone. Dacă ar fi fost, e posibil să fi ieșit un film mai bun. Zanoni transcede condiția de lactată, și devine un zburător, un bărbat pe la 40 de ani, fumat și lipsit de vlagă, care atentează la onoarea pițipoancelor de pînă în 25 de ani (deși în mitul original atenta la pubere).

Zanoni e, așadar, un zburător, ultimul, mai exact. Are și un valet, un bătrîn cocoșat și un pic cam libidinos care îl îndeamnă în cele mai nepotrivite momente: “Zboară!”. Nu e loc de echivoc, “zboară” înseamnă “mergi și fă sex, dar niciodată de două ori cu una!”. Omul are un trike, adică o tricicletă ceva mai mare care nu pornește la cheie, ci la o incantație în grecește, incantație ce nu are absolut niciun sens.

Don Kefir pune ochii pe o pițipoancă care se pregătește să se căsătorească la televizor cu fiul unui mogul de presă, Stroenescu, interpretat de Cotimanis. Stroe e singurul personaj de care nu-ți vine să rîzi, joacă absolut genial. Jocul lui Cotimanis e singurul lucru care se ridică peste lipsa de calități artistice ale scenariului. La sfîrșit, singurul lucru care rămîne în mintea tuturor e dilema lui Stroenescu legată de orientarea organului sexual al pițipoancei eroine.

Revenind la firul epic principal, și la film, de fapt, primele 30 de minute epuizează capacitatea de a rîde la prostia de pe ecran. Un zburător cam efeminat, așa, cu cercel în ureche și un deget cu o chestie metalică pe care eu am numit-o ass breaker, se îndrăgostește fără niciun motiv de o jună care falsează într-un bar cu vreo 15 oameni care îi repetă numele, aceiași oameni care vor veni și la emisiunea dinaintea nunții ei. După cîteva minute de blurat prin fața pițipoancei o ia cu tricicleta la plimbare, o duce acasă la bătrînul Manolo (absolut nicio legătură cu gestul pe care îl face cînd scutură zarurile în mînă!), îi dă să mănînce niște ciuperci după care fac sex și joacă table. Nu mai știu în ce ordine. Rezultatul? Don Kefir pleacă pe jos, fratele pițipoancei îi ia locul și pițipoanca zice în plină transmisiune în direct: “Te *** în gură”. Artă, tată, ce mai!

Din păcate, țin să dezamăgesc minorii care nu vor putea intra la Nymphomaniac pentru că toate scenele de sex într-un film care e despre un incubus sunt cele din trailer, cu aproximare de 3-4 secunde.

În rest, filmul abundă de prostie. De la “Ce e asta? Ano și Kato”, îi zice el, citind ca la proști ce scria mare pe un perete, la jocul de table, țuica dublu rafinată și o mîncare de ciuperci care o face pe pițipoanca eroină să vomite, filmul e o comedie neintenționată care se ia foarte tare în serios. A face o parodie după “Ultimul zburător” e inutil, e suficient să dai drumul la filmul original, dar vă rog, mai scurt un pic.

Povestea e diluată la infinit, și revine obsesia regizorilor români cu mîncatul și băutul. Stăm cam zece minute să ne uităm la oameni cum joacă table, beau și mănîncă la o masă insalubră. În mod sigur, nu e un loc pentru o lactată care se respectă. De văzut Cotimanis, care înjură ca un birjar și e singurul care a înțeles că filmul ăsta e o comedie.

PS: Văleu, ăștia vor să facă o trilogie!

Comments

Ultimul zburător — 1 Comment

  1. Pingback: Patru luni fără piraterie | dorinlazar.ro