Un cîntec de primăvară

Acum că vine primăvara (chiar dacă prea repede, şi extrem de urît)… să dăm primăverii ce e al ei:

Dona Clara


Spun poveştile că-n ţara,
Ţara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise numai pentru că privise
O brunetă… Dona Clara

Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Şi-atingînd uşor guitara
Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara

“Vino…
Vino să fugim din ţara
Ţara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid…
Vino…
Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte,
Dona Clara…”

Spun poveştile că-n ţara,
Ţara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Spun că la Valladolid
Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic…
Era surdă Dona Clara…

(aşa cum e cîntată de Tudor Gheorghe. Voi completa creditele de îndată ce ajung acasă să văd exact ce scrie pe disc :D)

(later edit: este vorba de Haralamb Lecca. Nu am auzit niciodată de el, dar această poezie mi se pare prea frumoasă ca să fie uitată…)

(even later edit: I can now embed the song)

Comments

Un cîntec de primăvară — 3 Comments

  1. Asa… si ce spun creditele? Acum is chiar curioasa, pentru ca nu stiu cine a scris versurile (ori is chiar ale lui Tudor Gheorghe?)

  2. Nu, nu, uite, uitasem ce am promis… Versurile sunt ale lui Haralamb Lecca – am actualizat şi articolul… Mulţumesc pentru reamintire! 🙂