Un mod prost de a face propagandă unei idei

Zilele trecute, mînat de un google-ad, am dat de cel mai mare text anti-Isus. Uitaţi Codul lui DaVinci sau Holy Blood, Holy Grail. Cea mai bună demontare a divinităţii lui Isus e făcută de un individ care scrie un articol numit ‘Dincolo de credinţa oarbă – Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…’

Nu v-aţi aştepta de la un site care are ca subcategorii de conţinut “Dumnezeu” “Viaţă” “Dileme” şi “Resurse” să găzduiască un astfel de articol. Nici de la un autor care încearcă să dovedească divinitatea lui Isus contrariul.

Haideţi să vedem. Primul pas: Reductio ad Hitlerum. Acesta este un procedeu care se foloseşte doar cînd nu ai argumente şi se bazează pe următoarea idee cheie: “Hitler a făcut asta, deci e ceva rău”.

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

Nu, chiar nu ar fi o concluzie îngrozitoare. O concluzie realistă, cel mult. Vechiul Testament este plin de un Dumnezeu capricios, crud, rău (Iov, Adam&Eva etc.) iar despre prejudecăţi ce să mai vorbim – doar el este legiferatorul prejudecăţilor (sub formă de lege). Nu?

Adevărul e că niciodată nu m-am gîndit la Dumnezeu aşa. Nici în momentele mele de credinţă oarbă nu aveam în minte un Dumnezeu atît de rău. Şi mi-am dat seama că poate aşa e, concluzia e îngrozitoare. It pretty much sounds like all the bigotry and all the fake stuff we find everyday in our lives. Which is fucking scary.

Nu ai fi crezut niciodată că Hitler ajunge să rivalizeze cu Dumnezeu. Din scenariile mele cele mai pesimiste credeam că după Armageddon se termină cu răul din lume – dar cum în Biblie nu se zice nimic despre Hitler, presupun că Hitler, crud, capricios, rău şi plin de prejudecăţi, va rezista şi după înfrîngerea mistică. We’re fucked.

Să continuăm inefabila lectură.

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.

Don’t rush, sonny-boy. Care-i legătura? Şi Betleem, obscur? Nu m-aş fi gîndit. Deci, să recapitulăm, Dumnezeu rău, crud, capricios, etc., Betleem obscur. What’s next?

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Isus a început o lucrare publică. Mă-nţelegeţi? Lucrare publică. Adică, folosind bani de la primărie, a început să??? să ce? Să sape şanţuri? să asfalteze? să pună coşuri de gunoi? Observăm ideea utilitară a existenţei lui Isus, şi mai ales faptul că ‘Era o persoană bună’.

Şi ăsta e doar începutul. Rînd pe rînd cad absolut toate miturile din jurul lui Isus, executate cu dragoste nepărtinitoare de pastorul Paul Micu (Paul E. Little pe limba lui).

Fragmentul meu favorit este următorul:

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

Fragmentul e puternic argumentat: fiecare din acele puncte este luat şi analizat:

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu – aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.

Hehe, dar dacă totuşi nu îl consider integru? You’re pretty fucked now, aren’t you, sonny boy? Pentru că dacă neg divinitatea lui, pot foarte bine să-i neg şi integritatea. Nu, nu ‘pot’, ci sigur o fac – nu pot numi integru pe cineva care se autonumeşte Dumnezeu dacă eu îi contest chiar chestia asta. Oh, dude, nici nu m-am gîndit la asta… Tot suportul meu spiritual se duce naibii. Dar să vedem, pentru că acest om cred că are argumente suplimentare.

(2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

Cît de sinceră este această afirmaţie. Deja suntem mult peste cărţile anti-creştinism precum Codul lui DaVinci – acelea se folosesc de creştinism pentru a-şi crea un fir epic, individul ăsta chiar îl demolează. Pentru că – guess what? NU POT SĂ-I ANALIZEZ VIAŢA. De ce? Pentru că am vreo 200 de pagini de referinţe, şi cam atît. Şi marea majoritate a paginilor se repetă, deci de fapt sunt vreo 50. Cam puţin, nu credeţi? Aşadar, pastorul Micu ne deschide ochii la o posibilitate înspăimîntătoare – omul ăla se amăgea. De fapt, dacă citeşti din nou noul testament cu această idee de start aşa îţi deschide ochii… Creştinul din mine moare.

Al treilea argument se împleteşte şi mai bine cu primele două argumente. Dacă încă mai aveam dubii, atunci acest al treilea argument mi-a spulberat orice urmă de îndoială. Pentru că, spune Micul mic:

(3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

De fapt, varianta asta cu repudiatul pare chiar cea mai credibilă. De fapt, dacă Isus s-ar întoarce şi-ar pune mîna în cap şi şi-ar scăpa o înjurătură sinceră: ce aţi făcut din ce-am zis eu? Îmi plac contraargumentele, savuroase şi pline de înţeles: Un anume WFAlbright spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii e scrisă după anul 70

Sau înainte de anul 70, pentru că nici una din Evanghelii nu e datată. Convenabil, nu? E un fel de copil prins cu fiţuica în clasă, copiind. El poate argumenta: “Dar acum le-am scris, am făcut notiţe!” Dacă ştiam argumentul ăsta copiam cu fiţuicile pe bancă, mă jur. E foarte puternic… NOT!

Dar după o comparaţie cu Hitler (Hitler->Dumnezeu, nu uitaţi), vine o comparaţie Isus->JFKennedy. Cam dură şi îndepărtată comparaţia, din care reţin numai o treabă: că e posibil ca JFK să fie fiul lui Hitler, afirmaţie obţinută printr-o simplă extensie logică a gîndurilor domnului Micu. Şi hai să vă mai spun un secret. Dacă acum ar apărea unul care să scrie că JFK a fost fiul lui Dumnezeu ar avea cam un milion de exemplare vîndute în prima săptămînă. Sau, mai tare, Papa Ioan Paul al II-lea e fiul lui Dumnezeu şi Ratzinger ăsta e al lu’ ăllalt 😉 ştiţi voi care… 2 milioane în prima săptămînă. Genial.

Micu are argumente puternice. Dar vine cu unul definitiv, o justificare completă în sine:

(4) (A patra şi)Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Nota aceea cu ‘a patra’ îmi aparţine. De fapt, exact cum zice el: ce probe poate aduce în sprijinul declaraţiilor lui? Isus argumentează cu probe puternice: A spus că aşa e. Îmi pare rău, dar mă umflă rîsul.

După cum vedeţi, am scris toate astea fără să-mi tremure mîna. Nu, nu-s fiul Antichristului, ba chiar sunt un om cît se poate de normal, de formaţie creştină. Şi mi se pare că e jignitor faptul că astfel de articole defăimătoare apar la adresa religiei în spiritul căruia am fost crescut, o educaţie de care nu mă plîng chiar deloc. Chiar dacă am convingeri ceva mai consistente şi mai largi decît creştinismul închistat în biblii şi ziduri de biserică, încă sunt la bază creştin – şi probabil nu voi fi niciodată altceva. Pentru domnul Micu şi orice alt avîntat pe care-l ia transpiraţia cînd se apucă să scrie despre creştinism.

  1. Nu mai daţi înainte cu ‘Fiul lui Dumnezeu’. Generaţiile actuale sunt incredibil de pragmatice pentru a crede într-un Dumnezeu cu barbă albă pe un tron de lumină care poate fi făcut într-un film de Hollywood cu efecte speciale minime. Nu, nu zic că ideea în sine nu e bună, dar dovediţi că nu înţelegeţi pe de-a-ntregul ideea. Dumnezeu din Biblie nu e un Zeus din Grecia Antică să meargă şi să lase odrasle peste tot. Jigniţi ideea. Isus este Fiul lui Dumnezeu aşa cum TOŢI sunteţi fii lui! Iar ideea de ‘fiu’ este la nivel simbolic – vă amintiţi rugăciunea ‘Tatăl nostru’? Voi ştiţi foarte bine care e tatăl vostru, dar nu lui vă rugaţi, ci la un TATĂ simbolic. De aceea vă propun, dacă nu înţelegeţi ideea de ‘Fiul lui Dumnezeu’, închideţi-vă gura, şi tăceţi.
  2. Nu mai ameninţaţi oamenii cu Iadul. Iadul e o idee care începe să fie din ce în ce mai clar că nu se susţine singură. Cum ar putea lăsa Dumnezeu suflete să se chinuie veşnic? Voi sunteţi săriţi de pe fix? Iadul e o idee simbolică – iar oamenii nu sunt osîndiţi de Dumnezeu la Iad. Nu e o treabă care se negociază – Dumnezeu bun, milos şi corect nu poate să facă asta. Poate Dumnezeu crud, capricios… cel pe care domnul Micu ni-l prezintă atît de negru.
  3. Nu încercaţi să convingeţi. Încercaţi să înţelegeţi. Nici măcar nu încercaţi să argumentaţi. Nu aveţi suficient material
  4. Nu folosiţi voci mieroase care amintesc de şarpele din Geneză decît de Isus. Isus nu a vorbit pe un ton mieros, nu a ameninţat nici nu a rugat. A spus.
  5. Aveţi curajul şi asumaţi-vă afirmaţiile pe care le faceţi, NU LE MAI ARUNCAŢI ÎN SPATELE LUI ISUS. Nu, Isus nu a spus toate aberaţiile pe care voi le spuneţi acum.
  6. Nu vă mai spintecaţi cu fraze gen: “NU AM CREZUT DAR CRED!” Nu te crede nimeni. Nici măcar tu. Iar cînd spui asemenea aberaţii fără convingere se simte.

Creştinismul îşi pierde din valoare dacă e promovat într-un asemenea hal. E păcat, e o credinţă valoroasă, dar prost valorificată, din punctul meu de vedere. Eliberaţi creştinismul de dobitoci!!!!

Comments

Un mod prost de a face propagandă unei idei — 9 Comments

  1. In primul rand, is tare curios ce google ad te-a dus la articolul ala. Sau, mai precis, ce anume cautai cand ti-a aparut reclama aia 🙂

    In al doilea rand:

    “Chiar dacă am convingeri ceva mai consistente şi mai largi decît creştinismul închistat în biblii şi ziduri de biserică, încă sunt la bază creştin – şi probabil nu voi fi niciodată altceva.”

    Noi (cititorii fideli) asteptam cu sufletul la gura un articol despre convingerile tale largi si consistente 😛

  2. :)) Păi să ştii, ar trebui să scriu un astfel de articol. Poate ca teză de doctorat în filosofie :)) Deocamdată mi-am pus actele pentru un masterat – şi nu în filosofie, ci informatică. Ah, nenorocirea…
    Ah, şi să nu uit… Vă mulţumesc, vouă cititorilor mei fideli – pentru voi exist, pentru voi mă manifest, pentru voi scriu tot ce scriu

  3. Ah, ce căutam pe Google? Era un Google Ad embedded în deviantArt, cred, şi habar nu am ce era în pagina aia de a sărit acel link în ochii mei.
    Dar trebuie să recunoşti că am găsit un articol de milioane. 😛

  4. Sincer, cand am citit comentariile tale mi s-au parut hilare si usor rasuflate…ai incercat sa exagerezi cu mistourile si nu prea ti-a iesit.

    Legat de parerile tale personale despre crestinism, nu stiu de unde ti le-ai extras, dar sunt cam inexacte.
    Nu am inteles exact de ce spui ca iadul este o idee care nu se sustine singura. Nici existenta ta nu e o idee care se sustine singura. De exemplu, despre tine as putea sa cred ca nu existi. Esti doar un blog, o pagina…Cu toate astea existi indiferent de ceea ce cred eu.

    Asa, legat de articol, cel citat de tine se sprijina si pe ceva informatie stiintifica, parerile tale sunt doar personale si atat…

  5. spre deosebire de părerile tale care sunt foarte puţin personale, atît de puţin personale încît nici nu-ţi aparţin 🙂
    Ok, să zicem că sunt cam răsuflate glumele mele. Sunt totuşi pe măsura textului, care îmi jigneşte fundamentul creştin. Pur şi simplu textul acela e o bătaie de joc pentru orice creştin – e motivul pentru care nu trebuie să se îmbrăţişeze ‘propovăduitorismul’ care îneacă acum România. Şi pe care şi voi (că bănuiesc că nu ai ajuns oricum pe blogul meu) îl promovaţi.
    Să zicem că nu exist. Eu zic că exist. Deci exist (asta e logica în care voi vă argumentaţi ideile). Dar am şi o altă demonstraţie. Fie nu exist, şi Dumnezeu a inventat pagina asta ca să îţi testeze credinţa, fie exist, pentru că mintea ta nu poate crea ceva contrar credinţei tale, fie nu exist şi ai luat-o cam trilulilu, că pagina asta nu există decît în mintea ta.
    Iar despre Iad… Nu-i aşa că Dumnezeu e atotputernic şi preamilostiv? Şi iertător? Cum poate Dumnezeu milostiv şi iertător să arunce la chinuri veşnice (miliarde de ani) oamenii pentru că pe pămînt au făcut sex cu nevasta altuia? Sau au furat o bucată de pîine?
    Ideea de Iad a apărut conturată clar în Noul Testament. Evreii merg în Iad? De ce? Dalai-Lama merge în Iad? De ce?
    Apropos de Dalai Lama. Să zicem că ajunge în Iad – şi atunci e un loc pe care aş prefera să-l frecventez. Să zicem că nu ajunge în Iad, şi-atunci el, nerecunoscînd divinitatea lui Isus şi nefăcîndu-i temenele zilnice ajunge totuşi în rai – înseamnă că Isus nu prea ţine neapărat să i te-nchini, ci să fii un om bun.
    Ţi-am dat nişte teme de reflecţie – dacă îndrăzneşti, continuă gîndurile pe care le-am expus, răspunde-mi la întrebări, şi scoate-mă din dilema existenţială în care mă aflu.

  6. Iadul există. Sigur, nu există la modul în care ni-l prezintă Biserica Catolică, și grație influenței ei și Biserica Ortodoxă mai nouă. Catolicii aveau nevoie de ceva care să ilustreze Purgatoriul…așa că au inventat o viziune asupra iadului plină de pitici negri cu furci în mâini. Niet. Nu asta e iadul.

    Dumnezeul iubește creația, indiferent ce face ea. Dar, unii îl acceptă, iar alții nu. Pentru cei care îl acceptă Dumnezeu devine sinonim cu fericirea, iar pentru cei care îi spun nu Lui, devine eternă nefericire.

    Iadul nu e suferință fizică, materială. Ar fi culmea pentru că nu mai avem trupuri. Spunea Dostoievski foarte bine că iadul e neputința de a iubi. Suferințele iadului sunt morale, dar nu mai puțin grele. Sunt conștința că i-ai spus „nu” lui Dumnezeu, un Dumnezeu care la sfârșit ți se arată în toată slava Lui. Altfel spus, imaginează-ți că vei fi pentru o veșnicie lângă iubirea vieții tale. Ea te-a iubit, tu ai refuzat-o, iar acum o vrei, dar nu o poți avea. Chinuitor.

    • Iadul e un concept controversat, și mi se pare mai degrabă sperietoare. Dar discuția poate deveni infinită, eu doar mi-am expus părerea.

      Prefer să practic moralitatea ignorînd pericolul iadului. Uneori mă întreb dacă sunt creștin, nu sunt niciodată singur. Oh well, o să aflu dacă e bine sau e rău 🙂

      Cît despre imposibilitatea de a iubi… să știi, nu e chiar așa de mare iad cum ai crede.