Unde e Bill Gates de România

Îi promisesem lui Alex Mihăileanu un răspuns la articolul lui legat de tinerii care nu vor să muncească, și între timp s-au întâmplat diverse lucruri care m-au oprit de la a formula un răspuns. Numai bine, că a apărut discuția despre „Unde e Bill Gates-ul de România”. Așa că pot să-l contrazic pe Alex de două ori fără să scriu două articole.

Întrebarea e bună. De ce nu avem un Bill Gates de România? Băieții de la Ziarul Financiar sunt amuzanți, nu mi-e clar ce substanțe interzise se consumă în redacție, dar ei afirmă că problema lipsei Bilgheițului este că avem prea multe firme din afară care angajează niște oameni aici.

În ciuda faptului că Ziarul Financiar nu e o organizație reală, ea fiind o grupare de troli de internet, să răspundem problemelor ridicate de ei: „Ca să apară dintre români un Bill Gates, ar trebui ca Microsoft, Oracle și IBM să închidă operațiunile din România și să dea toți programatorii afară”. Acest articol e semnat Codrin Hoștiuc, dar nu vă lăsați intimidați – nu există o persoană cu acest nume, e doar un robot proiectat de Facebook pentru a enerva oamenii și a-i ține captivi pe rețeaua lor. Articolul e maculatură, nici nu merită parcurs, ideea e însă ușor de demontat – Microsoft nu are operațiuni în România, decât ceva foarte ușurel, Oracle angajează, e drept, niște oameni în câteva centre, la fel și IBM. Dar ei sunt un procent mic din angajatorii din IT-ul românesc – majoritatea lucrează în regim de outsourcing pentru diverse alte firme mari.

Dar articolele semnate Codrin Hoștiuc nu trebuie luate în serios, ele sunt generate automat de către un robot proiectat de Facebook, pe teme care enervează o anumită parte din Facebook. A luat câteva cuvinte cheie și o teză care clar va fi discutată și a pornit avalanșa. Să ignorăm acest articol – Alex a avut mai multă răbdare și chiar l-a comentat aici. Alex spune, în principiu, că programatorii români fac startup-uri pe banii strânși din corporații (o să comentăm ce anume e greșit aici) și că tech-hub-urile (sau parcurile tehnologice) sunt o soluție.

Alex (nu comentez de robotul Facebook) greșește neînțelegând foarte bine cine este Bill Gates. Dealtfel, simt un vid cultural și istoric, lumea nu înțelege câmpul IT foarte bine, și există o mitologie în materie de business legată de Microsoft și Apple.

Mitul este cel al „garage-business-urilor”. Și dacă ar fi cazul să credem această mitologie ne dăm seama că nu există nicio șansă să avem garage-business-uri în România, și o să explic mai jos de ce, dar în cazurile firmelor de real succes, partea de „garaj” e doar o mică parte din realitate. Să luăm câteva cazuri.

Microsoft. Mitologia spune că Bill Gates i-a furat un interviu tipului care făcea RD-DOS, i-a furat și sistemul de operare și l-a vândut la IBM. Realitatea e un pic altfel. IBM l-a ales pe Gates pentru excelența tehnică a produselor sale – și Gates deja avea un produs de mare succes – un interpretor Basic pentru MITS Altair 8800 – produsul avea o versiune pentru 4K și una pentru 8K. Adică interpretorul rula programul tău dacă aveai 4096 bytes disponibili. „In October 1975, 4K BASIC sold for $150, 8K BASIC for $200, and Extended BASIC for $350” spune Wikipedia. Micro-Soft deja făcea bani pe un produs foarte cutting edge. Când li s-a oferit oportunitatea de a vâna contractul cu IBM pentru DOS, deja aveau un nume serios.

Bill Gates nu e un tip care s-a lăsat pur și simplu de facultate – povestea e un pic mai complexă de atât. Tipul era brici la ceea ce făcea. Partea cheie din povestea lui MSDOS, însă, este IBM. IBM era enorm la acea dată, și conducea în materie de inovație în tehnologie. Vorbim aici de progres în materie de fizică, electronică și toate elementele conexe câmpului. Dealtfel, IBM încă este un mare inovator în materie de tehnologie. MS-DOS a fost una din componentele pe care ei nu au vrut să o facă.

Apple. Adaug un paragraf despre Apple pentru că mitologia Steve Jobs capătă pe zi ce trece noi și noi adepți. Primele produse Apple nu au avut cine știe ce succes (fiind un loc trei constant în urma lui Commodore și Tandy) până în momentul în care Apple II-ul nu a adus pentru lumea business VisiCalc-ul – un Excel primitiv. Succesul Apple a fost o combinație de excelență tehnică și de business, la fel ca Microsoft – dar a fost nevoie de un investitor cu mulți mulți bani care să transforme povestea de excelență tehnică în succes real.

Apple și Microsoft s-au născut într-un mediu de afaceri sănătos, flexibil, în care aveai deja povești de succes și bani de investit. Pentru a răspunde unde ne este Bill Gates-ul trebuie să identificăm unde anume e IBM-ul românesc, și unde e piața sănătoasă românească care chiar să cumpere produse inovative – hardware și software. Acestea lipsesc, problema nu e prezența multinaționalelor în România, cum sugerează robotul Facebook.

Nici în State nu mai apare un următor Bill Gates – ultimii Bill Gates sunt  Elon Musk, unul din copiii dot-com-boom-ului, și Mark Zuckerberg, copilul de aur al social media. Și chiar la Mark Zuckerberg vedem noul trend – acela al startup-urilor de pseudo-garaj. Practic nu mai poți porni ceva de la zero, al tău, și să fii mult mai tare tehnologic – vii cu o idee și o implementezi cu banii altora. Ca să avem un Mark Zuckerberg român avem nevoie de „banii altora”, bani pentru care orice business românesc se va muta mai aproape de surse – Londra, New York, San Francisco, Stockholm, etc. Și, desigur, un mediu economic sănătos. ce poate consuma inovație.

Hai să zicem că aducem banii altora, și vindem pentru „afară”, dar facem tot în România. Acum vine întrebarea „cu ce oameni”?

Alex povestește într-un alt articol de ce el crede că tânărul de 19 ani care nu vrea să muncească are dreptate. Face un calcul complet nerealist, în care chiria în București e 250€, uitând că o chirie de 250€ este echivalentul unei chirii care probabil în NewYork e câteva mii bune de dolari. Peste tot în lume există mai multe opțiuni, inclusiv să stai în chirie cu mai mulți vecini. Dar discuția în jurul chiriilor e nefructuoasă – întrebarea e ce face un om care refuză salariul minim cu timpul lui?

Aici vine problema reală. Se închide în dormitor și programează următorul Altair Basic? Pregătește un următor pas revoluționar în materie de tehnologie? Proiectează următorul cip super-inteligent ce va fi încorporat în mașina inteligentă?

Nu, nu face nimic din astea, cel mai probabil stă și se uită la seriale luate de pe torenți și așteaptă să fie plătit 1000€ pe lună pentru ceea ce știe el să facă, adică nimic (sau să se uite la seriale luate de pe torenți). El nu-și dezvoltă un set de abilități deosebite((Jobs, de exemplu, a urmat un curs de caligrafie care l-a ajutat enorm când a fost vorba să facă un UI inteligent)), doar consumă entertainment, uitând că funcția importantă a entertainment-ului e să te relaxeze după munca depusă.

Un alt aspect este nivelul așteptărilor. Noi ne așteptăm să vedem următorul Bill Gates, dar poate ar trebui să îl așteptăm pe următorul Notch. Sau, poate, în loc să așteptăm omul care să dobândească averi fabuloase, să încercăm să vedem 10.000 de întreprinzători care să aibă afaceri personale pornite de la zero din care să trăiască un pic mai bine decât modest. Oameni care să strângă un milion de dolari în cinci ani, nu în douăzeci de secunde. Oameni care să îmbunătățească condițiile din jurul lor în Copșa Mică, nu în Cluj sau București.

Produsele făcute de Microsoft și Apple nu ar fi putut trăi fără un public care făcea alte lucruri. Nu puteau să existe fără micul business de succes care asigură servicii de vidanjare în douăzeci de sate, sau marele business care însămânțează Insula Mare a Brăilei. Fără un mediu economic sănătos, care să creeze cumpărători și utilizatori care sunt mai mult decât consumatori, nu poți avea Apple sau Microsoft. România e o țară care trăiește exclusiv pe bani împrumutați, pentru consum, de pe un salariu pe celălalt. O astfel de țară nu poate produce oamenii care să și creeze lucruri noi. Un stat de întreținuți social în care statul degeaba și consumatul e preferat muncii (ca și mentalitate) nu poate să se schimbe peste noapte și să producă ceva nou, valid pe piața globală.

Acum vreo zece-cincisprezece ani vorbeam cu cineva care se pricepea mai bine decât mine la piața de carte, și îl întrebam cum rezistă autorii români în fața valului enorm de traduceri. Îmi zicea el că România recuperează din punct de vedere cultural, și, la un moment dat, o să caute și noul generat de români. Nu mi-a dat o sugestie cam când s-ar putea întâmpla asta – și cred eu că era nerealist, nefiind el capabil să își dea seama că chiar și-atunci când am recuperat ce se traducea „din urmă”, o să rămână tot timpul ce s-a produs valoros în ultimul an.

Exemplul literaturii e superb, pentru că literatura e, teoretic, un câmp cu investiție ce tinde spre zero – tot ce trebuie să-i dai, ca autor, e timpul tău. Nu ai nevoie de super-investiții în hardware sau software, nici milenii de pregătire înainte de a porni un proiect. Oricine poate să scrie cu cât i s-a dat în școala generală. Mai mult, să traduci un text și să-l vinzi în străinătate nu e chiar atât de costisitor, și mulți scriitori români au făcut-o – fie pe banii noștri, fie pe banii lor. Cu toate astea nu am reușit să producem un scriitor român de succes, și nu, Cărtărescu nu e un succes și nu, niciun alt nume pe care o să-l vehiculați, inclusiv cel al Hertei Müller, nu sunt de succes. De ce? În fond, oamenii de afară folosesc tot cuvinte, investiția inițială la ei e tot zero… și totuși?

Ne lipsesc oamenii de la mijloc. Cei pe umerii cărora se ridică giganții. Acei giganți pe umerii cărora se ridică Bill Gates, Steve Jobs și Elon Musk. Avem nevoie de câteva generații de competență pentru a ieși din sărăcie.

Doar că noi nu pregătim nici măcar clasa aia de mijloc competentă. Noi angajăm roboți de la Facebook să conducă redacții de „ziare” și luăm în serios conținutul generat de ei – în loc să ne vedem de treabă și să punem osul să creștem noi, știți voi, persoana I-a singular.