Unde se dezvoltă criminalitatea

Mă gîndeam la domnul Ponta, care mi se pare cel mai fascinant animal politic la momentul acesta, un fel de Băsescu la care mai adăugăm și puterea executivă (adică ce urlau comuniștii acum un an că e TB). Uneori e tovarăș, uneori e domn, azi e domn pentru că face o elegantă afirmație: „

susţine în totalitate acţiunile organelor statului privind aplicarea legii, dar că nu vrea să vadă zeci sau sute de poliţişti care dau năvală în şcoli, arătând că poliţiştii trebuie să combată crima organizată sau contrabandiştii„.

Bine, tovarășe (uite, iar e tovarăș) dar crima organizată începe de acolo. De la chestii gen Bolintineanu. De la doctorii care discriminează în funcție de șpagă. De la Adrian Năstase, sper-că-e-mîndru-acum-Traian-Băsescu. De la primul ministru al României care se bagă în activitatea justiției, deși, ca fost procuror, știe foarte bine că nu e treaba lui să se bage acolo.

Da, ce s-a întîmplat la Bolintineanu este infracționalitate organizată, domnule Ponta, iar dumneavoastră sunteți un pic vinovat de protejarea infractorilor. Pentru că ultima oară cînd am verificat, să dai șpagă la profesori era o infracțiune, nu?