Unde te vezi peste cinci ani?

Am participat la suficient de multe interviuri tehnice și de HR și nu o dată am dat peste această întrebare. Multă vreme am crezut că e o problemă că nu știu să răspund la ea. Nu mă văd nicăieri peste cinci ani, sau nicăieri unde să o intereseze pe persoana din fața mea. „Pe plajă, pe șezlong, cu un cocktail” - deși detest să stau mai mult de un sfert de oră la soare. „Ha ha, ce glumeț, nu, ne refeream din punct de vedere al carierei”. „Păi tot acolo”, răspundeam, explicând că dacă am timp să stau pe plajă pe șezlong cu un cocktail nu înseamnă că nu pot lucra pentru firma lor în viitor.

Și cred că am, acum, răspunsul perfect. Și răspunsul perfect e o întrebare: „ce obiectiv urmărești cu întrebarea asta?”. Cel mai des, am observat, cei care întreabă lucrul ăsta nu au de fapt un obiectiv clar în minte, știu că întrebarea asta e utilă dar le e neclar de ce. E un fel de întrebare pusă unui UTCist în 1986: „care este cel mai drept, corect și cinstit partid din România?” - o întrebare care admite un singur răspuns, un prelung pupat dorsal partidului. Cum corporațiile sunt cel mai apropiat lucru de un partid totalitar, răspunsul s-ar dori să fie un fel de pupat dorsal prelung adresat corporației în care omul dorește să se angajeze. Practic, vor să vada cât de servil ești. Și măcar întrebându-i lucrul ăsta afli cât de corecți sunt în ceea ce așteaptă de la tine.

Singurul context în care întrebarea asta își are rostul e dacă dialoghezi cu o firmă mică. Poate fi un răspuns la o temere sau la o așteptare a angajatorilor - vor să știe dacă pot conta pe tine pe termen lung sau vei pleca de îndată ce o corporație îți dă 100€ în plus. În cazul ăsta, chiar încearcă să dai un răspuns onest; te vezi lucrând într-o corporație, sau preferi un stil mai „la sacrificiu” - jucând pe trei poziții deodată.

Corporațiile, însă, nu ar trebui să se apropie de întrebarea respectivă - o dată pentru că un răspuns cinstit e prea intrusiv în viața privată, și în al doilea rând că dacă ai ajuns o ditai corporația ar trebui să nu-ți fie teamă dacă un om bun decide că ce faci tu nu e pentru el/ea și se hotărășțe să plece. Dacă însă pui întrebarea asta… cum ar putea cineva să aibă încredere în tine, dacă tu nu ai?

Și știu că e neplăcut să ți se facă „challenge” la o unealtă deja standardizată în arsenalul tău. Dar e și util, pentru că fiecare întrebare pe care o ai în arsenalul de interviu tehnic ar trebui să primească o astfel de provocare, de testare la modul serios. „Chiar e utilă întrebarea asta?”. Uneori, răspunsul poate fi că „da”, dar poate că e necesară o reformulare. De exemplu, am vorbit la un moment dat cu o firmă care își dorea să angajeze un om pe care să-l țină până la pensie - angajatul lor ideal era dedicat firmei lor, ei îi făceau training, îl protejau cât se poate de bine (și într-adevăr, au un istoric de peste 80 de ani de făcut lucrul acesta), dar în schimb ar fi vrut un angajat fidel pe termen foarte lung. Încercarea lor în direcția respectivă dorea să bată, și când am replicat „ok, ce vreți de la întrebarea asta?” și-a dat seama și tipa de la HR că nu a formulat intenția în cel mai fericit mod posibil.

Mai este un risc: dacă răspundeți prea avântat, să le ziceți că vă visați pe cai mari în compania lor, s-ar putea ca și oamenii de la HR să fie suspicioși. Pentru că, realmente, nu prea știi nimic despre structura lor internă, și despre oamenii din companie. Deci, asta e. Când primiți un „Unde te vezi peste cinci ani?” încercați să vă păstrați verticalitatea - dacă vă simțiți siguri pe voi întrebați-i de obiective, dacă nu, răspundeți sincer ce așteptări aveți de la cariera voastră. Nu toată lumea are calitățile necesare pentru a răspunde la provocare cu o provocare. Și decât să vă compromiteți obiectivele interviului, mai bine fiți onești și deschiși.

Și, până la urmă, e o întrebare bună pe care vrei să ți-o pui. Unde te vezi în cinci ani? Că poate de-acolo ar trebui să începi.