M-am săturat de etichete

Sunt multe lucruri care mă enervează la Google în ultima vreme, dar una e munca celor de la Google de mulți, mulți ani, o treabă începută cu Google Mail și Google Reader. Nu mai poți avea ierarhii de etichete.

Să zicem că vreau să urmăresc niște feed-uri tehnice. Le fac un director, „Tech”, după care fac sub-directoare, să zicem „C++”, „Python”, „Game engines”. Ignorați că taxonomia nu e corect definită, rămânem pe exemplul ăsta.

Abordarea generală a celor de la Google e să permită gruparea pe un nivel. În sensul că îți permite să faci o etichetă Tech. Îți permite să faci o etichetă numită Tech/C++, Tech/Python, Tech/Game engines. Ce nu îti permite e să selectezi Tech și să vezi tot ce e sub Tech. În realitate, Tech și Tech/<whatever> sunt complet disjuncte - în afară de o sugestie grafică ce îți permite deschiderea „folder-ului” Tech, nu vei vedea conținutul de sub Tech/C++ când te uiți la eticheta Tech.

Ce vreau eu aici nu e deloc ieșit din comun. Este un lucru pe care înainte de Google Reader/Mail îl puteai vedea în alte produse similare. Nu e incredibil de dificil, dar este un pic mai complicat decât o simplă asociere care se bazează pe unicitatea unui șir de caractere asociat.

Motivul? Lene. Nu există niciun alt motiv; ai lenea, și mentalitatea aia de „Minimum Viable Product” (MVP) - cam ceea ce este acum gmail, care e cam același produs de vreo 10 ani.

Ce se întâmplă însă? De ce nu vin alții cu alte opțiuni? Pentru că Google are atât de mulți utilizatori care nu ar accepta un mod diferit de lucru, și pentru că atunci când un lucru e câtuși de puțin mai dificil, oamenii își găsesc validarea la gigantul american. Dacă ei nu fac, noi de ce am face?

Problema e că nu toate problemele sunt rezolvabile cu una sau mai multe etichete. Deseori, etichetele devin prea multe, atât de multe încât sunt inutile, și taxonomiile generate sunt niște imensități care doar ne pierd vremea. Poate cel mai enervant loc unde se aplică lucrul ăsta este la Spotify. Și vorbesc despre Spotify pentru că în momentul ăsta ei au cel mai competent player audio. Dar mentalitatea de MVP îi face să se oprească în momentul în care au început să strângă atenția utilizatorilor. Spotify nu și-a mai îmbunătățit player-ul audio de foarte mulți ani, cam din momentul în care a început să aibă succes. Adăugarea de podcasturi, de exemplu, se vede că e doar o extensie a ideii de playliste, și da, playlistele pentru Spotify sunt cam același lucru ca și etichetele lui Google.

Spotify însă e mult mai oribil pentru că întreaga filosofie a player-ului Spotify e construită în jurul unui minimalism inutil. Aș vrea să spun că e minimalism inspirat de Apple, dar să nu ne băgăm în vidanjă. Minimalismul lui Spotify constă în crearea unei cozi de ascultare. Coada asta poate primi sugestii (așa a fost integrat Pandora), sau poate fi îmbogățită prin „add to queue” - când dai play la o listă, aceasta e pusă în coadă. Regulile sunt neclare pentru mine - câteodată listele sunt doar adăugate în fața cozii, ceea ce înseamnă că după ce îți cântă o piesă poate să treacă la ceva ce ai pus în coadă acum câteva milenii. Nu poți da înapoi, tot de dragul minimalismului. De ce ai nevoie să menții o coadă enormă? De ce dacă încep să ascult Jador, apoi dau play la Pink Floyd, după ce se termină albumul Pink Floyd ajung să ascult Jador din nou? De ce îmi face shuffle la albumul Pink Floyd?

Dar cel mai enervant e că absolut toate entitățile - albume, EP-uri, single-uri - sunt concepute ca etichete. Asta înseamnă că, de exemplu, dacă ai trei playliste de hip-hop nu poți să le grupezi una lângă alta decât dacă le pui nume similar. Dacă faci un playlist cu Dr. Dre, va fi invariabil după DJ Bobo, înainte de albumul Dor al Mădălinei Pavăl.

Editarea conținutului acestor liste e, iarăși, atroce. Dacă pe Google îi înțelegem, sunt prea mari ca să le pese, mă așteptam de la oameni ca Spotify să fie un pic mai dinamici. Ei încă mai au multe de dovedit, altfel o să fie aruncați rapid de pe piață de către… ah, nevermind, se bat cu niște giganți impotenți precum Google sau Apple.

Eh, suntem în epoca în care companiile astea fac sisteme super-inteligente, cu machine learning și inteligență artificială, ca să știe să-ți insereze în toate paginile reclame la produsul pe care l-ai cumpărat acum două zile, dar nu sunt în stare să facă un sistem de etichete pe mai multe nivele. Sau un player decent. Sau un client de mail decent. Sau un podcast-player decent. Dintr-un minimalism prost înțeles, dar care le câștigă în continuare clienți nu prin puterea minimalismului, ci prin calitatea marilor companii de a mătura din economie jucătorii mici.

În fine. Poate n-ar trebui să fiu atât de dur cu sărmanii bogați, că au doar câteva zeci de mii de programatori care reimplementează aceeași aplicație de chat. Mă uit la oamenii de la CodeCamp România, care au făcut un eveniment, dar nu mi-au trimis nicio notificare de reminder, nici nu mi-au dat instrucțiuni de cum să accesez conferința, nici… nimic. Pentru că, bănuiesc, e greu să faci chestii, mai ales când ți-e lene.