Vederi din China – ep. 1

Drum lung şi obositor.

Asta e prima impresie a mea după o călătorie destul de îndelungată de data asta. Mult, foarte mult timp petrecut pe drumuri: Am fost la Shenzhen, Zhuhai, apoi iar Shenzhen, apoi Shanghai ca în cele din urmă să îmi închei călătoria cu o şedere mai lungă, evident, în Shenzhen. A fost o călătorie plină de experienţe şi cu foarte puţine momente de odihnă reală. Dar chiar dacă sunt aici, obosit de un drum mult prea lung (13 ore numai de la HK la Zurich) am promis că de data asta o să scriu mai multe despre China, şi iată-mă la butoane, gata să mă ţin de promisiune.

Poate că prima întrebare care vă vine în cap e: bine, dar de ce nu ai scris şi de-acolo? Aş putea inventa zeci de motive pentru care nu am făcut-o. Dar singurul motiv adevărat e faptul că China e no-wordpress land. Şi no-blogspot land. Şi no-youtube-land. Şi de fapt, cam no-site-cu-conținut-pus-de-useri-land. Este un lucru care revine mereu şi mereu ca să întunece fiecare lucru plăcut pe care îl am de spus despre locul acesta.

Sunt atît de multe lucruri de zis încît nu ştiu despre care să încep să vorbesc. Ar trebui să încep, poate, să vă vorbesc despre lucrurile care mi-au plăcut, despre lucrurile care nu mi-au plăcut, despre oameni – dar de oriunde aş începe ar ieşi un talmeş balmeş de nedescris. Aşa că o să încerc să fiu un pic mai ordonat.

China e în momentul acesta cea mai puternică economie din lume. Nu glumesc, aşa şi e. Ferice de cei care îşi imaginează în prostia lor că iată, comunismul iese la rampă şi demonstrează în sfîrşit capacitatea lui creatoare! Sunt sigur că stîngeii din România salivează acum exuberant cu gîndul la miracolul economic chinezesc. Vin să le stric petrecerea: nu comunismul chinezesc a realizat lucrurile astea, ci tocmai acei oameni şi acele regiuni care sunt în zonele protejate economic (a se citi: cărora li se permite economia de piaţă). Două astfel de exemple sunt Shenzhen-ul şi Zhuhai-ul; ele sunt oraşe în oglindă pentru coloniile europene Hong Kong şi Macau. Alt exemplu e Shanghai-ul – e un oraş plin de expaţi, care de fapt conduc principalele afaceri. Iar Beijing-ul este oraşul olimpiadei – singurul oraş în care probabil o să găseşti taximetrişti vorbitori de engleză.

Progresul extraordinar al Chinei din ultima perioadă e dat de faptul că comunismul a creat rezerve serioase de mînă de lucru incredibil de ieftină, care acum e dispusă să lucreze pentru idei şi minţi euramericane. China e copiatorul globului – progresează enorm prin faptul că produce copii în număr mare la preţuri foarte mici. Spre deosebire de Japonia, de exemplu, economia Chinei nu e condusă de inovaţie, ci de preţ.

Există o sumedenie de lucruri admirabile la China şi la chinezi. Întotdeauna există un “dar”; poţi alege să îl vezi, sau poţi alege să-l ignori.

Urmăriţi episoadele următoare. O să vorbim despre oameni, despre mîncare, despre zgîie-nori, despre oraşe, despre magazine, despre cum să te înţelegi cu un chinez, despre cum să te descurci în general din rolul de stupid american tourist şi alte asemenea. Poate o să mai punem şi ceva poze… vom vedea 🙂

Comments are closed.