Vederi din China – ep. 2 – Shenzhen

Shenzhen e unul din cele mai mari oraşe din China, şi cel mai bogat dintre ele. Odată un simplu oraş de pescari, în 1979 devine prima zonă economică specială – aşa numitul capitalism în interiorul socialismului chinezesc – a beneficiat foarte mult de pe urma apropierii sale cu Hong Kong-ul. Foarte multe firme din HK au început, probabil, să-şi facă sucursale în China, unde mîna de lucru e incredibil de ieftină.

Shenzhen-ul a fost pentru mine o dezamăgire, iniţial. Încercînd doar împrejurimile hotelului am rămas limitat la imaginile absolut sinistre ale vînzătorilor semi-ambulanţi care făceau mîncarea în mijlocul străzii, sau care vindeau din nişte dughene absolut mizere produse la nişte preţuri de îţi puneai întrebări (apropos, se pot face fake-uri la fake-uri? Credeţi că există cineva care copiază produse Abibas şi Punna la sfert de preţ?). Zona aceea a fost de natură să mă sperie un pic; era şi seară, iar iluminarea nu era cea mai grozavă. Nici nu îndrăzneam să intrăm în vorbă cu chinezii (un act absolut inutil, pentru că majoritatea nu ştiu engleză, sau dacă o ştiu nu o înţeleg cînd o vorbeşti şi nici nu o vorbesc în aşa fel încît să-i înţelegi).

Mai există însă şi o altă faţă a Shenzhen-ului, pe care nu o poţi vedea decît ziua. Zonele centrale ale oraşului viermuiesc de oameni şi magazinele enorme, hale întregi, au mii de vînzători, fiecare încercînd să-ţi vîndă mai mult sau mai puţin aceleaşi produse. Găseşti orice: de la telefonul de 10 yuani (un pic peste un euro) la iPhone-uri cu 2000 yuani (cam 210 €), deşi teoretic nu prea ai cum să-l foloseşti în China; sau haine cu preţuri infime dar şi firme de modă celebre. Totul gîndit pentru un oraş de cam 10 milioane de locuitori. Există parcuri industriale enorme, din care vine toată bogăţia Shenzhen-ului. Acolo găseşti pe clădiri enorme sigle de firme arhi-necunoscute (aici), dar omniprezente în supermarket-urile chinezeşti (şi sunt sigur că în curînd şi la noi).

Shenzhen e un oraş modern, în care nu te poţi lipsi de maşină sau metrou. Am preferat varianta mai puţin complicată, adică taxi-urile – taxiurile sunt foarte ieftine, plăteşti cam 4 euro pe o călătorie de 9 kilometri, doar că taximetriştii nu cunosc limba engleză, şi sunt absolut inutili în momentul în care vrei să-i întrebi ceva. Pentru asta, majoritatea hotelurilor au inventat un sistem inteligent, prin care scriu pe un card pe care ţi-l înmînează ţie adresa hotelului, şi adresa principalelor locuri unde ai vrea, ca turist, să ajungi (aeroport, port, mall-uri, etc.).

Mai e un aspect pe care nu l-am explorat: parcurile. Am auzit că parcurile ar fi superbe, şi că ar merita pierdut timpul prin ele; dar e slabă şansă să prind timp liber vreodată în timpul zilei prin Shenzhen. Oricum, e pe lista mea de ‘to do’.

Shenzhen e un oraş cu ieşire/ieşiri la mare; dar marea e practic inaccesibilă din cauza zecilor de construcţii care se ridică încă în oraş. Vorbim de un oraş în care preţul locuinţelor a ajuns undeva la 1500€/metru pătrat (în centru, oriunde ar fi asta), deci e un oraş care creşte continuu; bănuiesc că există multe proiecte de extindere.

Cel mai mult mi-au plăcut străzile şi clădirile. Totul e gîndit foarte bine, foarte inteligent amenajat – se simte mînă de arhitect al oraşului foarte inteligent. Din vorbă în vorbă am auzit că e posibil ca oamenii din spatele tuturor minunilor arhitecturale chinezeşti să stea arhitecţi din US, Germania sau Suedia. După cîteva călătorii mai lungi prin oraş am avut sentimentul că eram într-un oraş NFS – clădiri impresionante, şi străzi largi, numai bune pentru drag-uri :).

Ce nu mi-a plăcut e evident, faptul că e un oraş care trăieşte sub o dictatură pe care nu o vezi dar o simţi. Oamenii nu au voie să viziteze Hong Kong (chiar dacă HK-ul se vede de pe ferestrele din blocurile mai înalte) – o interdicţie absurdă, pentru că în cele din urmă Shenzhen-ul e un oraş mai frumos şi mai reuşit decît Hong Kong-ul, chiar dacă HK este MULT mai plin de lucruri interesante de făcut. Shenzhen-ul tinde să fie anost după o vreme – ai distanţe mari de parcurs şi locurile nu prea sunt pline de viaţă – după ora 10 seara oraşul e pustiu; probabil că viaţa se mută în Hong Kong odată cu căderea întunericului. Cu toate acestea, e un oraş în care te simţi într-o oarecare siguranţă; un sentiment pe care nu-l ai în alte locuri precum Shanghai sau chiar Hong Kong. E, cu alte cuvinte, un oraş pe care îl poţi aprecia ziua; din păcate, ziua tot Shenzhen-ul munceşte asiduu, pentru că pînă la urmă e locul unde vin principalele afaceri IT. Nu mi-a mai plăcut nici faptul că e un loc aproape inaccesibil pentru călătorul pedestru – cel puţin nu cît am reuşit eu să am contact cu el.

//

Comments

Vederi din China – ep. 2 – Shenzhen — 1 Comment

  1. Pingback: Vederi din Asia | Fly on the Windscreen